“DACII se inrudeau cu celtii, nu cu GETII”
În
ultimele luni, în dezbaterea culturală și publicistică românească a
reapărut o temă veche de două secole – cine au fost dacii și cât de
importantă a fost civilizația lor în epocă. În general, discuțiile au
loc pe baza unor presupuneri și interpretări mai mult sau mai puțin
profesioniste.
Despre daci s-a spus atât în perioada
interbelică, cât și în anii comunismului, că erau buricul Europei. Cât
de adevărate sunt aceste supoziții și care sunt sursele pe care se
bazează avocații civilizației dacice? Pentru a obține lămuriri de
specialitate l-am intervievat pe arheologul Ion Motzoi-Chicideanu.
Specialist în obiceiurile funerare din epoca bronzului, domnul
Motzoi-Chicideanu are o experiență de teren de peste trei decenii.
Domnule
profesor, de ce credeți că civilizația dacilor a reprezentat o temă de
dezbateri și de controverse încă de la fondarea statului național român?
Problema este puțin mai complicată,
controversa nu se leagă neapărat de daci. Fiecare națiune, în momentul
în care se afirmă pe scena politică și dorește constituirea unui stat
are nevoie de identitate. Această identitate se obține şi prin apelul la
origini. La noi originile s-au găsit în daci, sau în daci și geți.
În geto-dacii adică.
Nu! Vedeți, dintotdeauna în cultura
română se face imensă confuzie între originea dacilor și originea
geților. Se spune că erau aceiași populație, dar denumită diferit în
funcție de sursele romane sau grecești care i-au amintit. Însă
mărturiile arheologice nu ne fac cu nimic să afirmăm acest lucru.
Vreți să spuneți că dacii nu aveau nici o legătură de rudenie cu geții?
Profesorul și mentorul meu în
arheologie, Ion Nestor, m-a învățat că oasele, cioburile și pietrele nu
vorbesc! Nu pot să spun dacă geții și dacii erau înrudiți. În primul
rând nu le știm limba, ați auzit dumneavoastră de vreun monument de
limbă dacă, getă sau daco-getă? Eu tot ce pot să fac este să interpretez
materialele arheologice!
Deci, până la urmă, cine erau dacii, domnule profesor?
Prima mențiune despre daci o găsim la
Caesar, în „De Bello Gallico”. Dar este așa, o referire colaterală.
Sigur, mai avem și textul lui Traian – „De Bello Dacico”, pe care însă
nu l-a scris el. În „De Bello Dacico” citim că efortul principal de
război al lui Traian a fost în sud când a trecut Dunărea, și apoi în
munți unde i-a învins pe daci fără probleme. Aceia din munți poate că se
numeau daci pe sine, e discutabil acest aspect. Și atunci cartea despre
războiul de la nord de Dunăre s-a numit „De Bello Dacico”. Numai că
anumite unele elemente de acolo, din munții Orăștiei, îi arată pe daci
mai aproape de populațiile atestate arheologic în Transilvania şi chiar
în Europa Centrală, mai exact de celți, deși cu unele elemente comune cu
populațiile din Câmpia Română.
Dar despre geți ce anume cunoaștem?
Geții apar în textele lui Herodot, că
locuiau și la nord, și la sud de Dunăre. În Câmpia Română există în
momentul de față elemente arheologice care pot fi considerate getice. Au
aparținut unei populații care a locuit de la poalele sudice ale
Carpaților Meridionali și până undeva la munții Balcani. Aceasta este
zona pe care ei au controlat-o, există o mulțime de descoperiri pe baza
cărora se poate alcătui o schemă. În ce măsură geții au fost sau nu în
Dobrogea iarăși este discutabil. Pentru că, în momentul în care
Burebista a trecut Dunărea, nu prea a găsit acolo aliați locali și a
adus trupe cu el.
Adică statul lui Burebista a supus prin război populațiile din Dobrogea?
Majoritatea oamenilor, și în primul rând
nespecialiștii, înțeleg prin stat ceva asemănător concepției lor de
astăzi. Adică cu guvern, cu primărie, cu poliție. Ceea ce nu se întâlnea
la vremea respectivă. Atunci era vorba de anumite autorități care se
extindeau pe baza unor schimburi reciproce – de alianțe, de acorduri de
apărare reciprocă cu vecinii. Alianțele se făceau pe baza unor avantaje
materiale care reprezentau fie piese, fie schimb matrimonial. După aceea
erau promisiunile reciproce, un contract privind ajutor în caz de atac
al unui adversar comun. Noi nu putem știi ce state au fost în zonă. În
primul rând, pentru a discuta despre un stat îți trebuie un sistem
juridic, un corpus de legi, instituţiile corespunzătoare care să-i
asigure funcţionarea , un aparat de stat cu birocraţia respectivă pe
care noi nu le cunoaştem. Trebuia să aibă o anumită reprezentare
exterioară. Strict arheologic ele nu sunt dovedite şi de aceea se
recurge la speculaţii entuziaste. Datele pe care le deținem noi despre
ceea ce considerăm că a fost statul lui Burebista sunt reduse şi
indirecte, provenind din dările cu părerea ale contemporanilor străini.
Se poate însă reţine un aspect important – capacitatea lui de a ajunge
până la coloniile grecești de pe litoralul Mării Negre și capacitatea de
ași extinde autoritatea până în Slovacia.
Înțelegem că prin diverse alianțe.
Prin asemenea înțelegeri, dar și prin raiduri de cucerire și de pradă, cum a fost cazul Dobrogei pe care l-am amintit anterior.
Putem spune că într-o zi anume Burebista a controlat tot spațiul acesta?
Care ar fi argumentele pentru a putea
face afirmația aceasta? În orice caz, Burebista ca personaj a existat. O
anumită putere a avut, pentru că a fost luat în considerare în
exterior. Putere lui se exercita, probabil, într-un soi de alianțe,
cărora le-am putea spune tribale, mai corect intercomunitare. Însă,
repet, acesta sunt supoziții care trebuie demonstrate științific.
Deseori, mai ales în discuțiile cotidiene, amestecăm rezultatele
arheologice cu informațiile din textele scrise. Și credem că se pot
îmbina. Ori în realitate, dacă le iei la bani mărunți nu, dimpotrivă.
Trebuie făcută o precizare clară – arheologia nu se ia după texte, ci
invers. Nu trebuie să căutăm arheologic o așezare după informațiile
scrise pe care le avem despre aceasta. Pentru că ne putem înșela grav.
Textele scrise trebuie confirmate de arheologie și nu invers.
Atunci, de ce istoriografia română susține existența unui stat al lui Burebista, având ca suport etnic o populație geto-dacă?
Am mai spus, este vorba despre o
construcție culturală, creată din nevoia de a identifica origini antice
poporului român. Să vă dau un exemplu, legat de denumirea aceasta de
geto-daci. În mijlocul Olteniei există contexte arheologice, staţiuni de
pildă, în care s-au identificat elemente culturale specifice ilirilor.
De ce nu-i numim pe locuitorii Olteniei iliro-daci, sau, dimpotrivă,
iliro-geți?
Dacă dacii sunt înrudiți cu celții, geții cu cine ar fi înrudiți, de care civilizație sunt mai apropiați?
Este foarte greu de spus, de precizat. Geții ar fi mai apropiați de civilizația tracă din sudul Dunării.
Ar fi mai corect să spunem că pe
teritoriul actual al Românei avem atestate arheologic două populații
distincte – una daco-celtă și una geto-tracică?
Da, am putea. Însă pentru a confirma
această supoziție trebuie ca săpăturile arheologice să fie bine
efectuate, să fie corect şi complet puse în evidență/publicate, pentru
ca apoi să fie corect discutate. Nu la nivelul populației, care nu știe
despre ce-i vorba, ci la nivelul specialiștilor. Ori, asemenea discuții
nu există. În nenumărate cazuri rezultatele arheologiei sunt luate,
reîmpachetate și redistribuite într-o formulă care nu are nici o
legătură cu realitatea. Câteodată după mintea arheologilor, și câteodată
după câți bani se câștigă din emiterea unor concluzii care sunt in
interesul politicului. Deocamdată, să tragi concluzii despre civilizația
geto-dacă, pe baza informaţiilor disponibile raportate la massa imensă a
celor, încă, nici măcar pipăite, este ca și cum te-ai uita la un
elefant cu lupa. Discuți pe cât vezi!
Vânătoare de daci în vremea comunismului
Arheologul Ion Motzoi-Chicideanu a fost
martor și la campania agresivă de „redescoperire” a dacilor promovată de
sectoarele de propagandă ale partidului comunist. Domnia sa își
amintește că în anul 1979, printr-un decret prezidențial al lui Nicolae
Ceaușescu, s-a creat în cadrul Institutului de Arheologie din București o
secție de tracologie. Se spune că implicarea directă a lui Ceaușescu în
această problemă se leagă direct de o vizită pe care i-a făcu-o Iosif
Constantin Drăgan președintelui RSR în acel an. Drăgan activa puternic
pe plan extern în problema „redescoperirii” dacilor, finanțând reviste
și cărți pe această temă în româneşte (revista „Noi Tracii”, de pildă)
sau în limbi străine.
Tracologia
Propaganda a recurs la un artificiu
pentru a da notă de rigoare științifică campaniei naționaliste, în
cadrul căreia promovare dacilor, a tracismului necondiţionat al
acestora, ocupa un loc important. Deşi conștienți că sursele literare și
arheologice despre populațiile antice din România erau nesemnificative,
istoria oficială, de partid, i-a inclus pe geto-daci în familia
popoarelor tracice. Oricum, nici cu privire la traci nu avem informații
relevante, insistă Ion Motzoi-Chicideanu: „Despre traci nu se știu multe
decât din texte – au ocupat o zonă care nu este clar delimitată, la sud
de Dunăre. Arheologii, în special bulgari, au identificat fără discuție
unele monumente ca fiind trace”.
În orice caz, despre prezența tracilor
în Peninsula Balcanică existau mult mai multe certitudini decât despre
alte populații. Pentru a-i lega de geto-daci de traci s-a recurs la un
artificiu. A fost extras și scos din context un citat din Herodot, care
spunea că „geții erau cei mai distinși și mai drepți dintre traci”.
Imediat geții au fost puși în legătură cu dacii și de aici argumentul
propagandei comuniste că geto-dacii erau cea mai civilizată populație
antică din sudul Europei.
Satul Ivrinezu, centrul lumii grecești!
Ion Motzoi-Chicideanu își aduce aminte
că a fost o mobilizare extraordinară nu doar din partea istoricilor să
susțină teza superiorității civilizației tracice. În anul 1987 sau 1988,
s-a organizat la Muzeul Național un colocviu la care au fost obligați
să participe toți specialiștii în istorie antică. Inițial nu au înțeles
care era miza, până ce au ajuns la eveniment. În sală erau mai mulți
gazetari de la ziarul „Săptămâna” condus de Eugen Barbu, publicație care
avea frecvent articole pe teme dacice. La un moment dat a apărut și
generalul Ilie Ceaușescu, „expertul” pe istorie al familiei
prezidențiale. Misterul s-a rupt în momentul în care la tribuna a luat
cuvântul un specialist în topometrie, care avea pregătită o comunicare
despre „cel mai mare centru dionisiac din lume” (Dionis era zeul vinului
în mitologia greacă). Respectivul topometrist identificase acest mare
centru dionisiac în satul Ivrinezu din Dobrogea. Argumentul era de-a
dreptul ilar: toponimul Ivrinezu își avea originea în limba franceză,
din cuvântul „ivre”, care înseamnă beat. Acesta susținea că substantivul
„ivre” ajunsese în franceză dintr-o formă arhaică a unui cuvânt similar
din limba greacă. Deci cu asemenea argumente se dovedea că în Ivrinezul
dobrogean fusese venerat la mare înălțime zeul Dionis. Fără nici o altă
dovadă. „Este de râs, dar când te gândești la consecințe este de
plâns”, concluzionează Ion Motzoi-Chicideanu.
Asemenea exagerări se practicau la tot
pasul, rememorează Motzoi-Chicideanu. Spre exemplu, Alexandru Vulpe,
respectat arheolog şi istoric al antichităţii, a căzut pradă curentului
tracoman, susținând în anii ’80 că limba tracă era o „lingua franca”,
limbă de circulație internațională, în Europa de sud-est! Ulterior
Alexandru Vulpe a retras aceste constatări şi, spre meritul său, s-a
desprins de „cauza” tracismului. De fapt noi nu știm nici astăzi nimic
despre limba tracă sau dacă.
Zalmoxis, primul creștin
Printre tezele care au făcut carieră din
punctul de vedere al exagerărilor s-a numărat mitologia privindu-l pe
Zalmoxis. Din izvoarele scrise antice știm că acesta era zeul suprem al
dacilor și că fusese sclav al lui Pitagora. Dar sursele sunt foarte
sărace în informații. În perioada comunismului național însă, despre
Zalmoxis s-a spus că a fost cea mai importante zeitate din lume.
Unii autori au ajuns până acolo să
afirme că dacii îl aveau doar pe Zalmoxis, acesta fiind un precursor al
religiei monoteiste creștine. Inclusiv teologii intraseră în „febra”
monoteismului zalmoxian și le solicitau dovezi arheologilor privind
caracterul precreștin al civilizației dacice, își aduce aminte Ion
Motzoi-Chicideanu. Arheologul rememorează că discuțiile despre religia
dacilor ieșiseră din mediul academic. Spre sfârșitul anilor ’80 se afla
la o cafenea în centrul Bucureștiului împreună cu Nikolaus Boroffka, un
coleg vest german, . Tocmai sosiseră de pe un șantier arheologic, aveau
bărbile crescute și fețele arse de soare. Când a venit chelnerul să le
ia comanda le-a dat o replică pe care cei doi și-o amintesc cu haz și
astăzi: „Domnilor, arătați precum doi preoți daci”. Aici se ajunsese cu
mitologia legată de civilizația dacilor! De Ilarion Ţiu - Historia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu