Randuri despre Polonia
Nu
stiu altii cum sunt, dar eu, cand sunt turneele finale, tin la fiecare
meci cu una dintre echipe. Nu pot sa fiu impartial. In general, inclin
spre formatiile mai mici si mai slab cotate, cu specificatia ca
niciodata nu tin cu Franta, Anglia sau Italia. Fac abstractie de
jocurile Spaniei si Croatiei, la care simpatia mea este evidenta. Ma
refer la celelalte partide. Mizez intotdeauna pe “underdogs”. Unii ar
zice ca dintr-un complex. Sa spunem ca dintr-un fel de fronda
est-europeana. Fiecare cu apasarile sale.
Bine, sa lasam asta si sa trecem la
subiect. Polonia-Rusia. Ati vazut, cu siguranta, acest meci. Un joc in
care Rusia venea cu aerul unei formatii ce a impresionat la debut, multi
asezand-o pe podiumul favoritelor la titlu. Un joc pe care Rusia l-a
incheiat gafaind, bucuroasa pentru un egal care o face insa oarecum
linistita inaintea ultimului meci din grupa.
Polonia a castigat simpatia neutrilor nu
printr-un joc iesit din comun. A scos acest egal pretios intr-o
atmosfera incarcata printr-un devotament desavarsit. A fost genul de
meci in care, cum se spune, se joaca cu inima. Imaginea lui
Blaszcykowski dupa gol, supararea lui Obraniak in momentul schimbarii,
piciorul ciuruit al lui Polanski. Acestea au fost lucrurile-cheie ale
serii.
E drept, a fost doar un egal pentru
Polonia. Insa cei de pe malurile Vistulai au castigat un meci cu
propriile fantasme fotbalistice. Polonezii sunt departe de generatia lui
Lato sau Deyna, dar s-au reabilitat. Au facut curatenie in campionat,
au construit stadioane mari si confortabile, incep sa conteze din nou in
Europa (vezi cazul Lech Poznan). Arata altfel. Si nu este o chestiune
doar de organizare. E si un detaliu de mandrie. Poporul care l-a dat pe
Karol Wojtyla si a dat cuvantului “Solidaritate” un nou sens nu a
coborat niciodata steagul… De Levente Balint
Sa înteleg ca nu sunt rânduri scrise de tine. Am impresia ca Polonia este si o sa fie "împinsa" de la spate!
RăspundețiȘtergereDa, asa este. Eu scriu zilnic pe blogurile mele si imi asum raspunderea pentru ceea ce scriu. Numai bine, Odorica
RăspundețiȘtergere