Urmarindu-l pe “Lincoln”. Politica e aceeasi orinde ai fi
Serile
refuz să privesc la televiziunile de știri generaliste din România,
pentru că manipulează o lume sărăcită, disperată și fără speranță, și
prefer să vizionez un film de pe internet. Recent am urmărit celebrul
film “Lincoln”, sub regia lui Steven Spielberg, după romanul lui Doris
Kearns Goodwin, și lansat în octombrie anul trecut la Festivalul de Film
de la New York.
Trebuie să apreciez excelenta
interpretarea a actorului Daniel Day Lewis în rolul președintelui
american, Lincoln. Sigur că, dincolo de excelenta regie, costumația
actorilor, interpretare, lumini, imagine și sonor, care sunt la
superlative numai bine să fie premiat la Globul de Aur sau Oscar, filmul
e realizat în maniera americană de glorificare a trecutului lor
național. Ciudat că ei pot face filme de mitizare a trecutului național, în schimb noi românii nu.
Avem permisiunea să producem filme în care să ne punem mereu cenușă în
cap, să spunem că avem trecut minor, tradiții îndoielnice și să vedem
numai partea negativă din societatea românească. Vezi filmografia noii
generații de cineaști de la Giurgiu la Mungiu.
Filmul “Lincoln” din punct de vedere al
construcției epice nu mi-a plăcut. Tușând mi-a adus aminte de filmele
nord-coreene din anii 80 de la televiziunea RSR. Prea e interpretat
Lincoln ca un pater familias, un om cu o atitudine hieratică față de
politicieni și de bunic vesel, care își răsfață nepotul pe genunchi.
Spielberg a exagerat prezentându-l pe Lincoln ca pe o statuie coborâtă
din memorialul american sau din Capitoliu. Mi-a adus aminte și de filmul “Mircea cel Mare”,
în care Mircea cel Bătrân era jucat de Sergiu Nicolaescu în 1986 ca un
precursor al înțeleptului, genialului și cel mai mare cârmaci al tuturor
timpurilor, Nicoale Ceaușescu. Spielberg forțează interpretarea prea
hieratică și prea îl ridică pe Lincoln în sfere prea înalte ca un bunic
care se uita de sus la muritorii de rând, el fiind, și știa asta, deja
în cărțile de istorie a SUA. E prezentat de Spielberg un Licoln prea
rigid și rupt de viața politică în general. La urma urmei Licoln a fost
un politician republican, uns cu toate alifiile, ce a fost ales de două
ori președinte și care a dus un război sângeros împotriva Confederației
sudiste, în care au murit sute de mii de militari și civili. Nu înțeleg
nici scenele realizate, de la un regizor american de pretențiile lui
Spielberg, de a prezenta toate cadrele în care apar personaje de
culoare, să fie evidențiate hieratic cu dialoguri din manualele de
istorie, parcă vorbea cu Lincoln reîncarnea de peste o sută de ani a lui
Martin Luther King privind dreptul la vot al negrilor și accesul la
funcții superioare în stat. E clar că filmul e făcut pe înțelesul
americanilor și că e în funcție primul președinte de culoare la Casa
Albă. Europenii nu prea gustă astfel de filme epopeice ce aduc aminte de
cinematografia comunistă.
Dar altceva m-a frapat la acest film și care îl salvează din punct de vedere artistic și istoric.
Se developează faptul cum în America se cumpără voturi și funcții la
cel mai înalt nivel de parcă ar fi la noi în parlament, președinție sau
guvern, pe malurile Dâmboviței. Abraham Lincoln pentru a reuși
să să se voteze în Camera Reprezentanților amendamentul 13, la
Constituție, pentru abolirea sclaviei este nevoit să facă ceea ce se
face într-o democrație: să corupă deputații și membrii partidului
democrat advers. El împreună cu secretarul de stat fac o echipă de trei
oameni, politicieni republicani versați, care încep să cumpere la
propriu voturile democraților care se opuneau votării amendamentului 13.
Spielberg surprinde genial mecanismul interior al democrației
parlamentare în general. Pentru a obține votul la o lege importantă trebuie să-l cummperi prin corupție.
Astfel echipa lui Lincoln atent supravegheată de secretarul de stat
State William Seward începe să ofere bani, funcții în posturi importante
de directori în instituții de stat, colectori de taxe sau acces la un
nou mandate de deputat, celor din partidul democrat care se opuneau
votării amendamentului 13 pentru a spune DA la vot. Vedem cum cele 12
voturi necesare sunt cumpărate unul câte unul de la deputați democrați
în cel mai balcanic mod cu putință, prin corupere și dare de mită.
Pentru că era Lincoln președinte, procuratura nu s-a sesizat de parcă
eram în România lui Iliescu sau Băsescu, când PNA/DNA face dosare numai
la comandă politică. Personal Lincoln se implică, e adevărat fără să dea
mită personal, și discută cu câțiva democrați să voteze DA,
promițându-le posturi unde era cazul sau influențându-i sentimental. La
un moment dat regizorul Spielberg spune prin gura unui personaj că cel
mai important amendament al Constituției SUA din sec. XIX a fost obținut
prin corupție și mită, deși “președintele era pur”.
O altă secvență din film e memorabilă,
când cel mai radical aboliționist din partidul republican, care dorea
egalitatea și dreptul de vot al negrilor, Thaddeus Stevens, trăia cu
menajera lui, o tânără și frumoasă negresă. Secvența cu Stevens în pat
alături de menajera de culoare, după ce i-a adus acasă în original
procesul verbal al ședinței istorice de votare a amendamentului 13, s-a
dorit de către Spielberg să fie ilustrativă pentru viitorul Americii, o
țară multiculturală în care albii și negrii se pot căsători și trăi
împreună, formând o singură națiune din acest amestec multirasial. E profetică imaginea din film a regizorului.
Spielberg îi prezintă pe confederații
sudiști destul de schematic, vetuști și fanatici ceea ce face filmul
destul de tezist, pentru unul ce se vrea de istorie. La final, Lincoln e
prezentat la discursul său de la adoua investitură, înainte de a fi
asasinat, rostind cuvinte profetice pentru viitorul SUA. Sfârșitul vine
cum mă așteptam: prea apoteotic, amintind parcă de jurnalele de
propagandă ale unor regimuri trecute. Spielberg a făcut un film bun ca
și construcție artistică, dar prea schematic și copie fidelă a
ideologiei timpului nostru: politica corectă. De Ionuț Țene – NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu