Complimentul de a fi PENIBIL
Dacă
tipurile de temperament ar fi fost definite după profilul unor oameni
de televiziune, ele ar suna cam așa: flegmabil, cretinopatic,
pupincuristic și penisibil. Trecând peste diverse măruțocămile,
zăvoranozauri și handicapatoși de la care nu te poți aștepta la altceva
în afară de scormonirea permanentă prin pubelele insalubre din
circumvoluțiile mărginite de buruieni ale creierelor saltimbancilor
dependenți de mizerie, te trezești uneori întrebând: “Care este oare
legătura dintre ziariștii de sport și sport?”
De fapt, într-un fotbal mai sărăcit
decât uraniul pe care îl aruncau cu umanism americanii peste scăfârliile
unor nenorociți denumiți generic “victime colaterale”, doar fustele
înflorate ridicate până în tavan pe ritmuri de cancan mai pot salva
niște aparențe. Golit aproape de orice conținut, sportul românesc a fost
conectat la aparatele unei gimnastici asimetrice a prostului gust.
Perfuziile cu scandal îi mențin încă în viață pe paraziții comunismului
care s-au automumificat în fața camerelor, savurând cu rictusuri
grotești vodevilurile în care joacă rolul principal și sfidând mulțimea
vidă care îi privește hipnotizată.
Totuși, cea mai deranjantă dintre toate
pare să fie prostia manipulativă, nonșalantă, transformată în știre de
prime-time. Știrista apare machiată, degajată și veselă, emanând un
zâmbet forțat și semitâmp, demn de primele cadre ale producțiilor porno
sau horror de categoria B, previzibile ca niște meciuri de divizia C din
județele Teleorman sau Olt. Deunăzi, la știrile din sport ale PRO
TV-ului, apare o crainică radioasă, spunând pe un ton sentențios și
ferm: “Mircea Rednic a declarat că e fericit că părăsește România comunistă și se întoarce acasă în Belgia!”
Indiferent de părerea fiecăruia despre acest antrenor, primul impuls
este să-l consideri un șmecheraș ingrat, un infatuat care scuipă unde a
lins, un complexat care mușcă mâna care l-a hrănit. Adică, România care
l-a crescut și lansat în fotbal, dându-i o pâine de mâncat, este o lepră
comunistă, iar Belgia, o țară în care a jucat câțiva ani la apusul
carierei, este “acasă”. Cam asta se înțelege din scurta prezentare al
materialului. După care urmează interviul propriu-zis cu Mircea Rednic,
unde se spune cu totul altceva: “Am o datorie faţă de Standard,
trebuie să răsplătesc acest club. La Liege mă simt ca și acasă. Eu vă
respect! Cine nu mă respectă, afară! Îmi place disciplina, am învăţat-o
dintr-o fostă ţară comunistă!” Prin urmare, nici vorbă de tâmpeniile tendențioase citite de tanti cu prompterul.
Oare cei care scriu și montează știrile
au impresia că se adresează unor dobitoci notorii, fără discernământ? Se
prea poate să fie așa, din moment ce respectul față de telespectator a
fost înlocuit cu desconsiderarea vulgară și deșănțată a acestuia.
Am dat un exemplu minor, dar ultimul pe
care l-am văzut. Există, zeci, sute de grosolănii și exagerări lipsite
de orice urmă de etică profesională și jurnalistică. E interesant de
văzut cum deprinderile din comunismul hienelor s-au transferat în
democrația originală a șobolanilor.
De fapt, la câtă gramatică și filologie cunosc unii jurnaliști, dacă le spui că sunt penibili o vor lua ca pe un compliment. De Goran Mrakici – FrontPress.ro
