Mungiu – dupa dealurile ipocriziei
Nu
vreau să spun mai mult despre Mungiu şi noua lui ispravă de la Cannes
decât că părerea mea este că omul a descoperit la ce răspund falsele
elite ale decazutei arte cinematografice moderne şi prin urmare trage
tunuri unul după altul (cum a reuşit şi Kusturica acum câţiva ani)
furând francezilor premiile aşa cum faimosul ţigan viorist din
relatările lui Puric, care cerşind la gura unei staţii de metrou din
Viena se prefăcea că îşi pregăteşte arcuşul. Dar pentru că toată lumea
trecea în grabă şi nu avea timp să prindă “concertul” el nu trebuia să
cânte niciodată. Oricum mai mult decăt zângănitul arcuşului nu ştia să
cânte. Cu toate acestea, ţiganul reuşea să mai stoarcă câte un cent –
doi de la proştii care îl credeau mare maestru.
Aşa precum unii ţigani plecaţi de pe la
noi reuşesc să îi facă pe francezi să îi creadă mari maeştri, tot aşa şi
Mungiu, prin filmele sale, găsindu-le coarda sensibilă reuşeşte să facă
oarece vâlvă în străinătate, iar la noi corul de papagali începe să
aplaude voioşi, mai ales cei care nici măcare nu au văzut filmul. Şi cum
să nu fie sensibili onorabilii din juriul festivalului mai ales dacă în
film Mungiu le-a servit şi ceva erotism “rafinat” cu lesbiene şi le-a
mai presărat şi o bolnavă mintală, iar subiect bineînţeles tabu şi
piperat căci “maestrul” a mirosit bine potenţialul.
Dincolo de intuiţia sa de a afla o
metodă de a face filme comerciale proaste, Mungiu deranjază în primul
rând prin ipocrizia cu care pretinde că el e preocupat de “oamenii”
despre care se vorbeşte în film şi acuză nedreptatea şi gravitatea
faptele cu pricina. Şi el, dar mai ales toţi papagalii care au prins
încă o dată ocazia să mai tragă câteva înjurături “popilor” şi
“îndoctrinaţilor” care încă mai cred în “exorcizari” “precum in evul
mediu” (la nici un comentariu nu va lipsi acest şablon mistificator),
toată gloata dreptacilor omului sunt ipocriţi în primul rând pentru că
spre deosebire de acest caz singular şi nereprezentativ petrecut în
societatea românească, există multe alte crime barbare şi incredibile
pentru lumea în care trăim, dar la care România (şi întreaga Europă) se
face părtaşă şi ei nu spun nici o vorbă şi nu acuză nedreptatea şi
barbarismul în aceste cazuri reale şi mult documentate. Mă refer aici la
crimele oribile făcute de americani peste tot pe unde au războaie
despre care ştim nu doar din romanele unor ziarişti şi din filme
inspirate din aceste romane, ci mulţumită Wikileaks avem chiar filmări
de la elicopterele care au dus aceste atacuri sau de la dronele aflate
în misiune. Ba chiar, la unele fapte oribile făcute de americani din
Afganistan avem chiar poze cu care soldaţii s-au mândrit şi au dorit să
arăte şi lumii întregi de ce sunt ei în stare.
Exibiţionismul barbarismului soldaţilor
americani trage deja semnale de alarmă periculoase. Pe mine unul mă
îngrozeşte faptul că lor nu le e frică de consecinţe şi nu doresc să îşi
ascundă faptele, ci se cred (pentru ca probabil sunt) deasupra oricărei
justiţii. Ca locuitor al unei ţări în care vor stagna soldaţi americani
la câţiva kilometrii de oraşul meu natal şi în care un soldat american
beat care a călcat un român a rămas până azi nepedepsit, recunosc că mă
tem şi că sunt intrigat de ipocrizia lui Mungiu şi a tuturor celor care
îl aclamă. Iată doar câteva exemple de barbarisme americane recente:
1) reporterul Reuters
omorât într-un raid al unor elicoptere americane, crimă oribilă în care
mai mulţi trecători neînarmaţi au fost seceraţi de tunurile
elicopterelor, urmată de atacarea maşinii unui tată irakian care
întorcându-se cu copilul de la şcoală şi văzându-l pe rănit a încercat
sa îl ia în maşină şi să îl ducă la spital. În timp ce îl transporta
însă, soldaţii s-au decis să îl “neutralizeze” şi pe el:
2) adolescentul irakian
batut cu bestialitate de catre soldati desi nu prezenta nici un risc,
fiind deja capturat si neavand arma la el:
3) profesorul afgan omorat intr-un raid nocturn de trupe americane:
etc, etc
De ce nu a făcut Mungiu film despre nici
unul dintre aceste cazuri? Putea să îi zică: “După bombe”. Sau “Dupa
asalturi”. Sau “Dupa noi praf şi moarte”. Oare nu ne priveşte pe noi
asta? Oare nu suntem şi noi în Afganistan şi Irak şi nu ne facem părtaşi
acestor crime în serie pe care americanii le fac de multe ori gratuit
şi de multe ori cu placere diabolică în vremea de azi, într-o lume pe
care o pretindem umană şi civilizată? Nu sunt acestea cazuri şocante şi
demne de a fi tratate în filme? Nu trăiesc Mungiu şi acolişii lui pe
aceeaşi planetă cu noi? Nu vede şi el ce se întâmplă, de ce toată lumea
îl bate acum cu palma pe umăr că iată cum a realizat el un film tare
prin care atrage atenţia asupra unor lucruri şocante şi triste care nu
ar trebui să se întâmple azi?
Aştept cu nerăbdare ca măcar o
singură emisiune TV să trateze şi problema participării românilor în
aceste războaie murdare peste mări şi ţări în slujba americanilor.
Abia atunci falşii dreptacii ai omului vor putea să emită o minimă
pretenţie că se luptă pentru bine şi dreptate în lumea nebună de astăzi.
Până atunci, doar bârfe, şmenuri, şuşanele politice şi mediatice. De Gigel Chiazna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu