Se afișează postările cu eticheta Ted x. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ted x. Afișați toate postările
Nici acesta nu este un monolog
Da, să știi că ne cunoaștem destul de bine, poate chiar mai bine decât m-aș fi așteptat eu până în momentul ăsta. Dar de ce te îndoiești tu de felul în care te văd? De ce te întrebi de două ori dacă eu chiar te văd așa cum pretind că te văd? Pentru că eu, sincer, te văd exact așa cum te văd și cum spun că te văd și totuși tu mă vezi cu îndoială care sincer, nu văd unde-și are rostul (asta ca să ne jucăm puțin cu cuvintele). Și îți mulțumesc pentru că iubești la mine acel pic de neobișnuință și nonconformism, acel strop de extraordinar pe care îl avem cu toții. Și să știi că sunt și momente când nu îmi place că am dreptate, pentru că acea dreptate pe care o am eu te face să suferi, și mie îmi rupe fibră cu fibră miocardul ăla plăpând care duduie în toracele meu. Bancurile? Bancurile sunt doar un mililitru dintr-un pahar de potențial sarcasm și umor pe care îl beau zilnic, inconștient, pentru că așa am fost creat de către divinitate. Arta culinară... ei, asta e dobândită, nu mai este trăsătură naturală, dar nu astea contează. Când am fost copil mi-a lipsit cel mai mult viața. Ca un copil, eu nu ieșeam afară să mă joc, eu nu am avut un zarzăr pe care să fiu gelos, eu nu mi-am rupt picioarele pe bicicletă, eu nu îmi agasam vecinii cu cornete de hârtie, eu nu aveam prieteni, eu nu știam nimic altceva decât o rutină intelectualizată pe care trebuia să o urmez secundă cu secundă, nemaiavând timp de alte activități care poate m-ar fi ajutat să fiu altfel, mai înțelegător, mai deschis, mai abil în artele societății. Și cred că cea mai mare spaimă pe care o am este acel gând care îmi scaldă non-stop sinapsele și care îmi înfioară cele mai firave terminații nervoase, acel gând că există o posibilitate ca totul să se schimbe, că există o posibilitate să fiu nevoit să îmi rescriu codul vital, să îmi șterg toate memoriile și să încep o altă viață, o viață în care nu o să te mai sun de dimineață, o viață în care nu o să îți mai țin morală, o viață în care nu o să mai am dreptate, o viață în care nu o să-mi mai fie frică de păienjeni, o viață în care nu te voi mai pupa de noapte bună, o viață în care pentru mine nu o să mai fii decât un trecut de o durere atroce. Mi-e frică să nu îți pierd zâmbetul, mi-e frică să nu îți pierd atingerea, sărutul, mi-e frică să nu te pierd pe tine, oricât de multe ai însemna tu (și crede-mă că te-apropii de niște granițe invizibile). La tine nu aș schimba nimic, ești perfectă așa cum ești. În schimb ți-aș schimba trecutul, pentru că mă doare când văd că te doare. Dacă aș putea ți-aș schimba și viitorul, pentru că nu îți vreau decât tot ce e mai bun. Prezentul în schimb nu pot să-l afectez eu. Prezentul ți-l schimbi TU schimbându-mă pe MINE așa cum ți-ai dori. Și probabil ți-aș schimba și încăpățânarea, dar nu sunt în totalitate sigur, sunt momente când îmi place. M-ai lăsat, am vorbit. Te iubesc.
Eviscerează-mă, Miorițo. (Acest post nu este pentru cei slabi de înger)
Pentru 9 din zece români, știrile de la ora cinci sunt un adevărat subiect tabu. Când auzi babele în tramvai discutând despre funcționarul public care și-a ucis cu bestialitate amanta și i-a aruncat cadavrul în Dâmbovița și pe urmă s-a sinucis cuprins de remușcări (țineți mine, era vorba de AMANTĂ, probabil pe nevastă n-ar fi plâns-o atât de tare), parcă te cuprinde un gând sumbru și un sentiment malefic în urma căruia parcă îți vine să-ți bagi... în fine, înțelegeți voi, e nasol. Și am stat și m-am gândit pe tema asta... cum să nu fim o nație de criminali violenți și lipsiți de scruFule (până când apar mustrările de conștiință, bineînțeles) când o parte serioasă din literatura noastră este presărată cu țărani care se ucid din dragoste, cu balade rasiste și romane psihologice pe care nu le poate ințelege tot românul? De ce Badea Gheorghe din Cucuieții din Vale are sentimente diabolice cu oile sale? Pentru că l-a fascinat prea mult Balada Miorița. (Să mă ierte iubitorii de literatură care citesc acest post, nu vreau să denigrez literatura, o respect, nu fac decât să critic blând o mică parte a ei.).
Așadar, o trupă de "muzică creștinească" (citat din videoclip) underground, a decis să compună o piesă de dragoste inspirată din fapte reale, de tipul celor prezentate la faimoasele și BESTIALele Știri de la ora cinci.
Refren:
"Iubește-mă!!!" - pesemne don Juanul în cauză se simte nedorit de către nevăstuică, și parcă și-ar dori mai mult.
"Trântește-mă" - sentimentul evoluează atât de mult, încât vorbele nu mai sunt o soluție. O doză sănătoasă de frecție cu toporul este necesară.
Strofa I:
"Găină bătrână,
Face ciorba bună,
Caldă și grăsună,
Mere c-un jinars de prună"
Aici se demonstrează înclinațiile acestor indivizi către femeile în vârstă.
Strofa II
"Ai să vezi cât îs de dur,
Nu-s jucărie,
(Nu pot să scriu versul ăsta pe motiv de omenie și respect pentru ceilalți, dar menționez că rimează cu primul.)
Ca la pușcărie!"
De aici reiese patosul cu care individul își exprimă dragostea carnală față de victimă.
Refren -
Strofa III
"Treci încoa mătușă,
Să te trântesc de ușă,
N-ai mai fost în pat,
Cu așa bărbat!"
Din nou super-patosul se face simțit.
"Un Romeo original,
Prost dar dotat,
Un gentleman blând și suav,
De invidiat!"
Aici apare elementul surpriză. Autoportretul individului este realizat cu precizie, accentul cade numai pe lucrurile relevante, deși impresia creată nu este una omenească, ci mai degrabă animalică.
Următoarele fragmente ale melodiei mutilează prea rău limba noastră dulce, și nu vor fi incluse, dar cred că până acum v-ați dat seama despre ce este vorba. Pentru cei cu stomac tare și mintea deschisă, îi invit să urmărească videoclipul, cu toate opțiunile incluse.
În alte cuvinte, fraților, scoateți ce e mai bun din cultura noastră, nu subtilitatea de cărămidă în fereastră... Acele capodopere au rolul de a ne arăta ce NU e bine să facem, nu CE să facem. Un renumit actor român (nu vreau să dau nume) a exclamat "Scoateți Miorița din manuale!" exact din acest motiv. Rog pe cei care nu au înțeles mesajul să nu îmi atace stilul bont de a privi problema, și să nu vadă în "diferit" ceva "prost". Dacă am ofensat pe cineva, îmi cer mii de scuze, dacă simte cineva nevoia să-mi facă frecție cu toporul îi rog să nu cheme echipajul TV la eveniment, iar dacă dorește cineva să critice pașnic acest punct de vedere, este binevenit și-i promit o bere. V-am pupat!
The sands of time.
Teoretic de o ora si 50 de minute mai avem 3 ani de trait. Sa bem, sa fumam, sa iubim, sa urlam, sa plangem, sa dam papucii, sa-i primim, sa ne traim viata ca si cum nici nu i-am crede! La mai multa bere. Intrati aici si votati la poll. Merge pana pe 21 decembrie 2012.
Birocrație
Sunt tânăr, am o viață, încerc să mă bucur de ea. Am permis de ceva timp, mașina mi s-a stricat de tot, și ca un bun cetățean ce sunt mi-am căutat și eu o mașină second-hand. Găsesc un BMW M3 din '94 țiplă. Piele, motor promițător, toate facilitățile incluse. Prețul afișat, de 7100 de euro. Mai mult decât acceptabil. DAR (pentru că întotdeauna există un DAR), ca un cetățean model ce sunt, m-am interesat și de jegul ăla de taxă de primă înmatriculare, și am găsit pe net un calculator de taxă de primă înmatriculare. Introduc frumos datele necesare, apăs pe butonul "Calculează", și îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am avut un topor lângă mine, că altfel nu aș mai fi fost aici acum. În urma datelor introduse, pe care le-am verificat de 5 ori mi s-a afișat taxa de 8372 de euro. DAR CU CE ^&%$ ^%$ *& (*^&%** (@-#&& AM GREȘIT CA SĂ MERIT AȘA CEVA???
Bon Voyage!
Ora 20:05. Ajung acasă, după ce îmi termin treburile de familie în Ploiești. Ora 20:15. Încep să-mi fac bagajele. Ora 20:45. Plec spre gară. în încercarea de a găsi un bancomat care să mai aibă bani de dat, se face 20:55. Ajung la gară la 20:59, iar când ajung la ghișeu observ cu stupoare că trenul cu care trebuia să plec nu mai vine la 21:06, ci la 20:59. M-a ajutat atotputernicul cu o întârziere de 5-6 minute aplicată trenului în discuție. Reușesc în fugă să-mi iau bilet, merg fuga-fuga la peron, ajung exact în momentul sosirii trenului, și mă așez liniștit pe scaun. Mă apuc ca un cetățean umil ce sunt să mă joc un nfs. Dar nu mi se permite, întrucât românul din fața mea mă asaltează cu întrebări despre "mamutul" pe care îl țineam în brațe (era vorba despre laptopul meu, care este ceva mai mare decât ce vezi în viața de zi cu zi.). Pierd un sfert de oră încercând cât mai subtil să-i transmit compatriotului că nu mă interesează uimirea lui la vederea unui laptop de 17.3 inch, și că am lucruri mai importante de făcut. Îmi petrec următoarele 29 de minute înjurându-mi mașina pentru că era incapabilă să scape dintr-o urmărire infernală cu poliția (z'gura mă-tii de Aston Martin DB9). Ajung în gară, la ora 21:49, și fiind ferm convins că metroul nu mă mai poate ajuta (ultima oară când am luat metroul la ora aia m-a lăsat la Eroilor pentru că i se sculase driverului să scoată metroul din circulație.), am mers în pas săltat ca o adevarată scufiță roșie către stația de taxiuri, unde sunt asaltat de oferte care mai de care mai colorate. Una în particular mi-a trezit un sentiment spartan. Treaba stă așa, de la gară până la Leu se face o dată la stânga și o dată la dreapta. Pe urmă se ține drept înainte. Drumul cu mașina durează maxim 6 minute si 23 de secunde. Prietenul meu taximetrist, cu o siluetă de-a dreptul preistorică, mi-a transmis informația conform căreia dorește să mă scape de 20 de lei în acest traseu. Mi-am dorit atât de tare să-i dau o informație obscenă pur românească încât fierbeam, dar m-au calmat omenia și faptul că eram în public. L-am întrebat pe un ton calm de ce ... ahem... vrea 20 de lei pe o cursă care face doar 7? Neomul mi-a răspuns senin că nimic nu scapă neplatit, că este criză, că benzina costă 4 lei, și că este 12 lei o sticlă de lichid de servodirecție (țineți minte, se face odată stânga, și odată dreapta de la gară până la Leu.). Am încheiat diplomatic discuția spunând că nu e vorba de lichid de servodirecție ci probabil este alcool ce are el între sinapse, și am plecat către alt taximetrist care părea că mă înțelege, ascultând toată discuția. Cu coada ochiului am privit cum preistoricul a șovăit către mașină nervos și a demarat în trombă pe lângă celelalte mașini, uitând parcă de prețul exorbitant al lichidului de servodirecție. Am ajuns la Leu plătind doar 7 lei, așa cum prezisesem, dar cu un bagaj voluminos de "chestie" isterică si ilariantă (adica o cam dădeam din râs în plâns). Bon Voyage!, să mai tot treci prin București în condițiile astea! Da, da, da, să molfăi ștuțul de ziua ta!
Geneza apelativelor.
Am fost întrebat astăzi de ce am ales numele de "Limbricul Ezoteric". Păi hai să vă explic. Limbricul este un parazit care trăiește în intestine. Corect? Da. Scârbos chiar. Bun. Ezoteric? de ce Ezoteric? pur și simplu pentru că nu am vrut să fie Exoteric. Cred că o explicație mai simplă și mai banală nu aș fi putut să dau. Mulțumesc celor care au cerut explicația numelui, mă bucur că există oameni care consideră că trebuie să cunoști omul destul înainte să poți să discuți cu el în adevăratul sens al cuvântului. Doresc să mai menționez și că nu doresc să ofensez pe nimeni, și că tot ce răsare din mine are suflet de pamflet. Nimic nu este ad-literam. Am avut zile când mă referam la șurubelniță cu numele de "Instrument rotativ de plasat piroane'n puțuri." Avea vreun sens? Voi schimba numele, totusi, ca sa evit sa mai jignesc pe cineva.
Una persona non grata.
Mă plimbam pe 100ro și am văzut că era o categorie cu titlul "cine suntem", și mi s-a părut interesant să mă prezint și eu.
Sunt un tânăr de 19 ani din Ploiești, boboc la electronică în București (a se vedea postul "Imnul Politehnicii") și mă aflu de ceva timp în căutarea unui scop de existență. Sună abstract, dar este un necesar. Am avut întotdeauna o înclinație către artele care provoacă o satisfacție ceva mai palpabilă decât simpla admirație de sine, astfel am ales, în anii mei de teatru (nimic spectaculos) să joc comedie, nu dramă. Am știut întotdeauna să fac omul să râdă, și am fost "acuzat" că sunt o sursă de umor negru, lucru adevărat, pentru că atac lucrurile care nu-mi convin cu sarcasm cât cuprinde. Din același motiv am ales ca artă de practicat, muzica (pentru cei interesați, citiți postul Metal Heart). Copilăria a fost pentru mine o perioadă liniștită din toate punctele de vedere, atât că am avut ceva probleme cu fetele. Am fost eu mai urâțel și aia e. Dar în rest pot să spun că am intrat în adolescență cu un bagaj voluminos de cunoștințe și abilitate psihică. În cei patru ani de liceu am ajuns de la un tocilar care nu știa altceva decât "Manual de Limba și Literatura Română pentru clasa a VIII-a", la un tânăr care trăiește la maximum fiecare clipă, și este în stare să-și poarte de grijă atât sieși, cât și altor persoane dragi din jur. Apreciez intențiile bune, apreciez sinceritatea, sunt posesiv, sunt grijuliu, sunt prăpăstios, paranoic, urăsc ipocrizia, caracterul de țăran și cocalar, sunt direct si nu am scrupule, și vreau să promovez intelectualitatea cu focalizare pe științele exacte peste tot în lume. Cu stimă, Limbricul Ezoteric (pentru că în fond, nu sunt deschis pentru toți.)
Imnul Politehnicii
Strofa I
M-a trimis mama departe
Ca să fac o facultate.
Nu știu pe care din ele
Că e multe și e grele.
Ironia sorții a fost că la mine, Politehnica e cam trăsătură de familie, cel puțin 50 la sută din neamul meu a trecut prin cleștele bazelor electrotehnicii cel puțin odată, deci totul a fost mai mult decât eficient.
Strofa II
Nu știu ce m-a apucat
Politehnica s-o fac, măi.
Eu credeam că nu-i greoaie,
Un fel de apă de ploaie.
La început a fost ușor, partyuri studențești prin cameră, lipsă de griji, nicio problemă, lume de treabă, fără cocalari, profesori înțelegători, și tot tacâmul. În concluzie era acolo o fericire de zici că era campanie electorală.
Strofa III
Mamă, câți copii mai ai,
La Electro să nu-i dai, măi
Că m-a dat mama pe mine,
Și-ai văzut că nu e bine.
Facultatea de Electrotehnică este legendară pentru aglomerarea de fosile umblătoare, transfigurate în formă de profesori. Trăind încă pe vremea când lumea dădea cu ciocanul in seceră, aceste fenomene matusalemice stârnesc o curiozitate, ceva de speriat.
Strofa IV
Și m-am dus la asistent,
Și i-am dus cartuș de Kent, măi
Să se facă o minune,
Să iau cinci în sesiune.
În perioada sesiunilor de examene, biserica Sfântul 5 se aglomerează anormal de mult. Acest lucru se datorează faptului că Dumnezeu merge pe ideea că "dacă ăștia se roagă, pe ăștia îi trecem!" Vă aștept cu drag în minunata noastră Politehnică. Analiză plăcută.
Constante Universale
Abonați-vă la:
Postări (Atom)