Dezmembrarea Romaniei si diversiuni informationale
În
ultimele 24 de ore, declaraţiile unui obscur „analist” transnistrean au
devenit o ştire de senzaţie în presa din România. Ştirea că un anume
Andrei Safonov îşi doreşte ca „România să dispară de pe harta lumii” a
fost preluată în forme diferite de Adevărul, Jurnalul Naţional, DC
News, Ghimpele, Ziare.com etc, ajungând şi pe site-urile televiziunilor
precum Realitatea sau RTV.
Acum asistăm la „developarea” ştirii în
blogosferă unde „analiştii de pe canapea” îşi dau cu părerea despre
„declaraţia-bombă”. În condiţii normale, declaraţiile lui Safonov nu ar
merită să fie nici analizate şi nici comentate, dar în cazul dat reacţia
presei din România justifică câteva precizări importante.
Din punct de vedere factologic,
aspectele-cheie sunt următoarele: Andrei Safonov nu reprezintă nici
măcar tangenţial vreo forţă politică importantă din Transnistria,
Ucraina sau Rusia. Este un „analist politic” considerat marginal şi care
se află în opoziţie faţă de administraţia de la Tiraspol. Dorinţa
presei din România de a acorda o atenţie atât de mare declaraţiilor
făcute de un personaj obscur, citat de o agenţie de presă din Rusia care
de facto aparţine unei companii britanice, poate avea explicaţii
inocente ce ţin de căutarea de senzaţional sau explicaţii mult mai
sinistre.
Problema atinsă de acest incident este
cât se poate de reală însă nu are o legătură cu Moscova, ci cu Uniunea
Europeană. Se creează impresia că asistăm la o încercare de a reedita
ceea ce s-a întâmplat în legătură cu evenimentele din decembrie 1989.
Deşi s-a văzut cât se poate de clar că beneficiarul evenimentelor a fost
SUA, iar Ceauşescu a fost executat de propriul anturaj din care s-a şi
format clasa politică post-decemrbistă, s-a încercat insistent
inocularea ideii aberante că Moscova ar fi vinovată de acele evenimente.
Acum, există semne că se încearcă o diversiune de aceeaşi natură, doar
că de data aceasta încercările de dezinformare nu vor rămâne fără
reacţie. În timp, detaliile se uită şi în memoria colectivă, „ajutată”
de propagandişti, va rămâne doar faptul că „un analist rus a zis că
România trebuie dezmembrată”. Spre deosebire de situaţia legată de 1989,
acum va exista o reiterare permanentă a detaliilor incomode pentru
propagandiştii occidentali.
Anul 2013 va fi unul deosebit de greu
pentru România, mai ales în contextul geopolitic în care s-a înscris
Uniunea Europeană. Conducerea UE pare să fi decis că distrugerea
statelor naţionale şi transformarea Uniunii Europene într-o „federaţie
de regiuni”, astfel încât elitele naţionale să nu mai poată opune
rezistenţă centrului decizional aflat undeva pe axa Bruxelles – Berlin.
Liderii comunitari, care s-au dovedit a fi foarte activi în privinţa
intervenţiilor în viaţa politică din România, totodată dau dovadă de o
timiditate inexplicabilă în privinţa stăvilirii mişcărilor separatiste
din ţări precum Spania, Marea Britanie, Italia sau Franţa. Comisia
Europeană ar fi putut priva aceste mişcări de orice suport popular
printr-o simplă declaraţie în care să spună că regiunile care-şi vor
obţine independenţa nu vor putea intra uşor în Uniunea Europeană. În
locul acţiunilor de conservare a statelor naţionale, se observă facil
suportul implicit oferit de Bruxelles mişcărilor separatiste din
Catalonia, Scoţia, Venezia etc. Privite într-un context mai larg, aceste
mişcări se înscriu sinergic în planurile Comisiei Europene de a
regionaliza toate statele-membre şi de a crea o structură federativă
europeană. Logica decidenţilor de la Bruxelles este uşor de înţeles: o
federaţie a regiunilor este uşor de controlat şi uşor de dominat, fără a
mai exista probleme de negociere cu elite naţionale care nu sunt
dispuse să-şi cedeze suveranitatea. În 2011 nimeni nu ar fi crezut că
Scoţia va ajunge să organizeze un referendum în vederea obţinerii
independenţei, dar iată că acest referendum va avea loc. Nimeni nu ar fi
crezut că milioane de catalani vor ieşi în stradă pentru a cere
independenţa, iar guvernul regional va fi format din partide
separatiste. Unul dintre motivele pentru care oficialii britanici încep
să vehiculeze ideea ieşirii din UE este legat de dorinţa Londrei de a
„rezolva” problema scoţiană fără ca Bruxellul să aibă un cuvânt de spus
în această privinţă. Problema distrugerii organizate a statelor
naţionale este cât se poate de reală, iar în spatele procesului de
regionalizare forţată stau entităţi naţionale şi supranaţionale deosebit
de influente. Anul 2013 se preconizează a fi anul triumfului
separatismului şi regionalismului european.
Modificarea Constituţiei României va
oferi un excelent prilej pentru forţarea unei regionalizări, inclusiv pe
criterii etnice. Contextul economic dificil (tăierea salariilor,
privatizările forţate, acordul cu FMI) va da o greutate în plus
argumentelor legate de necesitatea regionalizării în vederea obţinerii
fondurilor europene. Cedarea de jure a suveranităţii politice către
centrul federal al UE va consfinţi situaţia de facto în care
suveranitatea economică a României a fost cedată către FMI, iar
suveranitatea politică a fost de facto cedată Comisiei Europene. Trebuie
remarcat faptul că, în ciuda dorinţei propagandiştilor occidentali de a
demonstra contrariul, Moscova nu are nici un interes în acest proces,
iar impunerea regionalizării este o iniţiativă care aparţine integral
Uniunii Europene. România şi-a dorit mult să facă parte din această
construcţie politică, iar acum a venit timpul consecinţelor nefaste ale
acestei decizii.
Jurnaliştii interesaţi cu adevărat de
integritatea teritorială a României şi nu de deservirea rusofobiei unor
forţe politice de la Bucureşti, ar trebui să se preocupe nu de
declaraţiile unui obscur analist transnistrean, ci de intenţiile reale
ale Comisiei Europene. Paranoia rusofobă din presa românească este
alimentată inclusiv de cei care îşi doresc ca societatea românească să
nu observe că la Bruxelles i se pregăteşte un nou dictat de la Viena. De Valentin Mândrăşescu – Vocea Rusiei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu