Castele

10 curiozitati despre castele

autor: FrontPress 02.06.2012

Maiestuoasele construcţii acum pãrãsite şi demodate erau odinioarã reşedinţele impozante ale personajelor importante care au scris istoria. Veritabile simboluri ale puterii, castelele nu ofereau totuşi un confort ieşit din comun. Iatã câteva caracteristici ale acestora.

Probabil unul dintre cele mai mari dezavantaje ale fortificaţiei îl reprezenta absenţa toaletelor. Rezidenţii castelului beneficiau doar de nişte simple gãuri prin care reziduurile ajungeau în şanţul care îl înconjura. Micile ”latrine” mai erau numite ”garderobe” pentru cã utilizatorii nu se debarasau niciodatã de haine din cauza frigului şi insectelor.

Primele castele se construiau din lemn. Când normanzii au sosit în Anglia, au ridicat fortificaţii de lemn pe coline, la care atât localnicii din vale cât şi duşmanii ajungeau cu greu din cauza pantelor. Terenul era bine folosit, în schimb zidurile firave cedau repede unui eventual atac.

Cel mai vechi castel european încã locuit este castelul Windsor, în vârstã de 900 de ani, una din reşedinţele reginei Elisabeta a II-a. Iniţial şi acesta se încadra în tipologia forturilor de lemn, fãcând parte dintr-un ansamblu de 9 astfel de forturi ridicate de William I. Mai târziu s-a transformat într-o construcţie de piatrã, adãugându-i-se inclusiv un turn rotund de cãtre Henry al II-lea.

Un castel se construia strict în scopuri defensive. Toate accesoriile sale puncteazã acest aspect: şanţuri, turnuri, metereze, guri de pãcurã, ochiuri pentru sãgeţi. Fiecare detaliu tehnic era menit sã ţinã inamicul la distanţã. Asediul unui castel cerea mari eforturi, numai turnarea de lichide fierbinţi şi lansarea insesizabilã de proiectile provocând pagube uriaşe.

Scãrile din interiorul castelului şerpuiau în direcţia acelor de ceasornic. Aceste design servea unui scop foarte concret, deoarece invadatorii care urcau erau dezavantajaţi la mânuirea spadelor, cum majoritatea se foloseau de mâna dreaptã. Pe de altã parte rezidenţilor le venea mai uşor sã lupte la coborâre. Dacã nu aveau de-a face cu stângaci…

În Anglia existã în jur de 1500 de situri cu castele medievale, conform datelor din Castellarium Anglicanum, autoritatea supremã în materie de castele din Anglia şi Tara Galilor. Se întrebuinţeazã termenul de sit întrucât multe dintre fortificaţii sunt în ruinã aproape totala, 800 au ceva rãmãşiţe, iar 300 sunt încã în picioare şi relativ intacte structural. Anumite locaţii încã se aflã în discuţie pentru cã nu se încadreazã complet în definiţia castelului.

Fortificaţiile erau pe minus în materie de confort. Încãperile, ce-i drept spaţioase, miroseau de obicei a grajd şi a noroi. Iluminarea era foarte slabã, umiditatea atingea cote ridicate, iar aerisirea avea şi ea de suferit. Asta deoarece pânã la urmã construcţia valora mult mai mult ca armã defensivã decât ca reşedinţã propriu-zisã. Nu lipseau totuşi covoarele frumos decorate, geamurile viu colorate şi alte facilitãţi care contribuiau la crearea unei simbolici interioare care sã arate bogãţia în aceeaşi mãsurã în care o arãta exteriorul grandios.

Amuzamentul principal consta în banchete. Plictisul îşi fãcea repede loc, ţinând cont cã rezidenţii erau în primul rând îngrijoraţi sã nu le ia nimeni din bunuri. Afarã se mai ocupau de vânãtoare sau antrenamente de luptã, dar înãuntru atmosfera era destul de monotonã. Se mai juca şah, dar metoda esenţialã de distracţie şi relaxare era mâncatul, organizându-se mereu banchete fastuoase pe lângã care îşi fãcea numãrul o pleiadã de menestreli şi bufoni.

Servitorii din castel primeau tratamentul…animalelor de casã. Iar în evul mediu asta nu era un lucru rãu, pentru cã, de pildã, slugile dormeau în partea din castel unde se afla şi nobilul, unde exista un şemineu. Dormeau pe podea, dar aveau pãturi. Alţi localnici de condiţie şi mai joasã ocupau ungherele friguroase ale castelului, neprimind nicio atenţie de la stãpâni.

Punctul vulnerabil al fortificaţiilor era cu siguranţã fântâna. Sigur cã apãrãtorii inventau multe metode de a respinge inamicul, bombardându-l cu tot soiul de substanţe, menţinând impenetrabilitatea fortãreţei, dar dacã fântâna seca sau duşmanul reuşeau sã o otrãveascã, restul conta prea puţin. O înfrângere garantatã cãci la castel fântâna este cãlcâiul lui Ahile. De Irina-Maria Manea – Historia