Asasinat


Cercetator iranian, asasinat la ordinele Israelului, omagiat la Teheran

autor: FrontPress 18.01.2013

0Mai mulţi oficiali iranieni, profesori şi oameni de ştiinţă s-au adunat luni în Universitatea din Teheran pentru a participa la comemorarea dedicată lui Masoud Ali-Mohammadi, asasinat în urmă cu trei ani, la comanda serviciilor secrete israeliene. Bărbatul, lector universitar, a fost ucis în ianuarie 2010 când o bombă ascunsă într-o motocicletă parcată lângă locuinţa acestuia a explodat.
Imediat după atentatul terorist, autorităţile iraniene l-au arestat pe Majid Jamali Fashi, care ulterior a mărturisit că a săvârşit asasinatul la indicaţiile Mossadului.
“Eforturile oamenilor de ştiinţă precum Ali-Mohammadi au permis Iranului să stăpânească tehnologia nucleară şi să obţină mari realizări în domeniul aero-spaţial”, a declarat pentru Press Tv un deputat din Teheran, prezent la comemorare.
Mai mulţi cercetători iranieni au fost asasinaţi din 2007, mai ales din rândul celor implicaţi în dezvoltarea industriei nucleare.
Iranul este acuzat de SUA şi Israel că intenţionează fabricarea de arme atomice, în vreme ce regimul de la Teheran susţine că nu doreşte decât dezvoltarea, cu ajutorul Rusiei, a unui program nuclear civil, în vederea acoperirii deficitului energetic al ţării. Sursa: FrontPress.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu