Odă (în metru antic)
Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei ’nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne’ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re’nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă! (Mihai Eminescu)
Versurile sale înfloresc în centrul universului nostru, al românilor.
Iar cei care au lăsat să le pătrundă, în suflet, măcar o rază din lumina sa de astru, nu au cum să nu şoptească măcar un vers scris de el, astăzi, la 15 iunie.
jurnalul.ro/
Majoritatea nu recunosc faptul ca a fost ucis, ma bucur ca amintesti asta...
RăspundețiȘtergereAcest lucru este cel mai important! Nu a murit de moarte buna. Un sfarsit de saptamana frumos, Odorica
RăspundețiȘtergere