EX-GENERALUL, DOI ANI CU SUSPENDARE
• fostul inspector general al ISJ Neamt, Emil Creangă, are o pedeapsă de doi ani cu suspendare • fostul adjunct al institutiei, o contabilă si un director de liceu au cîte un an, fără executare • sînt buni de plată cu circa 85.000 de euro • procesul a durat patru ani si jumătate si sentinta nu este definitivă • în timpul procesului doi inculpati au decedat, iar opt au fost achitati •
După patru ani si sapte luni de procese si zeci de termene de judecată, Judecătoria Bacău a solutionat ceea ce presa a numit „Dosarul generalilor“, cauză în care mai multe persoane cu functii de conducere de la Inspectoratului Scolar Neamt si directori de unităti scolare au fost judecati pentru fapte de coruptie. Faptele au avut loc în perioada 2003-2004, acuzatii au fost inculpati la jumătatea anului 2008, iar prima sentintă în cauză a venit abia pe data de 25 ianuarie 2013. Conform sentintei publicate de instanta din judetul vecin din cei 15 inculpati numai cîtiva au fost condamnati penal, sanctiunile fiind fără executare. Pentru alti doi acuzati procesul a încetat după ce acestia au decedat în timpul judecătii, iar încă opt persoane au fost achitate pentru acuzatiile retinute de procurorii anticoruptie în sarcina lor. Concret, fostul inspector general Emil Creangă a primit doi ani de detentie, cu suspendare, iar Constantin Spiridonescu, fost inspector scolar general adjunct al ISJ Neamt are o pedeapsă de un an de detentie în aceleasi conditii. Aceeasi pedeapsă, un an fără executare, este pedeapsa dispusă de judecători pentru fostul contabil al ISJ Neamt, Doinita Damian, precum si pentru Maria Eufrosina Cîrjă, fost contabil sef al Colegiului Tehnic „Ion Creangă“ din Tîrgu Neamt. Cu totii sînt buni de plată către Ministerul Dezvoltării Regionale si Turismului cu suma de 84.963 de euro. Judecătorii au păstrat sechestrul asigurator pe bunurile inculpatilor, pentru recuperarea prejudiciului. Pentru toti procesul penal a încetat pentru acuzele de fals intelectual si uz de fals, după ce judecătorii au constatat că faptele s-au prescris. Conform sentintei, pentru Dumitru Aconutoaie, auditor public intern al Inspectoratului Scolar si Mihaela Dorneanu, fost gestionar al liceului din Tîrgu Neamt, procesul a încetat deoarece în timpul judecătii au decedat. Pe motivul că faptei deduse judecătii de procurorii anticoruptie i-ar lipsi unul din elementele constitutive ale infractiunii s-a dispus achitarea pentru Neculai Ionescu si Rodica Anca Savin, fosti inspectori ai ISJ, Mariana Zaharia si Constantin Ploscaru, gestionari ai institutiei, si contabilul Silvica Rotaru. Au fost achitati de judecători si Dumitru Constantin Bunea, director al Grupului Scolar Agricol „Mihail Kogalniceanu“ din Miroslava, judetul Iasi si Maria Nedelcu, fost director al Grupului Scolar Agricol Hemeius din judetul Bacău.Microferme agroturistice pentru persoane defavorizate
În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA si care a fost publicat pe site-ul institutiei se arăta că în anul 2002, Inspectoratul Scolar Neamt a devenit beneficiarul unui proiect finantat din fonduri PHARE intitulat „Sistem de formare si perfectionare a resurselor umane în vederea practicării agroturismului în echipă si înfiintării de microferme agroturistice private în zona Nord-Est”. Scopul proiectului a constat în valorificarea potentialului uman din mediul rural si urban, capabil să înfiinteze si să dezvolte microferme agroturistice, prin instruirea în practicarea meseriilor în domeniul turistic. Acest proiect trebuia implementat de către ISJ Neamt în parteneriat cu mai multe institutii de învătămînt din judetele Neamt, Bacău, Botosani si Iasi, fiecare avînd un grad de implicare diferit si responsabilităti distincte. Proiectul presupunea crearea la nivelul fiecărui judet a unor centre agroturistice de instruire si dezvoltare a resurselor umane pentru agroturism, unde ar fi trebuit să fie instruite mai multe categorii de persoane defavorizate. În perioada 25 martie 2003-29 martie 2004, inculpatii au desfăsurat activităti ilicite care au condus la obtinerea sau utilizarea contrar dispozitiilor legale a sumelor de bani alocate acestui proiect. Procurorii au spus că acuzatii, avînd functii si responsabilităti diferite în cadrul proiectului, au întocmit în fals mai multe înscrisuri oficiale care să ateste, în mod nereal, cheltuirea în mod corect a sumelor de bani obtinute pentru implementare. Astfel, s-ar fi consemnat în fals achizitionarea si receptionarea mai multor bunuri necesare realizării centrelor de instruire, efectuarea în mod fictiv a unor lucrări de constructii la unitătile scolare din judetele respective, ori au fost justificate unele cheltuieli pentru remunerarea în mod nelegal a unor persoane implicate în cadrul proiectului. Toate aceste documente, care au stat si la baza cererii de plată finală, au fost utilizate pentru a justifica autoritătii contractante utilizarea fondurilor alocate.
Articol afisat de 1704 ori | Alte articole de acelasi autor | Trimite mesaj autorului |
(Gabi MUNTEANU) |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu