Creionul Ikea - adagio pentru penare si hartie

Cu mult timp in urma un bun prieten mi-a facut cadou doua creioane de la Ikea. Nici nu stiam pe atunci exact ce e Ikea, ce face ea si ce gasesti pe acolo. Nu stiam mai ales ca au creioane. Nu sunt un fan al creioanelor. Sau al stilourilor. Si mai ales nu al pixurilor care curg. Am fost socat sa aflu ca Mircea Cartarescu inca mai scrie de mana, in caiete, rand cu rand, cu pixul. Nu stiu ce fel de pix, dar retin din Jurnalul sau cat se bucura cand gasea un caiet mai fin, un caiet aparte, o opera de arta papetarica (si daca nu exista, ce daca ?). Nu mi-au placut niciodata creioanele. Mi-au placut pixurile “cu tus”, cum le spuneam. Cu varful fin, cu tus negru, am primit vreo 6 sau 8 din Israel si m-au tinut ceva, pana prin facultate. Nu am mai cautat de atunci. Poate as mai gasi. Am pastrat un singur pix cu tus, uscat si sterp. De mult timp m-am dezvatat sa mai scriu de mana.

Spuneam ca am primit doua creioane Ikea. Unul l-am daruit mai departe, cuiva special. Pe celalalt l-am pastrat. Cu multe decenii in urma o revista avangardista romaneasca se numea socant P..a, iar exhibarea numelui acestui nobil si esential membru masculin pe coperta a scandalizat pana la isterie onorabilitatea burgheza. Daca mi-as face o revista astazi, i-as spune creionul ikea. Pentru ca e singurul creion care mi-a placut vreodata. Desi mai am doar unul.

Creionul Ikea nu este prea mare. Creionul Ikea este de lungimea unui deget aratator nu prea lung si care nu arata nimic, doar sta drept. Drept ca un creion. Ca toate celelalte creioane. Doar ca este Ikea. Creionul Ikea arata ca un creion de tamplar, doar ca este mai mic. Nu am vazut niciodata un creion de tamplar. Se ascute usor, pentru ca are carnea din lemn moale si adevarat, iar daca te uiti cu atentie se vad mici aschii microscopice prin ele. Prea mici pentru a te intepa. Se scrie usor, foarte usor cu un creion Ikea. Aremuchii bine gandite si este foarte usor, iar mina pare din grafit. Am crescut cu creioanele chinezesti, lungi si subtiri, rotunde, cu desene criptice si proto-pokemonice, care lasau dare cenusii pe hartie si isi pierdeau mereu varfurile.

Folosesc creionul meu Ikea mai ales in autobuze si tramvaie, cand citesc si vreau sa imi notez ceva. Am obiceiul de a nota numarul paginii interesante pe ultima foaie a cartii, sub forma pg 24, pg 46, etc. La pagina respectiva pun un mic asterix. Creionul Ikea stie sa faca toate acestea. Nu este insa bun pentru desen sau pentru retusuri, doar pentru notite. Incape usor in orice buzunar. Este absurd de comod. Doar ca ma tem ca intr-o zi, tot ascutindu-l, voi ramane fara creion.

Daca m-ati intreba ce imi doresc, ar fi o cutie din lemn, cu miros de lemn si fara lac, in care sa fie 100 de creioane Ikea, si o ascutitoare din lemn, cu lama taioasa din lemn si o guma de sters din guma. Imi place sa am un creion Ikea. Nu imi place altceva de la ei. Doar creioanele.

Piticii se muscau de ureche… Nu mai aveau creioane.