Delir Pustnic

Te vedeam prin ceaţă
în apusul gri, metalic
ce se aşezase pe sufletul meu.
Slăbit, strigam după tine
şi îţi căutam prezenţa
în camera mea semi-ntunecată lipsită de aer.
Tu apăreai din când în când în faţa mea
cu ceaiul roş-al amăgirii.
Pe geamul acoperit parţial de jaluzea
Vedeam o frunză, ce timid se lipise de geam
căutând căldură. Sta ghemuită ca un copil
ce aştepta căldura părintească.
Căldură, pe care în delirul meu,
o căutam la tine.
Mai vino în calea mea, chip de lut
şi spune-mi cuvintele de care am nevoie,
să uit de nebunia lumii şi să mă retrag în
inima ta ca un pustnic în peştera săpată de lacrimile sale
în rocă dură.