“Soldati NAZISTI” in slujba Majestatii Sale
Un scandal cu iz “nazist” este în plină desfăşurare în Marea Britanie, după ce presa insulară a publicat o fotografie în care apar doi soldaţi care salută cu braţul drept ridicat spre cer. Drept fundal a fost ales drapelul Regatului Unit şi steagul loialiştilor protestanţi din Irlanda de Nord, folosit şi de grupările paramilitare anticatolice care au luptat de-a lungul anilor contra republicanilor irlandezi de la IRA. Pe steagul britanic din fotografie apare scris textul „Invicta Loyal”, numele unui club din Kent al suporterilor echipei Glasgow Rangers. Se pare că poza controversată a fost făcută în baza militară din provincia Helmand din Afganistan, potrivit publicaţiei Daily Mail.
Ministerul Apărării din Londra a declarat că ambii soldați sunt în prezent anchetați de oficiali din armată. ”S-a discutat cu cei doi bărbați care salută în stil nazist în acea fotografie. Acest comportament nu are ce căuta în rândul forțelor armate și luăm astfel de probleme foarte în serios”, a afirmat un purtător de cuvânt al armatei.
John Mann, președintele comisiei multipartite contra antisemitismului din Camera Comunelor, a declarat la rândul lui că gestul celor doi “este o insultă la adresa celor care și-au dat viața pentru a stopa nazismul”. “Acești idioți trebuie reeducați și ar trebui trimiși în vizită la Auschwitz, să vadă ce s-a întâmplat acolo, să fie martori ai fenomenului malefic pe care atâtția oameni s-au luptat să-l oprească”, a mai spus acesta. Sursa:FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu