Coplata, frumos cadou de Mărtisor

• luna martie aduce vesti proaste bolnavilor • se va introduce coplata iar durata perioadei de spitalizare se va diminua • managerii unitătilor sanitare care timp de trei luni vor acumula datorii, vor fi demisi •

Sistemul sanitar ar putea cunoaste schimbări importante chiar din luna martie, românii urmînd a primi de Mărtisor cîteva vesti proaste. Ministrul Sănătătii, Eugen Nicolăescu, a anuntat luni, 28 ianuarie, că în urma acordului semnat cu FMI se vor schimba unele lucruri în sistemul sanitar. Astfel, se va introduce de la 1 martie coplata dar autoritătile au tinut să linistească pacientii si spun că va fi o sumă modică, nu mai mare de 10 lei, si se va percepe doar la externarea din spital. Tarifele exacte pentru fiecare serviciu în parte se vor regăsi în viitorul contract cadru pe acest an care urmează a fi negociat pentru a se aplica din martie. Coplata se va percepe pentru toate serviciile medicale, cu exceptia celor de urgentă dar tot în viitorul contract se va stabili clar pentru ce se va plăti suplimentar. De asemenea, s-a mai precizat că această taxă va fi percepută în prima etapă doar în spitale. Asta înseamnă că la cabinetele medicilor de familie precum si la medicii specialisti din policlinici lucrurile vor rămîne la fel ca si pînă acum, adică fără plată.
O altă veste anuntată de ministrul Nicolăescu se referă la revizuirea listei medicamentelor gratuite sau compensate. Acest lucru va însemna că unele dintre medicamente vor fi eliminate de la compensare iar pentru altele seva reduce procentul decontat de stat. Din păcate, în ultimii ani au mai avut loc astfel de revizuiri iar în urma acestora pacientii au avut mai mult de plată pentru retetele lunare. O altă schimbare anuntată de mai marii de la Bucuresti se referă la reducerea duratei perioadei de spitalizare si cresterea bugetului pentru policlinici, astfel încît oamenii să îsi rezolve preponderent problemele medicale în ambulatoriu, si nu în spitale.
Pentru a descuraja neimplicarea directorilor dar si pentru a-i face mai atenti la modul de cheltuire a banilor, ministerul trece la amenintări directe pentru managerii unitătilor sanitare. Astfel, potrivit acordului semnat cu FMI, directorii care acumulează datorii timp de trei luni consecutiv vor fi înlocuiti din functie. Pentru aceasta, se vor face evaluări trimestriale, care să arate cît de eficient este managementul. Culmea este că, în acest moment, directorii de spitale sînt numiti de către autoritătile locale ce administrează spitalele, dar ministerul are si el dreptul de a decide. În aceste conditii, soarta multor directori nu este deloc de invidiat, ei avînd de dat socoteală nu doar în fata unui singur sef. Toate aceste schimbări sînt anuntate pentru luna martie iar oficialii spun că nu mai e loc de nici o amînare, asa cum s-a mai întîmplat în trecut.

Articol afisat de 382 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Magda VASILACHE)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu