Iudele neamului romanesc, fara sange romanesc
Din antichitate şi până în prezent, istoria ne relevă numeroase conspiraţii şi trădări de care au avut parte ilustre figuri ale neamului românesc de-a lungul timpului: Decebal, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Vlad Ţepeș, Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Corneliu Zelea-Codreanu, Ion Antonescu…
Aceste personalităţi marcante au plătit cu viața curajul de a-și asuma responsabilitatea apărării și păstrării unității de neam. Începând din perioada invaziei otomane, când în Țările Românești, datorită cârmuirii luminate a marilor voievozi, s-a evitat transformarea acestora în colonii otomane, dar, în răstimp, s-au înmulţit actele de trădare. Să ne amintim de trădarea marelui domnitor Mihai Viteazul, primul înfăptuitor al unirii de la 1600, atras într-o cursă de către unul dintre apropiați, căzând pradă, pe 9 august 1601, ucigașilor tocmiți de generalul Basta. Un alt voievod ucis prin uneltire de către uzurpatori a fost martirul Constantin Brîncoveanu, cel mai emblematic domnitor iubitor de țara și religie până la sacrificiul propriu și al urmașilor lui.
Vlad Țepeș, un alt erou al istoriei, și cel mai aprig făcător de dreptate al neamului românesc, considerat pe nedrept de cronicarii străini ai vremii un monstru și un vărsător de sânge. Instituirea dreptății și a celei mai bune orânduirii i-a atras mulți dușmani strălucitului principe din dinastia Basarabilor, ctitorii Țării Românești. Calitățile sale de lider și bun organizator l-au pus pe picior de egalitate cu cei mai mari conducători ai lumi, chiar dacă nu i s-au recunoscut meritele oficial.
Numai un genial cârmuitor ar fi putut să-i țină piept în lupte unei armate numeroase, cum a fost cea a imperiului Otoman, care-i îngrozea pe lașii conducătorii din Apusul Europei, ce se vedeau nevoiți să apeleze la sprijinul lui Dracula, așa cum batjocoritor l-au numit, ca să-i ponegrească personalitatea. Tot prin metode mârșave, complotiste și complicitatea mesagerilor l-au înlăturat de la domnie, ucigându-l din teama că acesta le va submina credibilitatea și faima de care se bucurau în ochii lumii…
Cotropitorii străini au înțeles că locuitorii teritoriilor românești sunt atât de puternic închegați și uniți, încât nu pot fi dezbinați decât prin înlocuirea conducătorilor de sânge românesc cu alții străini neamului nostru. Așa s-au consumat cele mai zbuciumate perioade din istorie. Instalarea domniilor fanariote în Moldova și Țara Românească de către poarta Otomană pe parcursul unui veac a reprezentat cea mai supresivă și subversivă măsură a fanarilor la adresa românității. Acești venetici au reprezentat întruchiparea lăcomiei, perfidiei, trădării și infatuării, iar termenul de „voievozi” le-a fost pe nedrept atribuit de către istorici. Principiile lor de conducere și reformele au fost total opuse ființei naționale românești, fiindcă reprezentau atentate împotriva orânduirii firești prin care înaintașii păstraseră unitatea de neam și teritoriu.
Politicile fiscale excesive impuse populației sărăcite, ca o garanție a păstrării prerogativelor puterii pe linie dinastică, suma de conspirații și corupția generalizată au făcut din această perioadă una dintre cele mai apăsătoare, zbuciumate și nedrepte, asemenea celei comuniste și a celei din prezent. Revoluția de la 1821 din Țara Românească a fost condusă de către eroul neamului, Tudor Vladimirescu, cel care își jurase eliminarea de la putere a familiilor domnitoare grecești și instaurarea orânduiri pașnice în interesul românilor, a poporului. Însă, domnul Tudor Vladimirescu se înconjurase fără să știe de susținători falși, corupți care l-au trădat dându-l pe mâna oamenilor lui Ipsilanti care l-au ucis, insinuându-i drept motiv un act de trădare niciodată dovedit.
Câteva decenii mai târziu, un alt mare domnitor, Alexandru Ioan Cuza, care a unit destinul celor două țări surori, Moldova și Țara Românească, fiind inițiatorul reformelor agrare, fiscale și militare în beneficiului populației, avea să fie la rândul lui trădat de către monstruoasa coaliție formată din partidele Liberal și Conservator care, prin complot, l-au forțat să abdice, lăsând loc unor conducători dinastici din familia Hohenzollern timp de aproape 8 decenii.
Oricât de mult ar fi încercat acești lideri monarhici să se integreze spiritual și tradițional valorilor românești, nu au reușit să adere și să se muleze complet la esența românismului, după cum a dezvăluit marele poet și erou național Mihai Eminescu în publicațiile vremii și în operele sale despre pericolul pe care îl reprezintă străinii care s-au infiltrat în toate formele de organizare politică, administrativă și socială, cu precădere evreii care sabotau continuu activitățile patrioților, siguranța și unitatea națională.
Eminescu avea să devină foarte incomod pentru politicienii vremii și mai ales pentru familia regală, aservită intereselor Imperiului Austro-ungar care îl dorea lichidat pe marele nostru poet, cunoscută fiind poziția lui militantă pentru interesele românilor din Transilvania. Profund cunoscător al substraturilor politicii monarhice, marele poet a făcut cunoscute adevărurile despre sistemul corupt, legile care îi defavorizau pe români, a denunțat avizii de putere, slugile serviciilor secrete germane al căror scop antinațional era menținerea Transilvania sub ocupație austro-ungară.
Destituirea poetului de la redacția ziarului Timpul, publicație conservatoare românească în care și-a publicat articolele prin care denunța politica subversivă împotriva intereselor naționale, destituire dispusă de către Maiorescu, o paiață filogermană ticăloasă, arată cât de lipsit a fost Eminescu de sprijinul grupării politice la care aderase și în care crezuse o perioadă. Eminescu a sfidat fără limite, curajos, avid de dreptate și adevăr, guvernarea străină de interesele națiunii. Prin înființarea societății studențești „Carpații” în Transilvania, desființată de guvern, Eminescu plănuia contracararea consecinţelor unei posibile alianţe a Casei Regale din România cu lumea germană, elaborând un proiect cu adevărat „subversiv”, mergând până la o răsturnare a lui Carol, ca trădător al României.
Pe lângă Societatea „Carpaţii”, mai funcționau, la Budapesta, Societatea „Petru Maior”, la Viena „România jună”, la Cernăuţi „Junimea”, ”Dacia”, ”Bucovina şi Moldova”, în Transilvania societatea „ASTRA”, iar în Regat „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor în vechea Românie”, care avea filiale inclusiv la Paris. Toate aceste organizaţii se aflau în obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei ţariste şi ale Austro-Ungariei, fiind intens infiltrate cu misiunea supravegherii. De aceea a fost luată măsura internării forțate a lui Eminescu la ospiciul de boli psihice în 1883, sub pretextul unei nebunii și al unor boli inventate, așa cum s-a mințit că ar fi suferit de sifilis, boală care, fără antibioticele de mai târziu, transforma omul într-o ființă incapabil să gândească, contrar faptului evident că poetul era un izvor nesecat de talent creative și gândire genială.
Aceste scenarii criminale culminând cu defăimarea și intoxicarea publică nu l-au putut opri pe poet să își continue lupta. Întemnițat la ordinul „prietenului” și „protectorului” său, Maiorescu, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, aplicat de către un medic evreu, Eminescu a fost otrăvit lent cu mercur: șase grame zilnic! Încercarea lui de a reveni în atenția publicului a eșuat. Supravegherea permanentă la locul detenției, tratamentul inuman, intimidările și torturile fizice l-au făcut să se resemneze, acceptând silit destinul care avea să se sfârșească la doar 39 de ani. Mult prea devreme și mult prea nedrept!
În manualele şcolare de astăzi se continuă denaturarea adevărului în ceea ce-l priveşte pe Eminescu. Propagarea minciunii legată de cauzele morții încă mai persistă și este acceptată de către cei necunoscători și de către masele manipulate. Continuând lista trădărilor din prima jumătate a sec XX, reamintesc de personalitatea exemplară a lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul organizației politice „Legiunea Arhanghelului Mihail” și una dintre cele mai importante personalități politice a vremii. Căpitanul Zelea Codreanu, ca și Eminescu, a fost un mare patriot, un mare iubitor de dreptate și adevăr.
În scurta sa existență a luptat pentru instituirea celei mai sănătoase orânduiri pentru societatea românească. Personalitatea lui a avut cele mai alese atribute: patriotismul, incoruptibilitatea, spiritul de sacrificiu, onoarea, generozitatea, credința în Dumnezeu, inteligența, moralitatea, integritatea… Acest mare lider a reușit să atragă în mișcarea lui pe cei mai mulți și renumiți dintre intelectualii de elită ai țării printre care: Emil Cioran, Mircea Eliade, Radu Gyr, Nae Ionescu, Lucian Blaga.
În ciuda opoziției statului, „Căpitanul” a reușit să se organizeze eficient și să-și extindă numărul de membrii în cadrul gărzii, din toate categoriile sociale: elevi, studenți, profesori, muncitori… Aproape un milion de membrii pe care a reușit să-i instruiască în spiritul ideologiei legionare. Deși nu a avut nici un suport material, inteligența remarcabilă l-a ajutat să mențină activă și competentă marea organizație. Și cum s-a întâmplat de atâtea ori în istorie, liderilor integri moral înscenându-li-se fapte de crimă, corupție, trădare pentru a li se înfrâna ascensiunea și pentru a fi înlăturați de la putere, și Căpitanului i s-au pus în răspundere în mod mârșav astfel de fapte.
Monarhul conducător și plin de moravuri al epocii s-a folosit de gruparea politică a lui Codreanu ca să-și consolideze statutul, dar de care vroia să se descotorosească cu ajutorul serviciilor secrete și al sabotorilor infiltrați în organizație: Vernicescu, Stelescu, Boeru (asasinul celui mai mare istoric român, Nicolae Iorga ), care au comis asasinate politice în numele organizației pentru a o destructura și a-l compromite pe Căpitan .
Complotul organizat pentru arestarea și uciderea Căpitanului, ca și în cazul lui Eminescu, a fost pus la cale de către aceste slugi filosemite care au netezit calea instaurării comunismului în România pentru jumătate de secol, și, cum bine spune proverbul ”cui pe cui se scoate”, Mareșalul Antonescu, căruia nu-i poate nimeni contesta calitățile extraordinare de lider, și erou al neamului, dar care din păcate s-a lăsat influențat de conjuncturile neprielnice ale vremi ce l-au determinat să ia măsurile de masacrare a mișcării legionare. Acest fapt îl face parțial vinovat. Antonescu a fost și indirect implicat în complotul uciderii Căpitanului, din nefericire a împărtășit aceeași soartă prin trădarea de către subordonații lui: generalul Aurel Aldea, generalul Sănătescu și Grigore Niculescu–Buzești.
Ulterior, de orchestrarea procesului, a capetelor de acuzare și a condamnării la moarte s-a ocupat evreul Lucrețiu Pătrășcanu, ministrul justiției și promotorul proceselor de epurare de tip stalinist, zelos executant al ordinelor lui Stalin. Din păcate, consecințele faptelor lui aveau să-i atragă aceeași soartă. Arestat în 1948 din ordinul colegilor săi comuniști care se simțeau complexați de personalitatea lui inteligentă, sub acuzația devierii de la principiile ideologiei marxiste, este executat în 1954 după șase ani de detenție și, astfel, liderul de atunci al României comuniste, Gheorghe Gheorghiu-Dej, a scăpat de încă un adversar periculos care-i putea periclita poziția de stăpân al țării.
Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a născut la Bârlad în 1901 dintr-o familie de muncitori săraci și… țigani la origine – din spusele celor cunoscuți familiei sale, dar s-a măslui biografia lui, evitându-se menționarea în vreo sursă a adevăratei lui origini etnice. Se știe, însă, că partidul comunist din România a fost format în mare majoritate din membri alogeni: evrei, țigani, maghiari și, într-un procent insignifiant, de români puri. Imperiul sovietic își dorea influența absolută în România. Atât facțiunea moscovită cât și cea românească de membri PMR, erau total supuse directivelor sovietice care trebuiau să fie puse în aplicare cu orice preț.
Dar mai ales cu prețul dezrădăcinării naționale, al terorii instaurate în rândul populației, al prigonirii bisericii ortodoxe, al uciderii elitelor intelectuale ale țării și al intoxicării conștiinței naționale. Toate aceste crime antiromâneşti nu puteau fi săvârşite decât de către duşmanii aprigi şi furibunzi ai românismului: evreii sionişti şi slugile lor, ţiganii şi maghiarii. Vedem cu câtă ușurință li s-au cedat acestora drepturi prea generoase pe care și le revendică obraznic.
