Munca fu tare istovitoare… La cativa pasi de gramada de capete babele din Macondo isi numarau ouale la soare. Strabunica desi pe jumatate oarba reusi sa descopere pe dibuite pentru a doua oara in istorie, capul Buenei Esperanze, capul Horn si capul Furtunilor, insa biata Prudencia doar capul lui Motzoc. Situatia devenea disperata. O femeie asa de frumoasa, de inteligenta si de atragatoare ca ea, fara cap, carevasazica ca nu il are, ar fi putut fi usor confundata cu orice blonda, fie ea suedeza naturala sau bosimana vopsita. Nu, categoric nu! Asa ceva nu trebuia sa se intample! Nu ei! Lumina incepu sa paleasca. De departe se auzeau urletele de durere ale muntilor care se bateau in capete cu vanatorii de capete. Prudencia nu se temea de vanatori. Strabunica puse urechea la pamant. Apoi se apleca si puse si obrazul.
- Se aude un tropot de cal…… Cin’ sa fie, cin’ sa fie? Un om mort cu… Hi, hi hi, hi! - vie! spuse tot ea dar raspunsul poetic ii ramase atarnat in eter ca o halca de slana in podul casei. Inlemni incremenita in pozitia aceea din cauza unui reumatism mai batran decat ea, pe care il mostenise dintr-o viata anterioara. In linistea densa care se lasa dupa chiotele disperate ale batranei, bubui o voce de ventriloc drept in spatele lor:
-Ce faci babo acolo cu curu’n sus?
In timp ce strabunica se strofoca sa vada pe sub brat ce se intampla, Prudencia dadu sa intoarca capul cu gratie peste umar asa cum vazuse-n telenovele. Ghinion de nesansa! vorba bunului meu prieten Dan Iancu. De capul ei nici nu putea fi vorba iar la-ndemana nu-l avea decat pe cel al tanarului cel frumos Juanito, asa cum reusise sa se recomande. Il rasuci pe acesta cu ambele maini in directia de unde se auzea vocea. Atunci capul lui Juanito prinse a grai:
- Sunt chiar eu doamnelor, Calaretul fara cap! Ma cunoaste toata lumea! Duceti-ne degraba pe amandoi la un vraci! La doctoru’ Ciomu!
-Taci netotule, ca acum ma dau jos la tine! ii raspunse calaretul. Nu e suficient ce ni s-a intamplat deja?
-Netot esti tu! Vreau la Ciooomuuuuu…!!!” incepu sa urle capul calaretului fara cap!
-Cap de bour! Nenorocitule! Enervat, calaretul fara cap descaleca la perfectul simplu.
- Se aude un tropot de cal…… Cin’ sa fie, cin’ sa fie? Un om mort cu… Hi, hi hi, hi! - vie! spuse tot ea dar raspunsul poetic ii ramase atarnat in eter ca o halca de slana in podul casei. Inlemni incremenita in pozitia aceea din cauza unui reumatism mai batran decat ea, pe care il mostenise dintr-o viata anterioara. In linistea densa care se lasa dupa chiotele disperate ale batranei, bubui o voce de ventriloc drept in spatele lor:
-Ce faci babo acolo cu curu’n sus?
In timp ce strabunica se strofoca sa vada pe sub brat ce se intampla, Prudencia dadu sa intoarca capul cu gratie peste umar asa cum vazuse-n telenovele. Ghinion de nesansa! vorba bunului meu prieten Dan Iancu. De capul ei nici nu putea fi vorba iar la-ndemana nu-l avea decat pe cel al tanarului cel frumos Juanito, asa cum reusise sa se recomande. Il rasuci pe acesta cu ambele maini in directia de unde se auzea vocea. Atunci capul lui Juanito prinse a grai:
- Sunt chiar eu doamnelor, Calaretul fara cap! Ma cunoaste toata lumea! Duceti-ne degraba pe amandoi la un vraci! La doctoru’ Ciomu!
-Taci netotule, ca acum ma dau jos la tine! ii raspunse calaretul. Nu e suficient ce ni s-a intamplat deja?
-Netot esti tu! Vreau la Ciooomuuuuu…!!!” incepu sa urle capul calaretului fara cap!
-Cap de bour! Nenorocitule! Enervat, calaretul fara cap descaleca la perfectul simplu.
Titlul imi aminteste de cartea"Calaretul fara cap",era o carte care o primisem de la o prietena din Scoala generala,evreica,dar care in clasa a sasea a plecat definitiv in Israel cu parintii ei,mi-era tare draga,era foarte isteata,invata mai bine decat mine,era o competitie intre noi,dar ii admiram inteligenta,la matematica era tare,ma intrecea tot timpul,eu eram cu literatura si limbile...cand a plecat,m-a chemat la ea mi-a spus:"alege ce vrei tu din bilblioteca,stiu ca iti place mult sa citesti,poti sa iei cite vrei,dar sa fie ce-ti place,sa ma tii minte..."am ales,printre carti era si cea de mai sus amintita,mi-a placut povestea de dragoste din acea carte,imprumutasem multe carti de la ea...dupa biblioteca sateasca ,biblioteca ei era cea mai bogata.Dupa plecarea ei....biblioteca mea desi eram copil, devenise una de invidiat.Mai am si acum cartile de la ea,le mangai si imi amintesc de Eva Maier.
RăspundețiȘtergere