Ziua Armatei Romane, o sarbatoare COMUNISTA!
Astăzi, 25 octombrie, este marcată Ziua Armatei, una din instituţiile care se bucură (încă) de cea mai mare credibilitate în ochii românilor. Totul este însă o perdea de fum. Armata României a ajuns mai slab dotată decât unele armate africane iar soldaţii “se bat” pentru a prinde câte un loc bine plătit în războaiele altora, participând conştient la invazia şi ocuparea unor state cu care nu am avut nimic de împărţit în toată istoria ţării noastre. Mai mult, Ziua Armatei Române a rămas o sărbătoare comunistă, parcă în ciuda tinerilor ucişi de militari şi securişti în decembrie 1989.
Ar trebui schimbată ziua oficială a armatei?
Din 1830, anul înfiinţării armatei române moderne, până în 1951, în tradiţia românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituţii. Aflată în centrul atenţiei publice, mai ales după Războiul de Independenţă din 1877-1878, armata a participat anual la manifestările prilejuite Ziua Înălţării Domnului, devenită după Primul Război Mondial Ziua Eroilor, şi la cele din Ziua Naţională a Regatului Românei (10 Mai).
Data de 25 octombrie a devenit oficial Ziua Forţelor Armate în 1959, după ce în prealabil a fost marcată pe 2 octombrie (din 1951), ziua când în 1943 Stalin aprobase organizarea Diviziei “Tudor Vladimirescu”, alcătuită din prizonieri de război români de pe Frontul de est. Această unitate a devenit mai târziu nucleul viitoarei “Armate Populare” din România.
La 25 octombrie 1944, armata română, după întoarcerea armelelor împotriva foştilor aliaţi la 23 august 1944,a eliberat ultima bucată de pământ românesc ocupat de armata hortystă în Transilvania, la Carei.
Această zi, instituită de autorităţile comuniste, nu este reprezentativă pentru forţele armate deoarece în timp ce eliberarea Ardealului a fost realizată cu sacrificii însemnate (de necontestat) şi cu ajutor rusesc, provinciile estice au fost abandonate în favoarea URSS. Ce este onorabil în salvarea unui frate, când pe altul îl laşi să piară? În plus, astăzi sunt cunoscute consecinţele ocupaţiei Armatei Roşii din România, ocupaţie care a adus în ţara noastră stalinismul în forma sa cea mai feroce.
La peste 20 de ani de la evenimentele din 1989, când totuşi armata s-a făcut vinovată de crime oribile până să trecă de partea poporului împotriva regimului dictatorial, poate că ar fi momentul schimbării datei de 25 octombrie cu o zi care să fie debarasată de praful celebrărilor comunistoide care marcau cu mare fast “eliberarea de sub jugul fascist”, fără a aminti de ocupaţia roşie din ţară şi cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord.
Ziua Armatei ar trebui să reflecte în primul rând onoarea hainei militare, nu duplicitatea şi ambiguitatea. În toată istoria noastră naţională s-ar găsi cu siguranţă o altă dată care să exprime mult mai elocvent faptele glorioase de arme ale românilor. Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu