Pornind de la articolul Liviei despre prietenie...
Prietenie...mmm poate nu stiu ce inseamna cu adevarat, dar stiu ca pe acele persoane pe care eu le consider prietenii mei voi incerca sa nu le dezamgesc niciodata, si chiar daca as face-o mi-as cere iertare sau mi-as argumenta greseala.
Prietene - cand ma duc acasa ma mai vad cu cateva colege din liceu, colege ce atunci imi erau prietene, acum nu mai pot sa spun acelasi lucru; eu sunt aceiasi, le intreb despre toate aspectele vietii lor, glumesc, le spun ce e nou in viata mea, le vorbesc fara ocolisuri sau intepaturi, dar ele nu mai sunt aceleasi...ma cauta doar atunci cand se simt singure, sau vor sa vorbeasca cu cineva, ca dee! sunt la psihologie si ele cred ca trebuie sa ascult pe oricine oricand....mai bine tac!!!
Acum cred ca le pot numi foste colege de liceu, simplu! Dar acum ma gandesc, oare poti sa fii deschis cu o persoana care, practic nu mai face parte din viata ta? Cred ca nu! Da, si acum pot spune ca nu mai poti fi la fel de deschis, de simpatic sau de increzator intr-o persoana care a fost colega ta de banca in trecut. Dar, eu la baieti nu vad chestia asta, ei sunt mereu prieteni, indiferent ca nu s-au vazut de 2 ani! Oare noi, fetele de ce nu putem fi?
Pentru ca dupa fiecare astfel de intalnire de acasa ramaneam dezamagita, m-am gandit ce este acela un prieten, sau ce este aceea o prietenie? Avem prieteni peste tot, mai ales cu mediul asta virtual...ce de prieteni avem!!! pe messenger, pe hi5, pe facebock etc. etc. Cu timpul am ajuns sa invat ca o prietenie se naste, creste si mai ales se dezvolta in timp! Nu poti sa spui ca iti este cineva prieten doar pentru ca l-ai cunoscut la o petrecere si a-ti dansat ca nebunii o noapte intreaga, sau multe chestii de genul acesta...E absurd! Si inca nu sunt clarificata in privinta prietenilor de pe messenger. Dai add unei persoane si vorbiti la nesfarsit, va asemanati in gandire, in stil de viata, aveti preocupari comune, si asa de la aceste lucruri ce par marunte incepti sa va spuenti unul altuia lucruri ce poate nu le-ati mai spus cuiva pana atunci, si asa tineti mereu legatura, fara sa va cunoasteti face to face. Oare asta este o prietenie in adevaratul sens al cuvantului?!
Apoi, cred ca sunt prietenii in functie de timp, de locatie si de perioade din viata fiecaruia dintre noi. Si spun asta pentru ca eu oriunde am invatat aveam cate o prietena, si cred ca daca as mai fi invatat inca la vreo alte zece unitati de invatatmant as fi avut la fiecare cate o prietena sau un prieten. Si uite asa, haideti sa va spun despre "prietena mea cea mai buna" din scoala generala. Eram de nedespartit, unde era ea , eram si eu; unde eram eu, era si ea. Ne imbracam asemanator. Ne spuneam totul. Facem totul impreuna. Aveam obiecte comune ca simbol al prieteniei si multe chestii de genul acesta. Am fost si in liceu tot cu ea, dar treptat s-a distantat de mine, abia daca ne mai salutam. Acum nu mai vorbeste cu mine, de ce habar nu am!? Am tot incercat sa vorbesc cu ea, dar ma evita...de ce nu stiu... Bine abia acum imi dau seama, ca nu are nimic in comun cu mine, nu citeste, asculta manele si multe chestii de genul asta, care pe mine nu m-au reprezentat niciodata...
A venit liceul. Mi-am facut repede o prietena din clasa mea, care apoi a fost colega mea de banca. Ne intelegeam de minune. Era tare draguta, doar ca atunci a fost o perioada din viata mea, pe care nu stiu cat a inteles-o...Ne-am despartit...eu am venit in Bucuresti, ea in Iasi, si asa distanta a rupt prietenia noastra...vorbim, ne vedem dar nu e acelasi lucru!...Tot in liceu, am stat la camin. A fost cea mai frumoasa perioada din viata mea! Acolo am cunoscut-o pe prietena mea cea mai buna. Si distanta nu ne-a distrus prietenia...vorbim constant. Atunci cand una are o problema cealalta incearca sa o ajute. Nu avem secrete una fata de cealalta si ne spunem totul. Vaaiii...si ce mai radeam cand ne amintim perioada aceea din camin...Si stiu ca e persoana care m-ar ajuta oricat de greu mi-ar fi. Desi am avut multe pareri contradictorii, desi nu ma intelegea in toate a fost langa mine si asta a contat cel mai mult. Am plans impreuna. Am vorbit despre viitor, despre iluzii si despre vise aiurite...Aveam nopti in care ne culcam dimineata pentru ca vorbeam vrute si nevrute, mereu eram impreuna, si desi distanta pare sa ne raceasca sunt sigura de faptul ca oriunde as fi ar veni la mine daca mi-ar fi greu si i-as cere asta...tin la ea, si stiu ca si ea tine la mine, si tot ea a fost cea care mi-a aratat ce e prietenia adevarata! Cred ca indiferent prin cate va trece relatia noastra, distanta, viitorul si altele, e o legatura intre noi pe care nu o va distruge nimeni si nimic niciodata...imi place sa cred asta!
De cand am venit in Bucuresti, mai mult de doi ani, am inceput sa fac diferenta intre oameni, am inceput sa fiu selectiva, si sa fiu atenta pentru ca cei pe care tu ii crezi prieteni te lasa cand iti este cel mai greu. Mi-am dat seama de acest lucru, deoarece am avut multe prietenii efemere care au murit in timp, si din cauza asta impart oamenii pe categorii...nu toi imi sunt prieteni!
La facultate le-am cunoscut pe ele. Pe fete:)). Da, ele sunt familia mea de la Bucuresti. Desi ne cunoastem de doi ani, eu simt ca parca ne-am cunoaste de o viata intreaga. Ne spunem totul, sau eu cel putin fac asta; plangem impreuna, radem impreuna,ne ascultam una pe alta, ne incurajam, facem glume nebune pe strada, cand iesim afara e ceva de nedescris, ne vedem pe rand la fiecare si acele nopti in care nu dormim deloc si vorbim mereu de toate par scurte, barfim,vedem filme, suntem rautacioase, bem Cola, mancam inghetata, aaa daaa si era sa uit, le fac clatite:P. La facultate mereu suntem impreuna! si vreau sa specific ca doar eu sunt moldoveanca dintre ele si ma bucur:D....muntenecelor:P:)). Ni se face dor nebun una de alta, si atunci cand sunt plecate din Bucuresti e plicitseala instalata in tot orasul..orice as face nu are haz...nu rad pana ce-mi amorteste maxilarul:))...si faptul ca sunt prietena cu ele ma maturizeaza, ma ajuta si da farmec studentiei mele...care e pe sfarsite:(.
Da, am si baieti prieteni, dar despre ei voi vorbi cu alta ocazie.:P
Asta e prietenia din punctul meu de vedere. E un subiect delicat si depinde de fiecare in parte cat e dispus sa dea....prietenia e daruire, e bucurie, e zambet...si ajutor neconditionat!!! Si cred cu sifentenie, ca o prietenie ca sa creasca, sa se dezvolte nu depinde doar de prietenii nostri, ci in primul rand de noi.:)
Naţionala
de fotbal a României, antrenată de Victor Piţurcă, a încercat să obţină
marţi a doua victorie consecutivă în faţa Olandei, după cea de la
Constanţa din 13 octombrie 2007, dar din păcate tricolorii au pierdut de
această dată cu scorul de 1 la 4. Înfrângerea a fost compensată însă de
spectacolul oferit în tribune de cei peste 53.000 de spectatori.
