Lepa Brena


Lepa Brena, intre marketing si rentabilizarea nostalgiei

autor: FrontPress 10.06.2012
Lepa Brena revine dupa 28 de ani la Timisoara, acesta este mesajul cu care suntem intampinati de cateva saptamani prin oras. Afisele viu colorate infatiseaza o femeie frumoasa, ce se tine extraordinar pentru varsta ei, blonda si glamouroasa, o Madonna (Louis Veronica Ciccone, fireste) a Balcanilor. Inca un sex-simbol cu care ne mandrim, inca o „pop-icon” a meleagurilor noastre eterne si fascinante.
Bun, ce inseamna acest concert pentru noi? Mai reprezinta Lepa Brena o legenda pentru noi, banatenii? Mai atinge ea coarda sensibila cand e vorba de spatiul ex-iugoslav despre care, inca, destui cred ca „e totuna, indiferent de razboi” si ca „in fond, sarbii, croatii, bosniacii si ce-or mai fi pe acolo sunt acelasi popor”? Astazi, in era Ipod, torrente, emo, Rihanna, Alicia Keys, Florin Salam mai provoaca fiori o incontestabila vedeta balcanica a anilor ’80-90’? Va mai fi nevoie de o macara sa o inalte pe Lepa, al carei nume real este Fahreta Jahic, deasupra fanilor extaziati, aproape de mistic, pe „1 mai”-ul nostru cel drag?
Daca suntem nostalgici si duiosi, ne amintim cu emotie de acel 1984. Lepa Brena a adunat atunci peste 50.000 de oameni pe actualul stadion „Dan Paltinisanu”. Steaua muzicii (extrem de) populare din Iugoslavia a creat o isterie in masa, intr-un mod absolut justificat. Sa ne amintim ca erau vremuri in care nu aveai nicio optiune pentru informatie si divertisment in afara de televiziunile iugoslava si cea maghiara. Era normal ca solista cea mai iubita din vecini sa creeze o asemenea frenezie. Era, la nivel subcultural, o alta metoda de manifestare a dorintei de libertate. Atat de bine a iesit concertul incat autoritatile au evitat pana la Revolutie sa mai organizeze astfel de evenimente. Cand un stadion intreg fredoneaza „Jugoslavija, o, Jugoslavija” si, in plus, zic unii perversi ca s-ar fi scandat „Ceausescu si Elena pupa-n fund pe Lepa Brena”, e bine sa fii precaut. Si sa le promovezi pe Corina Chiriac si Mirabela Dauer. Si, more than this, Savoy.
Deci, au trecut vremurile. Ne-am schimbat cu totii. S-au schimbat si consumatorii de muzica. Nu mai avem nici noi entuziasmul acelor ani, pe la Timisoara au trecut, in toti acesti ani, vecinii Bajaga si Neda Ukraden, din Occident chiar si Shakira, ca sa amintim doar de „artistii” adulati de publicul larg. Multi dintre noi au plecat „dincolo”, altora parca muzica de acest tip suna acum oarecum comic, iar Lepa Brena nu mai are aceeasi popularitate printre tinerii „din ziua de azi”, exceptie facand sarbii din zona. Este drept ca in republicile fostei Iugoslavii ea inca umple salile si stadioanele, chit ca, in anumite locuri isi anuleaza concertele (in Croatia, la Osijek, dar voi reveni pe tema asta, sensibil-politica, saptamana viitoare). Dar aici? Dincolo de uzata placa „sarbii, prietenii nostri milenari, singurii nostri prieteni” ce impact va avea Lepa Brena la Timisoara?
Eu sunt usor sceptic. Nu va mai fi „nebunia” din 1984, primele semne deja se arata la interesul manifestat de public. Asta nu inseamna ca nu va fi interesant de vazut cum va fi perceputa in 2012 o vedeta sarba care a vandut peste 30 de milioane de discuri de-a lungul timpului, cum va interactiona cu publicul si daca vom tremura de fericire cand vom auzi primele acorduri din „Bato, bato, ti si moje zlato”. Ca „Jugoslavija” e ca si tara din cantec. Nu se mai canta. Desi, unii ar vrea.
P.S.: Daca tot suntem la capitolul nostalgic, poate reunirea Bijelo Dugme ar fi avut alt impact in Timisoara. Mai ales ca Bijelo Dugme niciodata nu a cantat aici. Dar, poate e mai bine sa nu ti se naruie un mit. Asa cum mi s-a naruit mie mitul Bregovic. De Levente Balint

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu