A murit Eugen Cioclea (1947-2013)


A murit "cel mai trist poet din Europa" (1947-2013)

Cadavrul poetului a fost descoperit vineri seara în apartamentul său din Chişinău, după ce scriitorul Dumitru Crudu a anunţat despre dispariţia lui Eugen Cioclea.

Ultima dată când a fost văzut în viaţă a fost o săptămână în urmă la Uniunea Scriitorilor, susţine scriitorul Dumitru Crudu.

"Zicea că se ruga de toată lumea să-l ducă acasă. Sau să-i dea ceva să mănânce“, menţionează Dumitru Crudu.

Eugen Cioclea este recunoscut în Republica Moldova şi România drept unul dintre cei mai buni poeţi basarabeni contemporani. Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi Moldova. S-a născut pe 4 august 1948 la Druţă, Edineţ, în familia lui Sergiu Cioclea, profesor de limbă şi literatură română şi al Iuliei Cioclea, învăţătoare.

Devine cunoscut ca poet încă din anii şaptezeci pe când îşi făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universităţii “Mihail Lomonosov” din Moscova cu o bună parte dintre poemele ce vor alcătui mai târziu, abia la 40 de ani, volumul de debut “Numitorul comun”. Cartea va fi publicată în 1988 într-un tiraj de 3.000 de exemplare, deschizându-se cu o prefaţă de reputatul critic literar Eugen Lungu şi se va bucura de o largă apreciere în lumea literară. Penultimul proiect poetic semnat de Eugen Cioclea se numeşte „Daţi totul la o parte ca să văd” (ed. Cartier, 2001). Recompensată doar un an mai târziu cu premiul Uniunii Scriitorilor, această carte cu un tiraj sub 350 de exemplare rămâne momentan practic cea mai scumpă carte de poezie din Republica Moldova (un exemplar costa 111 de dolari), poetul intenţionând ca în acest fel să-i răzbune pe toţi scriitorii care au ajuns să câştige bani mizeri din munca literară şi să-şi exprime frustrarea faţă de dezinteresul pentru poezie şi literatură al publicului cititor din Moldova de după perestroika.

Pe lângă cele 51 de poeme (cu titluri din cuvinte care în limba română se scriu fără diacritice), însoţită de legenda „numai defectul din mine mai este original”, volumul „Daţi totul la o parte ca să văd” include enecefalograma şi radiografia poetului pe suprafaţa căreia se disting două plăcuţe din platină, „implantate în urma unei traume craniene”. Această infirmitate e consecinţa unui incident dramatic, petrecut la sfârşitul anilor ’80, când într-o staţie de metrou moscovită, doi indivizi mascaţi l-au agresat pe poetul Eugen Cioclea lovindu-l în cap cu un obiect metalic. Întâmplarea avea loc exact în momentul în care cu ceva timp în urmă ('88-'89) poemul său „Cina irodică” stârnise un interes general în mijlocul membrilor CC ai PCM.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu