PPMT ameninta cu “nesupunerea civica” daca nu va fi creata “regiunea AUTONOMA Tinutul Secuiesc”


Potrivit acestuia, comunitatea maghiară “nu are un plan privind acţiunile de nesupunere civică”, dar printre acestea s-ar putea număra blocarea unor drumuri sau refuzul de a plăti impozite cu care maghiarii nu sunt de acord.
“Sper să nu fie nevoie să uzăm de ele, ar fi mult mai ieftin să purtăm un dialog cu Guvernul, dar cred că sunt forme democratice, fără violenţă, de a atrage atenţia asupra unei nedreptăţi”, a subliniat liderul PPMT.
Nesupunerea civică este o metodă cetăţenească de protest în masă împotriva deciziilor puterii de stat, care sunt considerate nelegale sau potrivnice interesului comun. Această metodă de protest poate include refuzul de a plăti impozite sau taxe, greve, blocarea drumurilor sau căilor ferate, ocuparea de spaţii publice sau chiar nesocotirea instituţiilor și a administraţiei publice și înfiinţarea altor structuri noi în locul acestora.
Pe de altă parte, regiunea autonomă la care face referire liderul PPMT a fost o structură teritorial-administrativă de circa 13.550 de kilometri pătraţi, cu reședința la Târgu Mureș, care a fost creată de autorităţile comuniste staliniste în 1952. Regiunea Autonomă Maghiară a existat în România între 8 septembrie 1952 și 16 februarie 1968. Limbile oficiale ale regiunii au fost româna și maghiara. Regiunea Autonomă Maghiară a fost aproximativ corespunzătoare cu aşa-zisul Ținut Secuiesc. Sursa: FrontPress.ro

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu