Emigrantii indieni schimba fata religioasa a Australiei

Comparativ cu datele statistice ale
anilor trecuţi, procentul de credincioşi creştini de pe continent a
suferit un declin important, cu toate că cei mai mulţi australieni
afirmă că sunt creştini. 61,1% dintre respondenţi sunt creştini
practicanţi, în scădere cu aproape 3% faţă de anul 2006. Dintre
denominaţiunile creştine, cei mai mulţi creştini sunt catolici (25,3%)
sau anglicani (17,1%).
La polul opus, s-a observat o tendinţă
de creştere a adepţilor religiilor orientale. Între 1986 şi 2006 numărul
hinduşilor a crescut de şapte ori, iar cel al budiştilor de cinci ori.
De asemenea, numărul australienilor care declară că nu au nicio religie a
crescut cu aproape 4 procente, ajungând la 22,3%.
Explicaţia pe care o dau sociologii este
că ambele tendinţe pot fi atribuite unei schimbări culturale. India,
ţară predominant hindusă, este ţara din care vin cei mai mulţi emigranţi
în Australia. Aproximativ 13,1% dintre emigranţi provin in India.
Acestora li se adaugă şi emigranţii chinezi şi cei filipinezi. În
prezent, 43% dintre cei 21 de milioane de locuitori ai Australiei au cel
puţin un părinte născut în altă ţară. De pe Semnele Timpului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu