Am asa un chef nebun sa hibernez.

Am asa un chef nebun sa hibernez.
In ultimele luni am avut parte de n-spe mii de schimbari. In toate felurile. Si evident ca am avut de luat 10 000 de decizii. Incep sa cred ca am dat-o-n bara cu cateva. Incep sa fiu din ce in ce mai sigura de asta. Vorbeam azi cu o prietena si ma intreba cum sa faca sa scape de starea asta. E frustrata ca nimic nu iese cum ar vrea, se subapreciaza si are impresia ca nimic din ce face nu-i bine. Evident, greseste, dar cum sa-i arat? In starea asta intru si eu acum. Cum sa-mi fac ordine in sertare si cum sa ma hotarasc ce sa pastrez si ce nu? E starea aia in care esti atat de nesigur pe tine incat preferi sa nu iei nicio decizie, desi si asta e o decizie. Ironic. Mdea, e clar. Vreau sa vina cineva cu sacul cu solutii. Nu vreau nimic mai mult decat un om si un sac si sa-mi scoata omul asta din sac, raspunsuri. Si sa nu mai stau sa le gandesc, sa stiu sa-s bune si gata. Si stau si ma gandesc ce usor ar fii daca nu mi-ar pasa de atatea lucruri. Serios, ii invidiez pe oamenii carora nu le pasa. Nici de altii, nici de ce fac maine, nici de unde or sa ajunga peste cava timp, nici de problemele altora, nici de ei insisi. De nimic. Vreau sa-mi dea si mie cineva pastila din Matrix, care era? Albastra? Sa nu stiu nimic, o perioada. Pauza pentru neuroni si suflet. Si toooate astea sa dispara ca-n filme, odata cu primavara. Vreau si eu sa fie ca-n filme, dupa 2 ore se lucrurile se aseaza, totu' e roooz, liniste si pace. Doar sa nu fie cu x2 si x3 si alte urmari. Film artistic. Usor. De dupa amiaza.