Hamburg: Batai de strada intre ANARHISTI si POLITIE in urma unui mars NATIONALIST (FOTO+VIDEO)
Câteva
mii de extremişti de stânga, pacifişti, ecologişti, sindicalişti şi
politicieni locali s-au strâns sâmbătă în Hamburg pentru a manifesta
împotriva unui marş organizat legal de mai multe formaţiuni naţionaliste
radicale. Au fost ridicate baricade şi au fost înregistrate ciocniri cu
forţele de ordine, sute de anarhişti şi comunişti fiind reţinuţi.
Pe de altă parte, marşul la care au participat aproape 1.000 de militanţi ai Partidului Naţional-Democrat German
(NPD) şi naţionalişti autonomi, s-a desfăşurat pe un traseu mai scurt
decât cel preconizat iniţial, tocmai din cauza neputinţei poliţiei de a
ţine situaţia sub control.
În urma revoltelor stângiste, mai multe
tomberoane, dube ale poliţiei şi autoturisme private au fost incendiate
şi câteva vitrine au fost sparte. Deasemenea 38 ofiţeri de poliţie au
fost răniţi uşor. Valoarea pagubelor produse a fost estimată de
autorităţi la 1,5 milioane de euro. Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu