Tu eşti cel mai frumos dintre oameni Psalmi 45:2
Intreaga persoană a lui Isus este ca un diamant, şi toată viaţa Sa este ca o amprentä lăsată de sigiliu. El este complet; nu numai în câteva părţi, ci în tot întregul slăvit. Caracterul Său nu este o grămadă de culori frumoase amestecate confuz, nici un morman de pietre preţioase îngrămădite unele peste altele. El este un tablou de frumuseţe şi un pieptar de slavă. In El, toate lucrurile cu o bună reputaţie sunt aşezate în locurile cuvenite şi se înfrumuseţează unele pe altele. Nici o trăsătură din persoana Sa glorioasă nu atrage atenţia în detrimentul altora, fiindcă El este desăvârşit şi frumos în totalitate. O, Isus! Puterea Ta, harul Tău, dreptatea Ta, tandreţea Ta, adevărul Tău, maiestatea Ta şi inflexibilitaea Ta se unesc ca să facă un om, sau mai bine zis un Dumnezeu-om, cum nu s-a mai văzut în cer sau pe pământ Copilăria Ta, veşnicia Ta, suferinţele Tale, biruinţele Tale, moartea Ta şi nemurirea Ta sunt întreţesute într-o tapiserie minunată, fără cusătură sau tăietură. Eşti o melodie fără discordanţă. Eşti o multitudine care nu poate fi divizată. Eşti totul, dar nu divers. Asemeni culorilor care se unesc în strălucirea curcubeului, toată slava cerului şi a pământului s-a întâlnit în Tine şi s-a unit atât de minunat încât nu mai există nimeni asemeni Ţie în toate; dacă toate virtuţile celor mai buni ar fi unite într-unul singur, nu ar putea rivaliza cu Tine, oglindă a tuturor desăvârşirilor. Ai fost uns cu undelemn sfânt de mir şi casie, pe care Dumnezeu 1-a rezervat pentru Tine. Cât despre mireasma Ta, este ca un parfum sfânt, cu care nici un alt parfum nu se poate amesteca, nici măcar prin arta spiţerului; fiecare mireasmă este parfumată, iar întregul este divin. O, sfântă simetrie! O, rară îmbinare A multor perfecţiuni, care se strâng într-una. O, muzică cerească, nu ai asemănare. In tine toate coardele se întâlnesc şi cântă una.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu