RASISM anti-alb: Soldat american UCIS de mai multi militari de culoare
Poliţia din Lakewood, un oraş din statul american Washington, a reţinut luni trei suspecţi de culoare, bănuiţi că ar fi autorii unei crime motivată rasial, deşi autorităţile nu se axează pe acest detaliu al anchetei. Victima, un soldat alb de 20 de ani, a fost înjunghiat mortal sâmbăta trecută, într-o parcare. Şocant este faptul că principalii suspecţi sunt tot nişte soldaţi americani, dar cu origini africane. Martorii susţin că în timpul atacului aceştia i-au adresat lui Tevin Geike injurii legate de faptul că este alb.
Cei doi martori şi prieteni ai victimei, toţi soldaţi, au declarat că se plimbau în apropierea autostrăzii, când o maşină a oprit în dreptul lor iar pasagerii, mai mulţi tineri de culoare, le-au adresat injurii rasiale, scrie Daily Mail. A început un schimb de replici care a degenerat, tânărul fiind înjunghiat de mai multe ori. Din cauza rănilor multiple, acesta a murit la faţa locului, până la ajungerea ambulanţei.
Ajoni Runnion-Bareford, unul dintre suspecţii reţinuţi
Tevin Geike era în armată de aproape 3 ani, dar nu a fost trimis în zone de conflict. Era staţionat la baza militară Lewis-McChord. Suspecţii reţinuţi sunt tot militari în Armata SUA. Sursa: FrontPress.ro
Citeste si Soldat britanic MACELARIT cu machete in plina zi pe strazile Londrei de musulmani (FOTO+VIDEO)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu