Simona Sitarus sau pictorita care vedea cu sufletul

Simona Sitarus


Iulia Hasdeu

V-ati intrebat vreodata ce vad orbii?

Exemplul Simonei Sitarus, „pictorita oarba”, asa cum o numesc unii, m-a facut pentru prima oara sa ma gandesc ca poate lumea celor care nu vad e mai colorata si cu siguranta mai profunda decat a noastra. Noi suntem conditionati de ceea ce ne inconjoara, de materialitate, de noi insine. Lumea lor insa e una libera, plina de imaginatie. Poate fi o lume mai frumoasa, nebanuita.

Chiar daca nu vedea nimic, Simona traia in lumea culorilor. Ea nu vedea. Simtea, visa, isi imagina.

Am vazut-o pe Simona Sitarus pentru prima oara la o emisiune la televizor. Atunci mi-am spus: „Fata asta va face minuni! ” Si a facut! Nu dupa mult timp ea avea sa picteze... oarba! Dragostea ei pentru pictura si fata de oameni in general a impins-o sa sfideze boala pe care a avut-o si avea sa comunice asa cum ii placea ei cel mai mult: pictand.

Dupa parerea mea, Simona a facut multe alte lucruri extraordinare. Simpla ei existenta, sensibilitatea ei, preocuparile ei, ajutorul dat oamenilor, cunostintele ei si intelegerea vietii poarta toate ceva dintr-un inedit venit parca din alta lume. Sunt convinsa ca ea a avut cu adevarat un destin pe care si l-a implinit. Spun asta deoarece cred pur si simplu ca am invatat sa identific oamenii cu adevarat valorosi.

Ar fi un cliseu sa spun ca este un exemplu, un model. Nu voi dezvolta acest subiect. O voi asemana doar cu Iulia Hasdeu si cu asta sper ca am spus tot. Si daca Iulia Hasdeu a avut aici pe pamant un castel dedicat ei, sunt sigura ca in ceruri Simona il are pe al ei... creeat din panze, pensule si culori minune. Iar in fiecare zi, mainile ei miraculoase ii dau o alta forma.

Nu imi place sa ma gandesc la Simona Sitarus ca la „pictorita oarba”. O vad mai degraba ca pictorita careia ii placea sa viseze, pictorita care vedea cu sufletul si care ne-a adus si noua fragmente dintr-o lume pe care noi doar ne-o putem imagina.

Nu as vrea sa o omit pe Aurora Sitarus, mama ei, pe care doresc sa o felicit pentru intelepciunea cu care infrunta viata.

Suntem niste simplii spectatori. Stelele care stralucesc ar trebui sa ne bucure, iar atunci cand o stea devine cazatoare, intelepciunea si sufletul nostru ar trebui sa ne apropie, pentru ca ceva din lumina ei sa ne faca si pe noi sa stralucim.