120 de ani... o cifra oarecare... Si totusi o cifra care poate spune multe...
15 iunie... Acum 120 de ani, trecea in nemurire un spirit genial... Un spirit ce vroia, parca, sa cuprinda intreaga intelepciune a poporului din care prinsese viata si a lumii intregi, lume din care avea sa faca parte pe de-a-ntregul.
15 iunie... Acum 120 de ani pierea un OM, aproape uitat de contemporanii sai. Adorat si hulit deopotriva, spirit neinteles pe deplin decat, poate, dupa contopirea cu eternitatea si poate ca nici atunci...
15 iunie... 15 ianuarie... Se pare ca ne amintim adesea doar atunci de EL... Poate pentru ca, in restul timpului, EL este doar o lectie din manualul de literatura romana... Sau poate tema de critica literara... Poate pentru ca incepem sa-l citim mai putin din placere si mai mult pentru ca suntem obligati sa o facem (si poate ca nici atunci...)...
Si totusi orice privire azvarlita peste paginile scrise de el intr-un secol de mult apus aduce in fata ochilor imagini extrem de actuale. Pentru ca o sclipire de geniu lumineaza peste timp si spatiu, fara sa tina cont de limitele unei existente obisnuite.
Ca om a avut o existenta scurta in aceasta lume, o existenta scurta, dar intensa si extrem de controversata, atunci si peste ani. Ca spirit de geniu lumineaza puternic infinitatea spatiului si timpului. Si pentru ca trebuia sa aiba un nume, i s-a spus pur si simplu: Eminescu.
Nota: Aceasta postare a fost scrisa pentru site-ul Tamada.ro, in dorinta de a promova lectura. A aparut pe 15 iunie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu