Vocea poporului


Vocea poporului: Prea multi STRAINI in Franta

autor: FrontPress 27.01.2013
frantaUn sondaj de opinie publicat săptămâna aceasta a indicat faptul că 70 de procente dintre francezi consideră că sunt prea mulţi străini în ţara lor. Deasemenea 74 la sută dintre respondenţi cred că islamul nu este compatibil cu societatea franceză.
Sondajul, realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.000 de persoane de către institutul Ipsos şi de Fundaţia Jean-Jaures, a fost publicat în ziarul de stânga Le Monde.
Conform rezultatelor acestuia, francezii mai sunt nemulţumiţi de globalizare, presă, economie, UE sau chiar de democraţie. Cu toate acestea, cele mai “şocante” date au fost cele privitoare la poziţia cetăţeanului de rând referitoare la străini.
Astfel doar 29 la sută dintre francezi cred că “marea majoritate a imigranţilor stabiliţi în Franţa sunt bine integraţi”. 46 de procente dintre francezi susţin însă că problema şomajului poate fi ameliorată prin reducerea numărului de imigranţi. Deasemenea, în opinia a 57 la sută dintre respondenţi, rasismul anti-alb este un lucru comun în Franţa. Alte 62 de procente nu se mai simt “acasă” în ţara lor, în vreme ce 77 la sută cred că fundamentalismul religios, în special cel islamic, este un pericol de luat în seamă.
Vasta majoritate (90 de procente) este de acord că puterea economică a Franţei este în declin. La fel, în opinia a 63 la sută dintre cei chestionaţi, influenţa culturală a ţării în lume a scăzut în intensitate. Trăgând linie, 87 la sută dintre francezi vor un lider puternic care să “restabilească ordinea”. Acest lucru este explicabil, avându-se în vedere faptul că 62 de procente din populaţie îi consideră “corupţi” pe politicieni. Sursa:FrontPress.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu