Bon Voyage!

Ora 20:05. Ajung acasă, după ce îmi termin treburile de familie în Ploiești. Ora 20:15. Încep să-mi fac bagajele. Ora 20:45. Plec spre gară. în încercarea de a găsi un bancomat care să mai aibă bani de dat, se face 20:55. Ajung la gară la 20:59, iar când ajung la ghișeu observ cu stupoare că trenul cu care trebuia să plec nu mai vine la 21:06, ci la 20:59. M-a ajutat atotputernicul cu o întârziere de 5-6 minute aplicată trenului în discuție. Reușesc în fugă să-mi iau bilet, merg fuga-fuga la peron, ajung exact în momentul sosirii trenului, și mă așez liniștit pe scaun. Mă apuc ca un cetățean umil ce sunt să mă joc un nfs. Dar nu mi se permite, întrucât românul din fața mea mă asaltează cu întrebări despre "mamutul" pe care îl țineam în brațe (era vorba despre laptopul meu, care este ceva mai mare decât ce vezi în viața de zi cu zi.). Pierd un sfert de oră încercând cât mai subtil să-i transmit compatriotului că nu mă interesează uimirea lui la vederea unui laptop de 17.3 inch, și că am lucruri mai importante de făcut. Îmi petrec următoarele 29 de minute înjurându-mi mașina pentru că era incapabilă să scape dintr-o urmărire infernală cu poliția (z'gura mă-tii de Aston Martin DB9). Ajung în gară, la ora 21:49, și fiind ferm convins că metroul nu mă mai poate ajuta (ultima oară când am luat metroul la ora aia m-a lăsat la Eroilor pentru că i se sculase driverului să scoată metroul din circulație.), am mers în pas săltat ca o adevarată scufiță roșie către stația de taxiuri, unde sunt asaltat de oferte care mai de care mai colorate. Una în particular mi-a trezit un sentiment spartan. Treaba stă așa, de la gară până la Leu se face o dată la stânga și o dată la dreapta. Pe urmă se ține drept înainte. Drumul cu mașina durează maxim 6 minute si 23 de secunde. Prietenul meu taximetrist, cu o siluetă de-a dreptul preistorică, mi-a transmis informația conform căreia dorește să mă scape de 20 de lei în acest traseu. Mi-am dorit atât de tare să-i dau o informație obscenă pur românească încât fierbeam, dar m-au calmat omenia și faptul că eram în public. L-am întrebat pe un ton calm de ce ... ahem... vrea 20 de lei pe o cursă care face doar 7? Neomul mi-a răspuns senin că nimic nu scapă neplatit, că este criză, că benzina costă 4 lei, și că este 12 lei o sticlă de lichid de servodirecție (țineți minte, se face odată stânga, și odată dreapta de la gară până la Leu.). Am încheiat diplomatic discuția spunând că nu e vorba de lichid de servodirecție ci probabil este alcool ce are el între sinapse, și am plecat către alt taximetrist care părea că mă înțelege, ascultând toată discuția. Cu coada ochiului am privit cum preistoricul a șovăit către mașină nervos și a demarat în trombă pe lângă celelalte mașini, uitând parcă de prețul exorbitant al lichidului de servodirecție. Am ajuns la Leu plătind doar 7 lei, așa cum prezisesem, dar cu un bagaj voluminos de "chestie" isterică si ilariantă (adica o cam dădeam din râs în plâns). Bon Voyage!, să mai tot treci prin București în condițiile astea! Da, da, da, să molfăi ștuțul de ziua ta!