De vorbă cu viaţa...

Astăzi, dis-de –dimineaţă,
Mi-a bătut la uşă... minunata viaţă,
M-a rugat s-o las să intre-n casă
Şi să punem toate „cărţile” pe masă.
Aşa vrea ea să discutăm noi ”faţă-n faţă”,
Despre un drum ce duce către o nouă viaţă.
Mă-ntreabă multe, îmi pune infinite întrebări
Nu mai ştiu unde mă aflu de atâtea căutări.
Căutări ce-mi spun adesea,
„Încotro vrei să apuci?”
Eu răspund că n-am o ţintă
Vreau un lucru, doar atât,
Viaţa să nu mă mai mintă!
„Eşti minţit de viaţă, zici!
Atunci, cred că am greşit,
Nu ştiu ce fac eu aici.”
Spuse viaţa supărată fiindcă eu acuz
Tot ce mi se-ntâmplă şi consider un abuz..
Îi dăruiesc vieţii o cafea amară,
Ca să simtă cum mi-a fost aseară
Când, rătăcit cu gândurile mele,
Speram să aflu un răspuns privind către stele.
Răspunsul ce doresc să-l ştiu
Şi sper că nu e prea târziu,
La întrebarea ce mă mistuie acum
„Către ce mă-ndrept, care este drumul bun?”
Mă ia de mână viaţa şi-mi şopteşte
„Fă ceea ce simţi, iubeşte şi trăieşte,
E drumul cel mai sigur către împlinire,
Dă-i sufletului sens , umple-l de fericire!”
Acum, eu plec, sunt sigură că ştii
Ce drum s-alegi, să n-ajungi pe pustii,
Mă-nclin şi-i mulţumesc eu vieţii,
De sfatul ei , la ora dimineţii.