Batrana cercetata


Batrana cercetata PENAL pentru ca a facut tuica de casa fara autorizatie

autor: FrontPress 17.01.2013

tuicaO bătrână care a dorit să facă ţuică de casă şi rachiu de fructe, un obicei rural românesc ce datează de secole, este acum cercetată penal pentru că ar fi produs băuturi alcoolice fără a avea autorizație. Fapta pentru care este cercetată femeia datează din toamna anului 2011, conform poliţiştilor clujeni.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor-Biroul 1 din Cluj au dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Ana C. de 60 ani, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de producere de produse accizabile ce intrã sub incidenţa regimului de antrepozitare prevãzut la titlul VII, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de cãtre autoritatea competentã, faptă preăzută şi pedepsită de art. 2961 al.1 lit.b) din Legea 571/2003. Fapta constă în aceea că, în cursul lunii noiembrie 2011 suspecta a fost depistată în timp ce producea cu ajutorul unei instalaţii de distilare formată din 5 cazane produse accizabile ce intrã sub incidenţa regimului de antrepozitare, respectiv alcool etilic (ţuică de fructe), fără a fi autorizată în acest sens de către autorităţile vamale, se arată într-o informare a IPJ Cluj.
Au fost identificate cantităţile de 30 litri ţuică din fructe şi 150 litri rachiu din fructe care au fost ridicate în vederea confiscării, prelevându-se probe pentru stabilirea concentraţiei alcoolice şi determinarea prejudiciului cauzat bugetului de stat. Sursa: FrontPress.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu