Legea anti-LEGIONARA atacata de nationalisti. Acestia cer Parlamentului sa opreasca abuzul
POZIŢIA POLITICĂ a partidului “Totul pentru Ţară” faţă de decizia Preşedintelui Senatului României, dl Crin Antonescu, alaturi de alti 2 deputaţi ai Partidului Naţional Liberal, de a promova în regim de urgenţă propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşiea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii proiect care prevede între altele incriminarea penală a organizaţiilor şi manifestărilor considerate a avea caracter legionar.
Partidul „Totul pentru Ţară”, de la a cărui reconstituire istorică s-au împlinit de curând 20 de ani, ia act cu legitimp îngrijorare de această iniţiativă parlamentară, care preia integral un proiect propus de ăcatre Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, şi consideră acest proiect neavenit în raport cu realitățile istorice, nedemocratic şi generator de potențiale riscuri foarte grave în raport cu realitatea socială și politică a prezentului.
Nu dorim să facem o analiză de fond a problematicii sensibile a represiunilor şi crimelor instituţionale împotriva evreilor în perioada celui de-al doilea război mondial, care au generat o abordare internaţională favorabilă conceptului de Holocaust şi au instituţionalizat măsurile punitive împotriva abordarilor negaţioniste. Aceste aspecte au fost larg dezbătute şi există un consens internațional privind implementarea acestei legislații în majoritatea statelor civilizate. Dar abordarea specifică, conformă cu realitățile istorice românești necesită câteva corecturi esențiale.
O primă remarcă referitoare la modificarea legislativă propusă este că Mişcarea Legionară, care reprezintă un fenomen spiritual, politic şi social fără nici o legatură juridic penalizabilă cu problematica Holocaustului, nu își găsește locul într-un act normativ cu caracter penal care îşi propune tocmai evitarea oricăror riscuri de repetare ale unor asemenea crime şi atrocităţi. Dacă se va pune într-o balanţă cinstită represiunea împotriva etnicilor evrei şi represiunea împotriva legionarilor şi a familiilor acestora în perioada dictaturilor carlistă, antonesciană şi comunistă, cifra victimelor ar intra într-o zonă comparabilă.
O a doua remarcă este că pentru a condamna comunismul (un regim represiv pe durata a 45 de ani) printr-odeclaraţie formală, fără efecte penale, a fost constituită o comisie care a studiat timp de câţiva ani problematica represiunii în perioada regimului comunist şi care a generat un raport consistent asupra temei propuse. Pentru a include organizaţiile, simbolurile şi manifestările legionare într-o legislaţie cu caracter penal pare că este suficientă propunerea nesusţinută de nici o motivaţie substanţială a Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”.
Am fost cu toţii, cei care am trăit realitatea dureroasă a regimului dictatorial comunist, fericiţi pentru că după decenii de interdicţii ale unor drepturi fundamentale, ultimii 24 de ani ne-au permis exerciţiul neîngrădit al acestora, printre care amintim dreptul la liberă exprimare şi dreptul la liberă asociere.
Printre cei care au fost beneficiarii acestor libertăţi au fost şi mulţi dintre veteranii Mişcării Legionare, majoritatea dintre ei foşti detinuţi politici cu condamnări lungi şi grele în închisorile comuniste, care au depus mărturii importante referitor la teme fundamentale ale istoriei neamului, cum ar fi rezistenţa anticomunistă, represiunile sălbatice ale regimurilor dictatoriale de la Carol al II-lea la Ion Antonescu şi mai ales la cumplita şi lunga perioadă de dictatură comunistă. Comportamentul public al acestor oameni în toţi aceşti ani a fost ireproşabil ca nivel de civilitate, ca prezenţă personală sau ca prezenţă de grup. Astăzi prea puţini dintre ei mai supravieţuiesc, dar memoria lor este un tezaur care trebuie respectat, iar reluarea definirii penale în mod nediscriminatoriu a tuturor aspectelor legate de Mişcarea Legionară este o ofensă inacceptabilă adusă zecilor de mii de familii ale acestor martiri ai neamului românesc.
Dorim să prezentăm în cele ce urmează un număr de argumente împotriva iniţiativei propuse de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” si preluata ca proiect de iniţiativă legislativă de către PNL:
1. Istorici români şi străini au demostrat în numeroase lucrări că Mişcarea Legionară nu e fascistă.
Din însăşi expunerea de motive a proiectului de lege depus în Parlament, rezultă că Mişcarea Legionară nu poate fi identificată cu fascismul, fiind o mişcare naţionalistă substanţial diferită de curentul ideologic definit prin termenul de „fascism”.
Modificările pe care proiectul le aduce ordonanţei 31/2002 au ca scop în sine punerea sub incidenţă penală a manifestărilor şi opiniilor adepţilor Mişcării Legionare şi simpatizanţilor acesteia, pe care legislaţia românească şi internaţională de până acum nu au avut cum să le sancţioneze, ele intrând în categoria libertăţii de expresie şi manifestare, garantate prin legi fundamentale la noi şi în întreaga lume civilizată.
Distincţia netă dintre legionarism pe de o parte şi fascismul mussolinian, naţional-socialismul hitlerist, precum şi toate celelalte organizaţii naţionaliste considerate colaboraţioniste pe de altă parte, este susţinută de tezele a numeroşi istorici români şi străini, dar şi de textele doctrinare ale liderilor Mişcării Legionare interbelice.
În acest sens, va propun cateva citate:
Walter Hagen, istoric german, cercetător al fascismului european, afirmă în lucrarea sa Frontul Secret, 1952 : “Garda de Fier este adesea clasată pe aceeaşi linie cu fascismul şi naţional-socialismul, dar ea nu a fost nicidecum o copie a acestor două mişcări politice, ci a crescut din propriile ei rădăcini. Ea nu avea câtuşi de puţin de a face cu numeroasele copii ale fascismului şi naţional-socialismului ivite în alte ţări şi nu poate fi pur şi simplu comparată cu ceea ce s-a produs în vremea ei, în Germania şi Italia. (…) Ea nu era totalitară ci autoritară, ceea ce este cu totul altceva, nu era agresiv-naţionalistă, ci conservativ-naţională, chiar şi pe tărâmul cultural; nu era de extremă dreapta în sensul unei politici reacţionare sau chiar de susţinere a capitalismului, ci era social-reformatoare (…). Mai mult decât orice, ea se deosebea de mişcările care guvernau Italia şi Germania, printr-o religiozitate creştină, aproape de misticism.”
Istoricul român Neagu Djuvara afirmă într-una din lucrările sale: “să nu credeţi, cum spun adversarii Mişcării Legionare, că a fost o copie a fascismului şi nazismului. Mişcarea Legionară a fost o mişcare autohtonă, născută din grupări studenţeşti anticomuniste, între care una era condusă de Corneliu Zelea Codreanu.”
Istoricul maghiar de origine evreiască Nicholas M. Nagy-Talavera afirmă: “Legionarii erau totdeauna conştienţi de marea diferenţă dintre ei, pe de o parte, şi nazişti sau fascişti, pe de altă parte. Unul dintre intelectualii lor de vârf, Mihai Polihroniade, explica: „fascismul proslăvea statul, nazismul, rasa şi naţiunea. Mişcarea noastră nădăjduieşte nu numai să îndeplinească destinul poporului român – noi vrem să-l îndeplinim mergând pe calea mântuirii”. (O istorie a fascismului în Ungaria şi România, Editura Hasefer).
Istoricul german Andreas Hillgruber, afirmă în lucrarea “Hitler, regele Carol şi mareşalul Antonescu”, 1954: “În afară de multe idei comune – în special aversiunea hotărâtă împotriva bolşevismului – erau deosebiri fundamentale faţă de naţional-socialismul din Germania, cu care Mişcarea Legionară a fost adesea asemuită. Diferit era în primul rând caracterul profund creştin al Mişcării româneşti. Antisemitismul acesteia era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Cu purtătorul de fapt al propagandei antisemite din România, profesorul Cuza, Codreanu nu avea nici o legătură. (…) Principiile Mişcării izvorau, fără îndoială, dintr-un profund patriotism autentic”.
2. Practica juridică a ultimilor 24 de ani confirmă aceeaşi distincţie netă între legionarism şi fascism.
Instanţele româneşti de după 1990 au fost nevoite să judece cauze ale unor foşti deţinuţi politici condamnaţi de regimul totalitar comunist pentru activitate în cadrul Mişcării Legionare, şi cărora autorităţile le refuzaseră acordarea drepturilor aferente Decretului-lege 118/1990, încadrându-i la acel articol care exceptează de la reparaţii persoanele condamnate pentru activitate în organizaţii fasciste sau vinovate de crime împotriva umanităţii.
În toate cazurile de acest fel, instanţele au constatat că petenţilor nu li se poate reţine activitatea legionară ca activitate fascistă, precum şi faptul că Mişcarea Legionară nu poate fi considerată fascistă, aceasta ca urmare a faptului că experţii, rectae istoricii menţin această problemă în zona controverselor şi dezbaterilor de specialitate.
Astfel, este notoriu cazul Rahila Gudinov contra Comisia pentru aplicarea Decretului-Lege 118/1990, în care Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 745, pronunţată în şedinţa din 12.07.1995, a decis: „Nu s-a dovedit că reclamanta a desfăşurat o activitate cu caracter fascist, iar faptul că a făcut parte din Mişcarea Legionară nu constituie o probă în acest sens”. Cazul a fost atunci mediatizat în presa centrală.
Un caz mai recent este Mircea Morărescu contra Agenția pentru Prestații Sociale București. Lui Mircea Morărescu i se refuzase acordarea drepturilor aferente Decretului Lege 118/1990 pentru o condamnare din 1943 pentru legionarism, reactivată în 1955 de regimul comunist. Prin sentinţa Tribunalului Bucureşti din 21.12.2011, confirmată şi de Curtea de Apel, instanţa a constatat că Mircea Morărescu nu poate fi încadrat în categoria militanților în organizații fasciste sau vinovate pentru crime împotriva umanității, chiar dacă a fost condamnat de regimul antonescian și de cel comunist pentru activitate în Mișcarea Legionară. În legătură cu “calitatea de membru în Mișcarea Legionară” instanța a considerat că “atât libertatea de asociere în sine, cât și dreptul de exprimare a convingerilor politice reprezentau și reprezintă drepturi fundamentale ale persoanei”, iar “restrângerea exercițiului lor nu se putea face decât cu totul în mod exceptional și numai pentru considerente obiective, de natură să apere un interes public” pe care nici Curtea Marțială în 1943, nici Agenția pentru Presații Sociale nu l-au putut motiva. De asemenea, instanţa a considerat că nu poate fi acceptată ideea că Mişcarea Legionară a fost fascistă,“pentru faptul că este de notorietate că încă nu există un punct de vedere unitar al istoricilor cu privire la scopul și rolul jucat în epocă de mișcarea legionară.”
3. Legionarii nu au fost condamnaţi pentru fascism sau crime împotriva umanităţii.
Dar dincolo de aceste considerente juridice, este de luat în seamă faptul că după 1990 absolut toţi deţinuţii politici au beneficiat de drepturile DL 118/1990. Cu toate că legionarii au reprezentat cca 70% din totalul foştilor deţinuţi politici din perioada 1945-1964 (cf. Generalului Mihai Pacepa), nici un fost deţinut politic nu a fost încadrat la articolul din decret, referitor la cei condamnaţi pentru fascism, absolut toţi beneficiind de drepturile aferente acestui act normativ reparatoriu.
În toate aceste hotărâri juridice şi administrative, s-a ţinut cont că, după 9 mai 1945, Mişcarea Legionară şi liderii acesteia nu au fost judecaţi şi condamnaţi, nici de Tribunalul de la Nurnberg şi nici de o altă instanţă din lumea liberă, pentru fascism sau crime împotriva umanităţii. De asemenea, legionarii nu au figurat pe lista acelor organizaţii naţionaliste din Europa de Est considerate de Aliaţi drept fasciste, membrii lor fiind extrădaţi de guvernele occidentale ţărilor de origine, unde au fost judecaţi şi condmanaţi deseori la moarte de guvernele comuniste instaurate în aceste ţări (Crucile cu Săgeţi ale lui Szalazi, cetnicii sârbi ai generalului Mihailov, Ustaşa croată a lui Ante Pavelici ori ruşii generalului Andrei Vlasov). Un argument în decizia exonerării legionarilor de acuzaţia de fascism a fost acela că, după 4 luni de guvernare, în ianuarie 1941, ei au fost înlăturaţi de la conducerea statului printr-o lovitură de stat a generalului Antonescu, fiind încarceraţi şi exterminate de regimul acestuia, iar cei refugiaţi în Germania au fost deţinuţi până în 1944 în lagărele naziste de la Buchenwald, Rostok, Dachau.
4. Pretutindeni în occidentul liber, legionarii au beneficiat de azil politic şi protecţia guvernelor respective, manifestându-se liber sub egida organizatorică a Mişcării Legionare.
Ei au editat numeroase publicaţii oficiale (de exemplu, “Ţara şi Exilul – Curierul informativ al Mişcării Legionare”), fără a suferi vreo măsură punitivă din partea autorităţilor.
Există documente care atestă regimul de refugiaţi politici ocrotiţi al unor comandanţi legionari precum Ion Golea, Virgil Velescu şi alţii, care au beneficiat de statutul de protejaţi ai UNRRA (United Nations Relief and Rehabilitation Administration).
5. Legionarii din exil au militat în favoarea democraţiei şi statului de drept.
În anul 1951, deci la scurt timp după procesele de la Nurnberg, Horia Sima edita, în cele mai bune condiţii, la editura PEG din Paris, lucrarea “Destinee diu nationalisme”, eseu politic amplu în cadrul căruia şeful Mişcării Legionare trasează orientarea politică a organizaţiei sale, subliniind ataşamentul faţă de valorile democraţiilor occidentale şi statului de drept, propunând chiar o colaborare a sistemului democratic vestic cu grupările naţionaliste, în vederea contracarării ameninţării sovietice şi salvării lumii libere de la o eventuală ocupaţie.
6. Legionarii au colaborat cu administraţiile de stat occidentale, cu NATO şi CIA.
Această colaboare s-a materializat într-o măsură semnificativă, astăzi fiind cunoscut în adevărata lui amploare proiectul desfăşurat între 1949 şi 1953, de SUA şi Franţa, sub directa coordonare a preşedinţilor Harry Truman şi Vincent Auriol, în cadrul căruia dintre membrii Mişcarii Legionare din exil condusă de Horia Sima au fost recrutaţi tineri voluntari legionari, care au fost instruiţi în bazele militare americane de pe teritoriul francez şi paraşutaţi în România comunistă, în scopul desfăşurării de acţiuni informative şi sprijinirii grupurilor de rezistenţă armată din Carpaţi. Aceşti luptători au fost prinşi de Securitate, condamnaţi în cadrul unui proces răsunător şi executaţi la 31.10.1953, presa din occident din acea perioada detaliind pe spaţii ample curajului lor.
Operaţiunile au fost confirmate de fostul şef al staţiei CIA la Bucureşti între 1949-1951, Gordon Mason, iar şeful operaţiunilor acoperite ale CIA în Balcani, Gratien Yatsevich, susţine că operaţiunile desfăşurate în România s-au aflat pe locul doi, după Albania, ca număr de agenţi şi resurse alocate.
Numeroşi istorici precum Radu Ciuceanu, Ilarion Ţiu, Tiberiu Tănase, Gheorghe şi Hadrian Gorun etc., au tratat în lucrările lor acest episod care practic reprezintă prima colaborare românească cu forţele NATO, infomaţii în acest sens apărând şi în volumul I al lucrării “Cartea Albă a Securității” editat de Serviciul Român de Informații (SRI).
Este de remarcat că din toate grupările politice ale exilului anticomunist, doar legionarii au fost dispuşi la sacrificul suprem, angajându-se în aceste operaţiuni cu grad minim de reuşită, împotriva regimului comunist, nici liberalii şi nici alte segmente de exilaţi neasumându-şi acest risc. Există indicii că însuşi preşedintele Comitetul Naţional Român din Exil, generalul Nicolae Rădescu i-a indicat aliaţilor pe legionari în vederea operaţiunilor, ei fiind singurii dispuşi să lupte până la capăt împotriva comunismului.
Date fiind cele de mai sus, ni se pare inadmisibil ca astăzi, când România este stat membru NATO, jertfele atâtor legionari pentru doborârea comunismului şi instaurarea unui regim democratic, să fie trecute cu vederea, iar reprezentanţii acestei Mişcări să fie din nou incriminaţi de legile penale.
7. Legionarii au participat major în rezistenţa armată anticomunistă.
O altă contribuţie majoră a legionarilor la lupta împotriva regimului totalitar comunist a constat în ponderea mare a acestora în cadrul grupurilor de rezistenţă armată din munţii României. Astfel, legionarii au iniţiat şi au dominat grupări de gherilă dintre cele mai puternice, precum: grupul Gavrilă Ogoranu de pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş, grupul Paragină-Timaru din Munţii Vrancei, grupul Spiru Blănaru din Munţii Banatului, grupul Unguraşu-Baciu din Munţii Bacăului, grupul Păun-Şercăianu din Munţii Buzăului, grupul Ghoerghe Popşa din Munţii Maramureşului, grupul Haiducii Dobrogei ş.a..
Dintre aceştia, figura lui Ion Gavrilă Ogoranu s-a impus în societatea românească de după 1990 ca un exemplu de demnitate si curaj. Să menţionăm ca la funeraliile acestuia, în anul 2006, s-a depus o coroană inclusiv din partea Primului Ministru al României, domnul Calin Popescu Tăriceanu.
8. În occident, legionarii au colaborat oficial cu Biserica Catolică în acţiuni umanitare destinate refugiaţilor politici.
După 1947, numeroase comitete de ajutorare a refugiaţilor au fost organizate şi întreţinute de legionari în toate ţările Europe occidentale şi în SUA şi Canada. În cadrul acestor instituţii, legionarii au colaborat activ la nivel oficial cu misiunile umanitare ale Bisericii Romano-Catolice. Exemplificăm cu colaborarea la Munchen dintre liderii legionari precum Virgil Velescu şi Dumitru Leontieş cu reprezentanţii Misiunii Catolice, respectiv preotul Florian Muller şi monseniorul Vasile Zăpârţan. (Dumitru Leontieş şi preotul Zăpârţan au decedat în 1976 într-un accident rutier suspect, catalogat de unele autorităţi vest-germane ca un atentat organizat de Securitatea românească – DIE – împotriva emigraţiei anticomuniste).
9. În ultimele două decenii, în societatea românească şi cu precădere în mediile ortodoxiei de la noi şi din afara ţării, s-a impus un adevărat fenomen cunoscut sub denumirea de “Sfinţii Închisorilor”.
Este un adevărat curent de evlavie colectivă îndreptată către personalităţi care s-au distins în închisorile şi lagărele comuniste prin înaltul nivel de trăire exemplară şi dragoste creştină, cei mai cunoscuţi din această pleadă de “sfinţi ai închisorilor” fiind Părintele Arsenie Boca, Valeriu Gafencu şi Părintele Justin Pârvu. Acest curent s-a bucurat în ultimii ani de confirmarea unor înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române care au binecuvântat apariţia unor cărţi ori au răspândit faima acestor martiri în faţa credincioşilor, între care Patriarhul Teoctist şi Mitropolitul Ardealului Andrei Andreicuţ, dar şi personalităţi ale vieţii culturale care promovează memoria acestor sfinţi: actorul Dan Puric, istoricul Radu Ciuceanu, realizatoarea TV Lucia Hossu Longin, scriitorii Marcel Petrişor, Răzvan Codrescu şi alţii.
Majoritatea acestor figuri cinstite deja de comunităţi importante de creştini de la noi şi din alte ţări ortodoxe au fost legionari ori au avut puternice afinităţi cu Mişcarea Legionară. Astfel, mausoleul-osuar de la Aiud, închisoare unde majoritatea deţinuţilor au fost legionari, reprezintă una dintre cele mai importante destinaţii de pelerinaje ortodoxe îndreptate spre venerarea acestor martiri ai credinţei creştine.
10. După 1989, legionarii au reprezentat un factor de stabilitate politică în cadrul eforturilor de aderare a României la stucturile occidentale şi au contribuit la eforturile de reconcieliere istorică în societatea românească.
În anul 1990, Consiliul Politic al Mişcării Legionare din occident a adoptat şi distribuit o declaraţie întocmită de Horia Sima, document tipărit legal în Spania, Franţa, SUA şi alte ţări occidentale. Acest document politic reprezintă linia de orientare şi acţiune internă şi externă a Mişcării Legionare după evenimentele din 1989, iar el a fost respectat întocmai de toţi legionarii, urmaşii acestora şi simpatizanţii Mişcării Legionare.
În Declaraţia Mişcării Legionare din 1990, conducerea legionară reafirmă respectul Legiunii faţă de ordinea democratică de stat: „Mişcarea Legionară este gata să colaboreze cu toate forţele constructive ale ţării şi îşi ia obligaţia să se afirme numai în cadrul legalităţii democratice.”
Poziţia Mişcării Legionare faţă minorităţile naţionale este aceea de recunoaştere a contribuţiei acestora, alături de tineretul român, în “efortul făcut de naţiune de a scăpa de dementul sangvinar Ceauşescu”, pronunţându-se pentru o “înfrăţire între români şi minorităţile naţionale în jurul steagului libertăţilor democratice” ca “punct de plecare sănătos, pentru făurirea viitorului comun”. Desigur, în contextul respectului naţiunii majoritare faţă de “libertatea de cult şi de învăţământ în limbă maternă şi de dezvoltare culturală proprie”, şi respectului minoritarilor “faţă de integritatea teritorială a statului român în actualele frontiere.” Acest principiu Horia Sima îl vedea ca pe “un factor de apropiere şi integrare între toate statele naţionale” în viitor, “într-o Europă Unită”.
Orientarea externă a Mişcării Legionare a fost în direcţia structurilor euro-atlantice: „relaţiile României cu viitoarea Europa Unită. Trebuie să fie cu băgare de seamă ca noua structură europeană să nu se organizeze în defavoarea ţării noastre şi în beneficiul altor state vecine.”
Referitor la stabilitatea social-politică a României de după Revoluţie, Horia Sima spunea: „Am scris la momentul oportun în foile noastre că datoria principală a actualilor guvernanţi este să apere statul de orice deteriorare şi să-i asigure continuitatea politică, juridică şi teritorială. O revoluţie nu se poate prelungi indefinit, căci ameninţă edificiul statal. Dacă protestele şi violenţele continuă fără să se ţină seamă de imperativul stabilităţii interne, atunci ţara noastră riscă să între într-o fază de tulburări interminabile, de care vor profita vecinii noştri, pentru a o ocupa şi îmbucătăţi.”
Primatul interesului naţional a fost principalul motiv pentru care legionarii au răspuns pozitiv la apelurile la reconciliere naţională ale noii conduceri a statului român, făcute chiar din zilele sângeroase şi nesigure din decembrie 1989. Legionarii au înţeles să nu dea curs sub nici o formă vendetei politice, contribuind prin comportamentul lor politic constructiv la consolidarea stabilităţii României postdecembriste, condiţie fără de care integrarea acesteia în structurile occidentale nu ar fi fost posibilă. Şi aceasta în ciuda faptului că după 1990 foştii deţinuţi politici au continuat a fi marginalizaţi, în timp ce exponenţii structurilor comuniste şi ale Securităţii au monopolizat sectoare determinante ale vieţii politice şi economice româneşti, cei vinovaţi de crime împotriva opozanţilor comunismului nefiind niciodată traşi la răspundere pe cale legală pentru faptele lor.
În sensul reconcilierii şi stabilităţii, Declaraţia ML spune: „Mişcarea Legionară consideră că agitaţiile de stradă nu duc la rezultatul dorit de acest tineret idealist şi generos. Noi confruntări cu forţa publică pot provoca război civil şi chiar zdruncinarea stabilităţii interne a statului român, cu consecinţe fatale pentru existenţa lui. Tineretul român trebuie să aleagă calea afirmării politice, să se organizeze într-un partid şi să participe la viitoarele alegeri.”
De altfel, după 1990, comunitatea legionarilor, supravieţuitori ai prigoanei comuniste, a înţeles să se manifeste legal în cadrul ordinii democratice a statului român, activând în cadrul Partidului „Totul pentru Ţară” („Pentru Patrie”) începând din anul 1993, sau sub forma unor ONG-uri precum Fundaţia „George Manu” şi „Buna Vestire”, dar şi a organizaţiilor foştilor deţinuţi politici. În acest fel, ei au continuat să-şi afirme convingerile personale legionare, lasând generaţiilor următoare un exemplu de tărie de caracter dar şi de abordare democratică şi deschisă a temelor politice, sociale sau de interes naţional. Iar autorităţile statului român au înţeles să respecte dreptul de asociere, de liberă exprimare şi de promovare a convingerilor proprii ale acestor oameni, în condiţiile în care nimeni nu a putut demonstra că ei ar avea o orientare fascistă, xenofobă sau antisemită iar toate manifestările publice s-au derulat fără violenţă, folosind un discurs patriotic, pozitiv şi de maximă civilitate.
Condiţiile juridice şi politice create de proiectul de lege introdus în Parlament de Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel” nu vor face decât să acrediteze ideea că reconcilierea naţională începută acum 24 de ani, la care legionarii si urmaşii lor au înţeles să contribuie, a luat sfârşit, iar componenţii acestui segment social, important nu prin ponderea numerică ci prin poziţia patriotică şi de dedicaţie personală pentru neamul românesc, vor fi aruncaţi într-o nouă persecuţie politică, aşa cum s-a întâmplat timp de peste 5 decenii, în cadrul dictaturilor carlistă, antonesciană şi comunistă.
Perspectiva redeschiderii închisorilor politice pentru nişte oameni care le-au părăsit în urmă cu 50 de ani, şi care acum au vârste de 85-90 de ani, dar şi pentru urmaşii lor şi adepţii ideilor promovate de ei, reface situaţia din perioada totalitarismului comunist, iar mii de adepţi ai Mişcării Legionare şi mai ales familiile lor vor fi nevoiţi eventual să solicite azilul politic al statelor Europei occidentale şi SUA, pentru a-şi putea duce traiul în condiţii normale în ţări care după 1945 nu au interzis niciodată activităţile şi promovarea ideilor legionare.
În fine, există şi opinia deja exprimată de unii monahi ortodocşi – ucenici ai Părintelui Justin Pârvu şi de unii foşti deţinuţi politici legionari pe care nici măcar condiţiile de exterminare din închisorile comuniste nu i-au determinat să se dezică de convingerile lor legionare, aceştia anunţând de pe acum că nu vor renunţa la promovarea convingerilor lor chiar dacă vor trebui să intre din nou în puşcării, iar asemenea lor sunt numeroşi tineri care ar putea urma acelaşi drum.
În aceste condiţii, trebuie să se înţeleagă răspunderea grea care urmează a fi asumată în eventualitateaadoptării acestui proiect de lege, prin care practic se vor trezi sub incidenţa legii penale câteva mii de oameni care au activat legal şi fără nici o atingere adusă democraţiei sau statului de drept în cadrul organizaţiilor lor timp de 24 de ani şi cărora brusc statul nu le mai recunoaşte dreptul de a-şi promova convingerile personale.Trebuie să se inteleaga în egală măsură răspunderea care urmează a fi asumată redeschizând în societatea românească resentimente şi adversităţi de mult închise, făcând loc acumulării de tensiuni şi apariţiei condiţiilor de manifestare ale unor excese radicale, pe care nimeni nu le va putea controla.
Credem că înaintea deciziei de a repune mişcarea legionară sub incidenţa legii penale este necesară odezbatere mult mai largă, cu o cercetare temeinică şi aprofundată a fenomenului legionar, care să clarifice multe alte aspecte istorice, politice, spirituale şi culturale şi care să aducă, argumentat, după caz, propuneri de penalizare sau de liberă exprimare a naţionalismului românesc.
În speranţa că aceasta luare de poziţie va contribui la clarificarea unor aspecte importante şi va determina o soluţie pozitivă, Partidul “Totul pentru Ţară” va pune la dispoziţia parlamentarilor toate documentele şi informaţiile necesare unei decizii corecte şi utile dezvoltării naţiunii române.
PARTIDUL “TOTUL PENTRU ŢARĂ”
Preşedinte
Coriolan Baciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu