Acum un secol, la 9 iunie 1912, se stingea din
viaţă cel care avea să fie socotit drept cel mai mare dramaturg român.
Ion Luca Caragiale, autorul nemuritoarelor ”D`ale carnavalului”, ”O
scrisoare pierdută” sau ”O noapte furtunoasă”, a murit la Berlin, la
vârsta de 60 de ani.
Caragiale s-a născut la 1 februarie 1852 în satul Haimanale, pe
atunci arondat judeţului Prahova. Tatăl său, Petru, venise pe lume la
Constantinopol (actualul Istanbul), în familia unul bucătar din suita
lui Ioan Vodă Caragea, iar mama sa, braşoveanca Ecaterina, era fata unui
negustor grec. Tânărul Caragiale a absolvit gimnaziul ”Sfinţii Petru şi
Pavel” din Ploieşti, perioadă în care a început să scrie poezii, apoi a
început să freventeze Conservatorul de artă dramatică. După ce a
împlinit 18 ani, în 1870, Caragiale s-a angajat copist la Tribunalul
Prahova, iar un an mai târziu a prins un post de sufleor şi copist la
Teatrul Naţional din Bucureşti. Din 1873, Caragiale şi-a început
activitatea jurnalistică, colaborând cu cronici, poezii şi foiletoane
teatrale în publicaţii ca ”Telegraful”, ”Ghimpele”, ”Revista
contemporană”, ”Naţiunea română”, ”România liberă” sau ”Timpul”. În 1879
a publicat în ”Convorbiri literare” piesa de teatru ”O noapte
furtunoasă”, salutată cu entuziasm de marele critic Titu Maiorescu,
pentru ca la 1 februarie 1880, în aceeaşi revistă, Caragiale să publice
comedia într-un act ”Conu Leonida faţă cu reacţiunea”. La 6 octombrie
1883, la aniversarea a 20 de ani de la crearea asociaţiei culturale
”Junimea”, Caragiale a citit în premieră, la Iaşi, piesa ”O scrisoare
pierdută”, pusă în scenă în acelaşi an, la 13 noiembrie. Marele
dramaturg se afla la apogeul luminoasei sale cariere. Cu toate acestea,
comedia ”D`ale carnavalului” este fluierată la premiera din 8 aprilie
1885.
Acuzat de plagiat, s-a exilat la Berlin
Din 1885, Caragiale a colaborat intens cu zeci de ziare şi reviste,
publicând articole literare şi politice într-un stil satiric, ironic,
pamfletar. Între 1888 şi 1889 a ocupat postul de director al Teatrului
Naţional, dar a demisionat pentru că unii din marii actori, printre care
şi Constantin Nottara, nu i-au susţinut toate proiectele. Caragiale s-a
retras din presă în 1889, pentru ca în 1893 să înfiinţeze revista
umoristică ”Moftul român”, în care au apărut majoritatea schiţelor sale,
precum ”Căldură mare”, ”D-l Goe” sau ”Bubico”. In 1904, când avea 52 de
ani, Caragiale s-a mutat cu familia în Germania, la Berlin, dezamăgit
că în România fusese acuzat că ar fi plagiat ”Năpasta” după o piesă a
unui scriitor maghiar. Deşi câştigase procesul cu ”Revista literară”,
care publicase în 1901 mai multe articole pe tema plagiatului, Caragiale
a ales calea exilului. Lăsase în urmă o carieră fabuloasă de dramaturg,
pamfletar, nuvelist, poet, director de teatru, ziarist şi comentator
politic, dezgustat că fusese umilit în propria ţară. A tăcut până în
1907, când a publicat la Bucureşti”1907 din primăvară până
`n
toamnă”, un eseu despre răscoalele ţărăneşti. Peste doi ani a scris
nuvela ”Kir Ianulea”, dar a murit la 60 de ani, pe 9 iunie 1912, în
locuinţa sa din Berlin. Fumător înrăit, se pare că fumase 80 de ţigări
în ziua morţii, Caragiale s-a stins din cauza unei arterioscleroze.
Sicriul său a fost depus într-un cavou dintr-un cimitir protestant din
Berlin, dar cinci luni mai târziu, la 18 noiembrie, a fost adus în ţară.
Caragiale a fost îngropat pe 22 noiembrie 1912, în cimitirul Bellu. La
căpătâiul marelui dispărut, scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea a
spus: „Caragiale a fost cel mai mare român din câţi au ţinut un
condei în mână şi o torţă aprinsă în cealaltă mână. Condeiul a căzut,
dar torţa arde şi nu se va stinge niciodată”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu