Coincidentia oppositorum şi Realitatea Fiinţei

"Coincidentia oppositorum is a Latin phrase meaning coincidence of opposites. It is a neoplatonic term attributed to 15th century German polymath Nicholas of Cusa in his essay, De Docta Ignorantia (1440). Mircea Eliade, a 20th century historian of religion, used the term extensively in his essays about myth and ritual, describing the coincidentia oppositorum as "the mythical pattern". Psychiatrist Carl Jung, philosopher and Islamic Studies professor Henry Corbin as well as Jewish philosopher Gershom Scholem also used the term. In alchemy, coincidentia oppositorum is a synonym for conjunction, the fifth process.
The term is also used in describing a revelation of the oneness of things previously believed to be different. Such insight into the unity of things is a kind of transcendence, and is found in various mystical traditions. The idea occurs in the traditions of German mysticism and Buddhism, among others. "

• COINCIDÉNȚĂ, coincidențe, s.f. Faptul de a coincide; potrivire a două lucruri, evenimente, fapte etc. [Pr. : co-in-] – Din fr. coïncidence.

• Dat fiind sensul pe care cuvântul „coincidenţă” îl propune consider că, în ce priveşte realitatea Fiinţei, coincidenţa contrariilor se poate interpreta ca unitatea sau comuniunea contrariilor, întrucât termenul de coincidenţă poate fi receptat ca suprapunere ontologică în „dualismul monist” al divinului. Această coincidenţă sau ununine a contrariilor nu poate fi înţeleasă raţional decât ca fiind expresia desăvârşită a Dragostei. Dragostea este izvorul tuturor lucrurilor. Geneza universului vizivil şi invizibil, întreaga creaţie reprezintă actul suprem de Dragoste. Dragostea, care se manifestă la toate nivelurile lumii manifeste este cea care produce unitate. Dumnezeu este Dragoste. Ca şi metafora trupului pe care o propune Pavel, uniunea contrariilor din dumnezeire arată că într-o realitate atât de înaltă orice diferenţe care produc disjuncţie sau antagonism sunt abolite. Dumnezeu este dincolo de bine şi rău.

• În plan uman avem de-a face cu conceptul de androginie (a umanului în schimb) care se produce tot prin uniunea contrariilor propulsată de dragostea interumană ca imitaţie a Dragostei dintre persoanele Trinităţii. Isus a spus: „Aţi auzit că s-a zis în vechime: Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte! (...) Dar eu vă zic: Iubiţi pe vrăşmaşii voştrii, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă blastămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedreăţi.” De asemenea Pavel spune că prin căsătorie bărbatul şi femeia nu mai sunt doi ci una pentru că între ei se înfiripă această legătură tainică a dragostei care uneşte şi aboleşte diferenţele, fără însă a atenta la autonomia persoanei.

• De aceea efortul pe care umanitatea trebuie să-l depună este cel al dragostei faţă de „diferit”, al depăşirii minţii duale şi analitice care separă. Cu alte cuvinte, pentru a-l imita pe Dumnezeu, trebuie să gândim în termenii androginismului, însă nu un androginism care atentează la integritatea persoanei.