Fata de la geam...

Fata de la geam si toate gandurile, care, pentru unii sunt vise si sperante fără început.
Fata de la geam si hîrtia, care, poate fi scrisă fără sa o fi durut.
Fata de la geam si multe altele, care, pentru unii va rămîne ca la început.
Fata de la geam si inima ei, care, v-a găsi pe cineva curînd.

Cu inima impacata

Cu inima impacata
Si zambetul duios,
Ca omul care nu a păcătuit niciodata.
Si vine cu un miros
Din grădina alăturata
Îţi învie sentimentele,
Odată cu florile.


Cu inima impacata
Intri în alta lume,
Ca omul care nu a păcătuit niciodata.
Si intri intr-un abis
Din grădina alăturata
Optimist si vesel,
Odată cu florile

Revenire

Nu am mai scris de mult
Si acum incerc sa ascult
Si de la altii sa ma descurc,
Sa imi refac viata
Ca la inceput.

Scriu pix pe hartie
Si nimeni nu stie
Ce inseamna o poezie.
Si multi scriu
Pierzandu-se-n pustiu.

Chiar daca...

Chiar daca ai vedea iubirea,
Chiar daca ai citi in stele,
Chiar daca ai privi diminetile,
Chiar daca ai sta in mainile ele,
Totul v-a fi altfel.

Romanţă de iarnă

Ne întâlnisem
sub pomii scheletici şi negrii.
Ninsese, şi întreg peisajul devenise
alb,
alb halucinant.
Iar tu, blondă, viscolită, cu rochia ta albă
şi cu genele acoperite de zăpadă
parcă erai Crăiasa Zăpezilor.

Vroiam să te ating, să mă conving,
că eşti cea pe care o ştiam,
dar tu,
ca o nălucă dispăreai din faţa mea,
lăsând în urma ta – viiforul.

Apari, din nou, în faţa mea, te rog.
Lasă-mă să te văd, să te ating
să pot şi eu să urlu: - Este!!
Nu mă lăsa temător, în zăpadă
în albul halucinant, între copacii
negri şi scheletici, cu o făşie din rochia ta,
lângă mine.

Flori albastre

Flori albastre
Rupte cu sperante,
Si dăruite
Din tot sufletul.


Flori albastre
Călcate în picioare,
De mulţi proşti
Pe lumea asta.


Flori albastre
Dăruite cu blîndeţe,
Si mulţi oameni fericiţi
Sunt bucuroşi si copleşiţi.


Flori albastre
Cele mai frumoase,
Din iubire pentru tine
Si visează la mai bine.


Sunt numai ale mele
Flori albastre.

Raze de soare

Raze de soare,
Mă trezesc de dimineaţă,
Si parcă sufletul nu mă mai doare
Si cînd ies afara mîinile nu îmi mai îngheaţă.


Raze de soare,
Se lungesc pe cerul albastru,
Si parcă inima-mi trasare
Vrînd sa intre înăuntru..

Ganduri de iarna

Ma voi schimba,

de indata ce vei pleca..

voi fi altfel,

voi fi iar eu,

Niciodata singura,

mereu alaturi de mine…

Niciodata pustiita,

mereu cu gandul la cineva…

Niciodata fara scop,

mereu cu un zambet fin,

mereu cu o speranta,

mereu plina de optimism…

Nu voi cauta,voi astepta,

Nu voi stresa,voi rabda,

nu voi cere nimic,

dar voi oferi …

Tot ce am mai bun,

tot ce am ascuns pana acum…

Voi scrie…da,voi scrie,

voi asterne cu cerneala,

pe o frunza ratacita de iarna,

Multe ganduri ascunse,

multe nebunii apuse,

mici minciuni,mici secrete,

multe vorbe retrase,asa..ca intre fete…

Despre cate ti'as povesti(2)

Continuare la poezia Monicai:)

Ma simt trista,
intr-un genunchi...
un calorifer plin de ganduri..!
ganduri si amagiri
ce-mi perturba sufletul...
mi-e dor de tine.
mi-e dor una sa'ti lipesc...
sa-ti vorbesc despre?????




Despre cate ti’as povesti
Iubitul meu ,zi de zi,
Te’as trezi dimineata cu o ceasca de cafea…
Da,direct in poala ta s’ar rasturna..
Despre cate ti’as povesti,iubire
Te’as imbratisa printr’o strivire,
Te’as imbata cu amorul meu copilaresc,
Te’as desena,te’as dezbraca…
Ti’as toca degetele,as face o ciorbita,
Iubitul meu,mereu voi fi a ta fetita…
Despre cate ti’as povesti,
Despre…cat de frumoasa ma simt cand nu esti langa mine…
Despre cat de dor nu imi este de florile de iunie,
Despre cat de mult se bucura palma mea cand iti loveste fata,
Despre cat de dor imi este de tine…
Atunci cand trenul tau nici macar nu s’a accidentat..
Despre cat de libere sunt ciorile din jurul tau,
Despre sunetul infiorator pe care il fac,
Atunci cand te zaresc…iubirea mea
Despre cate ti’as povesti,
As putea continua lista in fiecare zi,
Dar ma bazaie catelusul meu Codrin,
Si ma amuza cu umoru sau fin…

Câmpul Tomnatic...

E toamnă, pe câmp
trupul simte frigul,
pe când sufletul
simte răceala şi ignoranţa.

Ard frunzele moarte
pe câmp, pe pământul pustiu şi rece.
Privesc la ele cum ard,
dar eu,
eu devin de piatră.
Nici focul nu mă-ncălzeşte,
nici soarele ce bătea odinioară
n-ar mai reuşi.
Plouă. Focul se stinge încet.
Arunc repede o plasă pe rămăşiţele fumegânde
să nu se stingă.
Poate mă vor încălzi
după ce nu va mai ploua
pe mine, pe pământ, pe frunzele moarte.

Despre cate ti-as povesti

Ma simt stransa,
intr-un manunchi...
un manunchi mare de ganduri!
ganduri si trairi
ce-mi colinda sufletul...
mi-e dor de tine.
mi-e dor sa-ti vorbesc.
sa-ti vorbesc despre?????

Despre cat de slaba ma simt cand nu esti langa mine!
Despre cat de dor imi este de folrile de mai!
Despre cat de mult se bucura palma mea cand iti simte pielea!
Desore cat de colorata si calda e toamna sufletului meu!
Despre cat de dor imi este de tine cand trenul nici macar nu a plecat!
Despre cat de mult iti simt lipsa atunci cand pleci!
Despre cat de trista sunt pentru ca plang cand nu esti lanaga mine!
Despre cat de libere sunt pasarile in zborul lor!
Despre cat de calda e iubirea din fiecare tesut ce-mi compune trupul!
Despre cat de dor imi este sa-ti privesc cantecul lung al respiratiei din somnul tau de copilandru!
Despre cat de mult imi place sa vorbesc despre tine!
Despre cat de mult insemni pentru mine!
Despre cat de dor imi este de mirosul de iris viu si vesnic mov!
Despre fiecare zambet pe care mi-l dai!
Despre cat de dor imi este de vacanta, de libertate, de tine, de noi!
Despre cat de verde e primavara veche si inceputul verii din lumea mea!
Despre cat de albastra si oglinditoare e marea strecurata prin pielea si fata mea!
Despre cat de dulce e muzica ce se perinda pe langa timpanul meu surd deseori!
Despre cat de dureroasa e suferinta si dansul in ploaie de unul singur!
Despre cat de frumos este sa stii ce e sinceritatea si apoi...
apoi iti voi povesti depre minciuna....
despre minciuna....si noi....
noi departe de ea...departe de minciuna, ura si durere....
iti voi vorbi, spune, cere si mai ales iti voi povesti
despre noi impreuna!

Ia-ma cu tine...

Hai, te rog....
ramai copil.
sau nu...
nu te mai rog nimic...
ramai ce esti...
azi.

Ce esti azi,
sufelte crescand?

Dar...
totusi te rog
fa-mi un gand
cadou cu funda
si
inchide-ti,
naturii sufletului rece
pentru ca trairile-ti
se scurg...pe langa gand!

Naste mangaieri.
Cersteste priviri
si
iubeste-ma
de la umarul drept
pana la
piciorul stang.

Ti-e firca,
suflete rece?

Opreste-mi de pe buze,
orice inceput de soapta...
si nu lasa sa nu sclipeasca...
orice forma de umbra!

Si daca iti dispare frica...
deschide-ti nasturii
sufletului tau...
si indeasa-ma acolo...
indeasa-ma tare, tare...
si
ia-ma cu tine
ca sa nu-mi mai fie dor...
nicicand de mine!

În casa gri...

În casa gri cu acoperiş drept
unde locuieşte un bătrânel, mai bătrân ca timpul însăşi,
un mare gard verde, înalt împiedică priviriile neinvitaţilor.
Dar, uite, acum gardul este acoperit cu atâta zăpadă,
încât seamană cu un zid de cristal.
Grădina lui, cândva impodobită cu crini şi garoafe,
acum e ascunsă sub un văl de zăpadă.
Prin geamurile gri de la atâta ploaie uscată pe ele
străbate lumina slabă a unei lumânări ce probabil se va stinge,
cândva, la noapte.

În casa gri cu acoperiş drept
La geamuri nu se mai văd luminiile slabe ale lumânărilor.
A trecut iarna şi garoafele şi crinii împodobesc casa bătrânului acum...

Ningea...

Ningea usor si lin cand spre tine veneam,
Paseam incet, atent, caci poate alunecam...
Pe drumul alb, impaturit, eu am pasit,
Pana ce aproape de mine te-am zarit...

Am mers zambind, fara a avea o destinatie, 
Ne bucuram ca ninge si n-aveam ocupatie...
Sau poate aveam...dar ce putin conta
Ca 2 copii de altadata, noi ne bucuram.

Dupa ce cativa pasi noi am facut,
O cana de vin fiert noi am baut.
Zambeam...noi fericiti eram
Si peisajul magic...admiram...

Timpul nu-ntreaba insa daca...
Il vrem oprit, ori poa' sa treaca.
Asa ca fericiti cum ne stiam,
Orele au trecut...si nu le numaram.

Ningea din ce in ce mai des si mai usor
Si noi eram copii in cartea unui autor...
Speciala zi...ea va ramane in amintiri...
Ningea si chiar de tremuram.
Cu fulgii dansatori zambeam.

Eu, tu si visul

Azi
am șoptit munților cuvinte blânde,
ganduri mari,
visuri multe!
Muntii m-au invelit in ploaia lor calda
Gnadurile si visurile,
m-au impins usor de tot...
în colțul ochilor pierduti,
a privirii fara sens si a
gandului din tine nascut
si parca totusi
mut!


De atunci,
sufletul ce sta sa fugă
are picioare obosite!
E trist si strans gramada...era..
cum esti suflete?!
priveam spre suflet - ce privea uimit
spre mine,
spre inima mea si
chiar spre tine!


In somn...
taceam si-mi mai cantam
in ritm mut si gol iubirea.
si totusi o împărăție
de îngeri albi nedeslușiți
își aratara firea blândă
copilului suferind...
ce dormea adanc!

speriata de ingerii calzi
m-am trezit cu
un gand mai vechi de asfintit
cand din departare-adanca,
muta, clara si profunda
prezenta ta a răsărit!

Atunci...
Puteam...
sa-mi doresc?!...
sa te port în suflet,
mereu ca pe o sfanta comoara!
sa te pot avea, mereu al meu!
Dar...
m-am trezit
speriata si mirata.
am astupat privirea grea
care-mi trada
vise din primăvară
si visul
ma punea sa scriu
minuni de astă vară
si sa-mi amintesc
toamna ce mi-a asternut
in viata
o iarna ce-a trecut...

Am visat?...
M-am trezit?...
Tu...
Unde esti?...

Sunt in sarutul din
visul tau!

(24 februarie 2008)

stii ce e dorul?

Stii ce e dorul?
Ating usor zapada
Inchid ochii si imi imaginez fluturi!
Ating usor copacii reci,goi...
Inchid ochii si simt aerul proaspat de primavara!
Ating scaunul...
Inchid ochii si te vad pe tine!
Acum e bine sa te pierzi de lume
Sa-ti iesi si din tipare...si din nume...
Intreg pamantul doarme!Dorm si eu!
STII CE E DORUL?

Delir Pustnic

Te vedeam prin ceaţă
în apusul gri, metalic
ce se aşezase pe sufletul meu.
Slăbit, strigam după tine
şi îţi căutam prezenţa
în camera mea semi-ntunecată lipsită de aer.
Tu apăreai din când în când în faţa mea
cu ceaiul roş-al amăgirii.
Pe geamul acoperit parţial de jaluzea
Vedeam o frunză, ce timid se lipise de geam
căutând căldură. Sta ghemuită ca un copil
ce aştepta căldura părintească.
Căldură, pe care în delirul meu,
o căutam la tine.
Mai vino în calea mea, chip de lut
şi spune-mi cuvintele de care am nevoie,
să uit de nebunia lumii şi să mă retrag în
inima ta ca un pustnic în peştera săpată de lacrimile sale
în rocă dură.

Copile

Copile,trezeste’te,
E dimineata.
E alb afara, ninge,
E cald in casa,e frumos,
Micul dejun e gustos..
Copile,unde te gandesti?
Exprima’ti starea,invata sa vorbesti
Invata sa mergi,cineva in sufragerie te asteapta,
Adu’ti aminte de tine.
Copile,dulce copile,
Cu piele argintie,cu podoaba aramie,
Ce frumos zambeai cand erai cu ea
Si ce trist ramaneai cand pleca…
Draga de ea,ce zambet ironic avea
O privire stearsa,o voce mult prea intepatoare
Un fund mult prea tare,
O atingere mult prea scumpa.
Cerea mai mult decat oferea.
Draga de ea,dulcea Fecioara,
Cand o vedeai,te blocai,
Da,o fire asa suava…
Se aseza frumos in poala ta,
Te mangaia,te dorea,
Dar nu o iubeai,te amageai,
Te deranja,respiratia ei te infunda,
Pielea ei te alunga,
Limba ei…mult prea aspra,
Pentru suflul tau melancolic si nemangaiat…
Copile,dragul meu copil,
Zambeste,ea nu mai exista.
E intr’un sicriu.da..intr’un sicriu al vietii,
Timpul a marcat’o ,faptele s’au intors toate.
In sufragerie,o noua fiinta,
Pe canapea…se va naste o noua dorinta,
Priveste’o…iubeste’o…
Daruieste’i tot ce ai pastrat pana acum,
Tot ce ai mai bun…
Cu ea poti sa fii poet,spectator sau actor,
Cu ea poti sa fii oricum
Ea te iubeste..ea te iubeste oricum.

uitare....

Iti beau mireasma si-ti cuprind obrajii cum marea cuprinde scoicile.
Iti vad surasul si plang...
Raul...o parte din tot.
Mi-e dor.Inchid ochii.
Te vad...
Maine nu voi mai sti cine esti!

Avem timp...

Si daca tot suntem la capitolul poezii...mai vine una de la mine:)

 Viata noastra e ca un mare jurnal
Fiecare zi traita o regasim pe fundal.
Cu fiecare episod, paginile se-nmultesc
Pe masura ce clipele in noi traiesc.

Foile pot fi uneori mai invechite
Pentru ca situatiile sunt de mult traite
Iar unele pagini sunt mai noi
La fel cum e si amintirea de acum in noi.

Trebuie totusi avut bine in vedere
Ca nu putem uita si spune la revedere.
E doar un orgoliu stupid si prostesc
Cu care zi de zi ne inarmam trupesc.

Dar ce parere are sufletul de treaba asta
Acest unic spirit ce lumineaza viata ? 
Ce spune el vazandu-ne atat de egoisti, 
Uitand clipa de ieri pentru ca altceva noi vrem ?

Da, ati ghicit in legatura cu fundalul...
Sufletu-i substratul ce alcatuieste jurnalul...
Si cum cu fiecare zi, acesta se mareste
Cu amintiri sufletul nostru se intareste.

Noi tinem minte in suflet tot ceea ce avem
Fie ca a fost azi, acum 2 ani sau poate ieri...
Jurnalul vobeste prin noi, doar de la sine,
Incet, profund, pana sfarsitul vine... 

Noapte buna:)