Tensiuni in China


Tensiuni RASIALE in China. Legi mai dure impotriva strainilor

autor: FrontPress 21.06.2012
Tensiunile rasiale din China devin tot mai vizibile în oraşele unde străinii alcătuiesc comunităţi importante, creându-se o situaţie similară cu cea a multor oraşe europene, scrie publicaţia Global Times. Cel mai recent incident a avut loc marţi, când moartea unui nigerian din Guangzhou, un oraş de peste 10 milioane de locuitori din provincia Guangdong, a provocat un protest în faţa unei secţii de poliţie. Autorităţile din statul african au confirmat faptul că Celestine Elebechi a murit după ce în prealabil s-a aflat în comă profundă. Acesta fusese arestat luni împreună cu un chinez nativ, după o altercaţie între cei doi.
La aflarea veştii morţii bărbatului, sute de africani s-au adunat în faţa secţiei de poliţie şi au blocat traficul rutier pentru o scurtă perioadă de timp. Mulţimea a cerut o investigaţie serioasă din partea autorităţilor comuniste. Pentru că unii imigranţi au aruncat cu pietre înspre forţele de ordine, mai mulţi străini au fost arestaţi.
Conform presei locale, protestele străinilor care locuiesc în China sunt tot mai dese. În 2009, peste 100 de demonstranţi au înconjurat o altă secţie de poliţie din  Guangzhou pentru a protesta tot împotriva siuciderii unui alt nigerian. Acesta s-a aruncat de la etaj când la uşă i-au bătut poliţiştii pentru a-i verifica paşaportul şi actele de şedere.
În oraşul Guangzhou, al treilea ca putere economică din China, numărul imigranţilor este în creştere, statisticile oficiale indicând peste 20.000 de africani, deşi unii analişti afirmă că această comunitate ar fi chiar de 10 ori mai numeroasă.
În luna mai, autorităţile locale din mai multe oraşe au organizat raiduri împotriva imigranţilor ilegali care vin să muncească în China. Deasemenea guvernul analizează o înăsprire a legislaţiei care reglementează statutul străinilor. Sursa: FrontPress.ro
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu