Dor nebun de viață

Motto: Nu contează să adaugi ani vieții tale, ci să adaugi viață anilor tăi

Zilele trecute, Tasha vorbea despre dorul de viață, invitându-ne să scriem și noi, la rândul nostru, despre dorul nostru de viață.

Că suntem cu toții vii e un adevăr de necontestat. Respirăm, clipim, toate procesele biologice, chimice, fizice, mecanice din noi merg ca pe roate, deci, nimic nu poate contesta faptul că, din punct de vedere biologic, mai ales, suntem VII.

Atunci, de ce ne-ar fi dor de viață, când ne definim noi înșine ca fiind ființe vii?

Pentru că sunt momente în care mulți dintre noi uităm că/să trăim. Au fost momente în viața mea, de pildă, în care mi s-a întâmplat să mă las dusă de val și să trăiesc anost, fără culoare și fără arome. Însă, de când am conștientizat că viața e un lucru minunat, că eu sunt eroina filmului meu, am început să gust viața din plin.

Am început prin a construi propriile momente frumoase, neașteptând să apară ocazii de care să mă folosesc pentru a trăi la cote maxime.

Am început să profit de orice ocazie pentru a mă simți bine alături de familie, prieteni, dar, mai ales, alături de mine.

Am început să fiu reflectivă, să nu las viața să treacă pe lângă mine fără să mă gândesc intens la tot ceea ce mi se întâmplă.

Am înțeles, mai întâi de toate, că viața e un dar Dumnezeiesc și că ar fi chiar păcat să o las să treacă pe lângă mine fără să mă înfrupt din ea.

Am renunțat să fac tuturor pe plac, am învățat să fiu selectivă și să fac doar ceea ce consider eu că este bine și oportun. Am învățat, de asemenea, să fiu bună și generoasă cu cine merită, dar necruțătoare cu cei care sunt ipocriți (din păcate, există și așa ceva, iar pe mine nu mă poate obliga nimeni să îi tolerez).

Au existat în viața mea momente fel de fel, frumoase, splendide, amare, întunecate, cu zâmbete, cu lacrimi, de extaz sau de frică intensă. Am fost tentată multă vreme să șterg cu buretele amintirile urâte, dorind să anulez din trecutul meu momentele în care nu am fost fericită. Însă am conștientizat că și acelea au adus culoare și savoare vieții mele. Până la urmă, negrul, griul, maroul, amăreala, iuțeala, sunt și ele tot culori și savori, nu? În plus, tocmai aceste momente au făcut ca maturizarea să aibă loc, iar eu să CRESC.



Am învățat, de asemenea, că viața are bucurii fel de fel, plecând de la marile bucurii (reușita la un examen, de pildă) și ajungând la bucuria savurării unei înghețate de vanilie. Nu mai las să treacă niciun lucru pe lângă mine fără să îl transform măcar într-o mică bucurie. Oricum, am constatat că bucuriile mici și dese sunt cheia vieții fericite.

Și, nu în ultimul rând, am învățat să machiez viața cu un zâmbet permanent, dându-mi seama că zâmbetul și voia bună atrag ca un magnet oamenii, ocaziile care nu trebuie scăpate, evenimente plăcute. Pentru că, în viață, legea atracției este alta: pozitivul atrage mereu pozitivul, iar negativul mereu negativul.

Așadar, dorul meu de viață se măsoară în viteza cu care pofta de viață îmi aleargă prin vene, în cantitatea de entuziasm pe care îl aduc în ceea ce fac și, mai presus de toate, în tonele de dragoste pe care le depun în relațiile pe care le leg cu oamenii.