Victimizarea pe motivul holocaustului și redobândirea proprietăţilor clădite prin furtișaguri din avutul național sunt pretexte prin care doresc să se deculpabilizeze de rolul nefast pe care l-au avut și pe care l-au jucat murdar în societate. Se pare că acești etnici conspiraționiști se prefac că nu cunosc adevărul despre implicarea personalităților evreiești cu nume schimbate: Ana Pauker (Rabinsohn),Teohari Georgescu (Burach Tescovici ), Vasile Luca (Luca Laszlo), Ghizela Vass, Silviu Brucan ( Samuel Brukner), Iosif Kișinevski, Alexandru Nicolschi (Grumberg Boris Nicolscki), Gheorghe Pintilie (Pantiușa Bodnarenko), Emil Bodnăraș… în instaurarea comunismului și dezumanizarea oponenților regimului în închisori prin practicile de tortură bine cunoscute.
Politologul evreu Vladimir Tismăneanu, în falsa lui pledoarie pentru stabilirea adevărului despre comunism, a evitat să-și menționeze părinții, Leonte și Hermina Tismineţky, apartenenți din rândul grupării torționare kominterniste care a îngropat intelectualitatea română la canal și între zidurile monstruosului lagăr Pitești, dictând masacrarea studenților și transformarea ființelor umane în monștri ce își torturau semenii. Românii care îşi iubesc ţara şi au posibilitatea afirmării prin scris, au datoria morală să reamintească posterităţii despre nedreptăţile evreilor îndreptate împotriva bietului popor român.
Comunismul, indiscutabil, a fost un experiment diabolic de exterminare a poporului român. Exponenții comunismului s-au născut din familii de evrei-ţigani, tătari-ţigani, ţigani-maghiari, evrei-maghiari, evrei-tătari, toţi aceştia fiind frustraţi de statutul lor de etnici alogeni, neintegrați în românitate, limitați intelectual, vicleni și avizi de putere, așa cum a fost Nicolae Ceaușescu, care a avut grijă să-și cosmetizeze biografia și să înlăture orice obstacol care ar fi putut să facă trimitere la adevărata sa origine, cea de tătar-țigan, născut în satul Tătărăi (denumire sugestivă) din comuna Scornicești. Este trist de remarcat că există atâția nostalgici ai perioadei comuniste. Cum este cu putință să nu se conștientizeze rolul nefast pe care l-a avut comunismul în România? Contemporani fiind cu această perioadă cumplită, cum am putea fi români și comuniști, când comunismul a scos din rădăcini unitatea și solidaritatea noastră ca popor?
Ceaușescu a devenit un foarte interesant subiect de presă, și nu doar din punct de vedere a ceea ce a reprezentat cu adevărat pentru România: un dictator ateu demolator de clădiri, biserici și destine, îndrăgostit de puterea pentru care a sacrificat vieți și a călcat în picioare demnitatea tuturor românilor pe care i-a ținut mai bine de două decenii în teroare prin intermediul securității. Nu ne-au ajuns 25 de ani de ceaușism, de cult al personalității pentru ca, în prezent, televiziunile mogulilor să îi dedice emisiuni prin care încearcă reabilitarea imaginii sale. Șefii principalelor trusturi TV sunt foşti securiști cu grade importante în structurile fostei puteri și beneficiari ai conturilor secrete ale împuşcatului.
Dan Voiculescu, patronul antenelor, prieten bun cu tovarășul Iliescu, promovează imaginea umană a comunismului, ca și alți bolnavi de ipocrizie care au pus umărul la execuția celor mai detestați exponenți ai acelui regim. Ceaușescu s-a înconjurat de susținători falși în nevoia de a deține controlul asupra societății românești, iar lacheii săi își doreau la fel de mult puterea. Încurajându-l în direcția totalitarismului absolut, i-au săpat groapa, înlăturându-l definitiv de pe scena puterii, pentru a-i face loc altui parvenit, cu aceleiași trăsături de caracter despotice, obsedat de putere, antiromân, în persoana lui Ion Iliescu.
Ion Iliescu este unul dintre cei care au promovat abil în ierarhia de partid. „Ilici” este un alt lider cu origini neromânești, născut din plămădeala evreu-țigănească de la granița cu Bulgaria. Ca și Ceaușescu, și-a falsificat biografia, originile și a evitat să facă știute legăturile familiei sale cu stalinismul. Bunicul lui Iliescu, Vasile Ivanovici, a fost un evreu bolșevic. Evadat din închisoare în timpul Imperiului Țarist, urmărit fiind de poliția țaristă, s-a stabilit în România, schimbându-și numele în Penu, ulterior Iliescu. Tatăl lui Ion Iliescu, Alexandru Iliescu, a fost un aprig comunist kominternist, iar unchiul lui, Eftimie, fratele lui Alexandru Iliescu, a fost ofițer de securitate, participând activ la represiunea poporului român, fiind adjunctul odiosului Alexandru Drăghici, ministrul de interne al lui Dej.
Acești doi frați au complotat activ pentru dezmembrarea statului român. Cât despre mama lui Ilici, se știe că a fost o țigancă bulgăroaică, de care a rămas orfan de mic. Iar a doua mamă la fel, era țigancă din neamul clanului Cioabă. Astfel s-a legat rudenia între doi țigani cu aspirații de lideri: țiganul rege al romilor și romul împărat al românilor! Odată cu mult mediatizata moarte a regelui Cioabă, Ion Iliescu ar fi trebuit să îi urmeze ierarhic la tron, ca rege, conform regulilor staborului țigănesc, care hotărăște ca urmașii coroanei să facă parte din familie.
Ion Iliescu a fost și va rămâne unul dintre marii dușmani ai românilor și românismului, alături de complotiștii cu aceleași origini menționați anterior, la care se adaugă Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, Andrei Pleșu, Petre Roman. Acesta este fiul comunistului evreu Walter Neulander. Ca prim–ministru al regimului fesenist, a dat binecuvântarea schimbării denumirii de țigan în rom, propagând confuzia între romi și români, confuzia care a inoculat în mentalul europenilor convingerea că România este țara țiganilor. Neocomuniștii urmași ai comuniștilor diabolici au dirijat dezastruos destinele națiunii. Printre aceștia este și romul Florin Georgescu, fost ministru de finanțe care a finanțat gloata politică mafiotă cu bani din bugetul statului.
Mădălin Voicu este o altă corcitură țigănească, având pretenții de „os domnesc”. Cu tot respectul pentru tatăl său, maestrul viorii Ion Voicu, nu putem trece cu vederea afirmațiile malițioase făcute în public de către acest parvenit, permițându-și să condamne românii pentru „slăbiciunile” lor, numindu-i inferiori etniei dumisale. Din păcate, Mădălin Voicu are dreptate într-un fel: noi, românii, suntem mult prea toleranți cu grupurile etnice conduse de astfel de clănțăi neromâni.
După informații furnizate de persoane care preferă să-și păstreze deocamdată anonimatul, nici actualul președinte, Traian Băsescu, nu face excepție de la originea evreiască. Ambii părinți naturali ai lui Traian Băsescu au fost evrei din localitatea Basarabi, Județul Constanța. Tatăl biologic al lui și al fratelui lui, i-a părăsit emigrând în Israel. Frații Băsescu au fost crescuți de un tată adoptiv venit din zona Moldovei. Nu este greu de dedus de ce actualul președinte s-a înconjurat de sprijinitori care îi asigură continuarea mandatului împotriva regulilor constituționale.
Este prieten cu George Soros, finanțatorul ONG-urilor care fac campanie împotriva românilor și sprijină acțiunile revizioniștilor maghiari în frunte cu Lazlo Tokeș, cel pe care Băsescu l-a decorat cu cel mai însemnat ordin în semn de prețuire pentru… îndârjirea cu care acest ungur luptă pentru dezintegrarea teritorială a statului român prin realipirea Transilvaniei la Ungaria. Băsescu e singurul președinte din perioada capitalistă care a făcut cele mai grave compromisuri pentru a-și păstra puterea și a făcut posibil ca Europa să ne deschidă porțile în schimbul cedării resurselor și al acceptării colonizării.
Să sperăm că protestele românilor ieșiți în stradă în număr tot mai mare, pentru salvarea resurselor de la Roșia Montană, să devină o manifestaţie puternică, de mari proporții și să se transforme în mult așteptata și necesara adevărată revoluţie a naţiunii române împotriva clasei politice, a oligarhilor și trădătorilor de neam și ţară. Dar o revoluţie autentică, neconfiscabilă ca cea din 1989 și fără victime în rândul manifestanților. O revoluție a reinstaurării normalității în societate, printr-o guvernare de dreapta adevărată, cu lideri români spirituali cinstiți și cu sânge românesc curat.
Pentru primenirea și însănătoșirea societății este nevoie imperios de nașterea unei forțe, a unei mișcări, a unei organizații civice puternice, militante, care să realizeze unitatea națiunii române și să preia destinele neamului românesc aflat la mare cumpănă istorică. O mișcare pentru unitatea națiunii române ar avea mari șanse de afirmare în aceste vremuri tulburi în care românismul este amenințat, în care românii sunt dezbinaţi și manevrați. O astfel mișcare națională s-ar putea constitui grabnic în alternativă civică pentru tămăduirea statului român bolnav. De Andreea Arsene – Justitiarul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu