Eu atat de banala...

M-am nascut sa fiu banala. Si imi place asta.

M-am nascut sa fiu aiurita, asta ii uimeste pe unii.

Mi se pare atat de nasol sa functionez dupa "TREBUIE", si fac asta doar la munca. In rest, imi ascult inima!

Mi se pare ca m-am nascut sa ii ajut pe altii, pentru ca mereu am timp de altii, dar de mine nu si asta ma enerveaza uneori...

Am realizat ca iubirea nu ma va mai pacali, e interesant sa o poti pacali tu pe ea!!!

M-am nascut sa nu astept un Fat-Frumos perfect, ci sa descopar partile frumaose din asa zisii Feti-Frumosi...camuflati!

Stiu ca fericirea tine doar de mine, la fel si nefericirea. Deci, doar EU aleg!

De mic copil mi-am dorit sa schimb ceva. Habar nu am ce. Dar imi place ca SUNT!

M-am nascut pentru simplu fapt ca nu sunt "oricum, orice, oriunde".

..desi banala, traiesc la cote maxime, si da, m-am nascut sa traiesc banal, dar un banal interesant!

M-am nascut sa fiu copil, sa raman asa, sa am un ras retardat care ii amuza pe cei din jurul meu, oricat de tristi ar fi!

M-am nascut sa fiu puternica, nu femeia din spatele unui barbat puternic. Sau mai rau, amanta unui barbat asa-zis influent. M-am nascut sa fiu eu influenta prin insasi banalitatea pe care o transmit!

M-am nascut sa fiu prietena, iubita, amanta, sora, sotia unui singur barbat la fel de banal ca si mine!

...sa fiu mama unor copii, altfel...pentru simplu fapt ca vor avea o mama banala!

Desi ma scald in banalitatea, am un "ceva". Un "ceva" pregnanat...dar sunt BANALA pentru ca ochii mei nu au vreo culoare speciala, trupul meu nu e modelat de bisturiu, nici macar de natura nu e modelat, e modelat de insasi neatentia mea, de lenea si oboseala care unoeri imi fura vremea!

Nu am nimic deosebit. Pasesc pe strada la fel ca toate femeile pe care le vezi. Imbracata in blugi. Incaltata mai mereu in tenisi. Uneori mai port fusta si cizme. Ma diferentiaza de celelalte "ele", unele trasaturi pe care le am de la ai mei, uneori machiajul. Mereu intr-un mod la fel da banal cum sunt, o sa ma gasesti cu sal la gat. Ador piesa asta din vestimentatia mea.

M-am nascut sa ma conduc pe mine. Doar pe mine. Nu am stiut niciodata sa fiu sef sau sa invat sa am aptitudini de sefa, dar simt ca ma pot conduce atat de bine pe mine, incat uneori ma uimeste cat de bine imi iese.

M-am nascut sa iubesc nebuneste, atunci cand o fac; apoi, tot eu sunt cea care nu poate sa-l faca pe un barbat sa spuna ca sunt viata lui, dar paradoxal, eu sunt cea care il pune in mijlocul universului meu. Si apoi, eu sufar, iubirea se ascunde, el pleaca si eu ma ridic. Sunt puternica, doar!

Si uite asa, EU, MONICA, ma maturizez. Daca imi doream sa schimb lumea. Sa schimb oamenii. Sa ii fac buni. Sa ii fac frumosi, sa ii fac iubitori...acum imi caut locul meu in lumea asta imensa. Imi caut o casuta mica in care sa ma simt ACASA. Functioneaza instincul feminin din mine. Urla chiar!

Nu sa devin celebra, sa ma iubeasca intreaga lume. Am nevoie sa fiu iubita de putinii oameni pe care ii iubesc si eu. ..si atat! Asta e de ajuns.

Nu sa fac cariera si sa am succes nebun, ci sa fac cu o placere nebuna ceea ce imi place. Si sa ajung acasa de la munca fericita...si sa-mi zici: "imi place ca pot sa schimb ceva in mine pentru ca fac ceea ce imi place!"
.......

M-am nascut sa fiu banala. Dar un altfel de banal. M-am nascut exact pentru simplu fapt ca nu imi doresc sa ma schimb pentru nimic si nimeni in lumea asta. CA IMI PLACE CAT DE BANALA SUNT!

Am nevoie de voi...

...da, asta e adevarul Si am mare nevoie de voi, desi sincer, nu prea cred ca se rezolva ceva, dar in fine incerc oriunde. Asa, cum bine stiu unii dintre voi, am terminat facultatea. E dragut? Nuuuu, nu e dragut chiar deloc! Ce vreau pe viitor? Vreau sa fac master, pentru ca da, eu fac parte din oamenii aia care adora domeniul lor, care ar munci 12 ore fara sa simta ca timpul trece...

Sunt cateva luni buni, de cand licenta imi batea la usa si m-am gandit ca ar fi bine sa ma angajez. Ca si daca fac master, o sa pot munci. Ei, depune cv-uri peste tot. Efectul - nu mai cred in ejobs, bestjob, myjob, finjob, bizoo si toate site-urile care se ocupa cu asa zisele locuri de munca...

Aaaa, am muncit 3 saptamani intr-o firma dubioasa rau. Nu mi-au cerut o data numele, buletinul sau ceva. Plus ca munceai de ieseai tampit de acolo, era o atmosfera de aveai nervi tot timpul si plus de asta mereu ti se spunea ca nu muncesti destul pentru banii aia...iar eu aveam licenta in cateva zile!

Si, uite asa mi-am dat demisia, si chiar daca nu mi-o dadeam intr-o saptamana zburam oricum de acolo, pentru ca se faceau restructurarile si prima care a fost data afara a fost o fata care a intrat in firma aia exact cand am intrat si eu!!!



Cum bine stiti a urmat calvarul - interviuri peste interviuri, usi inchise, oameni nervosi, sefi ahtiati dupa sex (m-am dus la un interviu si seful, angajatorul ala vede dupa ceva timp ca am un inel cu piatra alba pe mana si imi spune "esti ok, esti receptiva, dar esti logodita!") Am ramas tampita. M-am simtit foarte prost!

Nu mai caut job in domeniu, caut sa fiu vanzatoare, orice. Am fost la diversi angajatori care nu cereau studii superioare. Eram cumva optimista, dar la final raspunsul era: "mai, fato tu ai scoala, merti alt loc, sunt atatia oameni fara scoala si cauta loc de munca!" Intelegeam mesajul, nici nu aveam nevoie de mai mult...

Am scris si am fost la toate fundatiile, peste tot, poate au loc de asistent psiholog, de orice, de ingrijitor, de supraveghetor, usile mi se inchid, mail-urile raman trimise si atat, telefoane mi se inchid cu "nu ne intereseaza, locurile sunt la zi cu tot personalaul!"

Ma gandesc sa ma apuc sa fac terapie aba cu un copil sau doi cu autism, dar, parca au intrat in pamant copii astia. Nu gasesc niciunul cu care as putea face terapie!

Sunt constienta ca nu am mai fost angajata, dar daca nicaieri nu mi se da sansa sa arat ca sunt capabil, ce pot sa fac? Ce pot sa sper? Ce pot sa vreau?

Sunt intr-o situatie in care da, vreau nespus de mult sa muncesc, orice, pe orice post, ma adapatez usor, dar vreau sa apara un post undeva, orice.

Asadar, daca auziti ceva pe la cunostite de vreum loc de munca in Bucurestiul asta imens, spuneti-mi. Poate auziti pe cineva cu vreun copil autist, care ar avea nevoie de terapeut...Orice!

Va multumesc si ma simt aiurea ca va cer asta...

Cat dureaza dragostea?

Da, dupa cum bine ati vazut la finalul titlului se afla semnul intrebarii. De ce? Pentru ca eu ma intreb daca dragostea dureaza chiar trei ani sau doar trei ani?

Am pornit sa ma intreb acest lucru cand am inchis definitiv cartea lui Frederic Beigbeder cu acelasi titlu...dar, fara semnul intrebarii!

In romanul "Dragostea dureaza trei ani" il observam pe Marc, un tanar de 30 de ani care da, isi serbeaza divortul. Sarbatoreste acet eveniment dupa ce a descoperit ca dragostea dureaza doar 3 ani. Tot Marc este cel care ne povesteste cum s-a indragostit nebuneste de Anne, cum nu se satura de ea, cum o iubea cu tot ce insemna fiinta lui si cum s-a casatorit. Apoi, a aparut plictiseala, iritarea si cum tot el, dupa trei ani nu o mai iubeste. Cum istoria familiei s-a repetat, iar el a divortat exact la trei ani, asa cum facusera si parintii lui!

Aici, in aceasta parte a cartii autorul reuseste sa faca o radiografie amanuntita a unui cuplu, prezentand detaliat aspectele cele mai importante pe care cei doi parteneri le traverseaza: procesul indragostirii, iubirea adolescentina, iubirea nebuna, iubirea matura, casatoria si apoi...divortul.

Firul epic al cartii continua cu ceea ce Marc traieste, simte, cu frustrarile si regretele lui. Personal, l-am perceput naiv si imatur pentru ca nu prea stie pe ce lume traieste, ce vrea si ce isi doreste si pentru ca tot el, brusc la finalul romanului schimba ideea si o lasa cumva in aer...

In prima parte a cartii am avut senzatia ca autorul, dar in acelasi timp si protagonistul nostru nu face decat sa se chinuie sa-mi puna pe hartie miile de concluzii care au dus la teoria conform careia dragostea dureaza trei ani.

Apoi, el se reidragosteste de Alice. O tanara care era casatorita. Tocmai, imposibilul acestei relatii ii face pe cei doi sa se iubeasca tot mai mult! Pe alocuri, am avut senzatia ca Marc face o obsesie din Alice, dar apoi mi s-a demonstrat a nu fi asa.

Pe final ni se relateaza viata trita in doi(Marc si Alice) si numaratoarea inversa pe care Marc o creeaza. Astepta cu indarjire, as putea spune, sa afle daca el si Alice depasesc trei ani...M-a amuzat teribil ideea, sa stai sa numeri: "mai am doua zile, si fac 3 ani!" ceva de genul:)).

Ajuns la trei ani de iubire cu Alice, Marc ne spune clar si raspicat ca dragostea NU dureaza trei ani:))

Incongruenta in idei mi s-a parut puerila. Daca la 3 ani si o zi ajungea la concluzia ca nu o mai iubeste pe Alice? Incepea un nou roman cu "Dragostea dureaza trei ani si o zi"?:))

Pe mine nu m-a dat pe spate. Am citit carti care mi-au ramas in suflet, de care as povesti ore in sir, care m-au marcat. Asta m-a delectat, m-a amuzat si, da mi-a placut modul transant al autorului de a spune unele lucruri, asta da, am apreciat!

Daca am facut o recenzie cumva critica a romanului, incerc sa ii fac pe cei care sunt romantici pana peste urechi, care cauta diverse raspunsuri in ceea ce priveste conceptul de iubire, care plang la drame cu soti si sotii inselati, care adora povestile de asa zisa iubire siropoasa, care sufera vesnic din iubire si uita ca au niste vise, doar pentru ca iubesc, etc. sa o citeasca . De ce vreau sa fac asta? Pentru ca stiulul autorului e simplu, e usor, ii este accesibil oricui, romanul e sub forma unei discutii intre barbati:D; nu este un roman sofisticat din punct de vedere literar, dar este un roman lucid, transant, dur pe alocuri. Dar, asa cum spuneam si la inceput autorul face o radiografie a vietii de cuplu, cuplu pe care il intalnim si astazi pe orice strada din orice oras...

Pe final - VREAU SA MA CONVING PE PIELEA MEA CA DRAGOSTEA NU DUREAZA DOAR TREI ANI, DAR SA MA CONVING FARA SA NUMAR ZILELE PRECUM MARC:)):))

BULGARIA - BALCIK

Seria 1 de poza:)
Va fi si seria 2:)



In aceste poze am incercat sa arat bucati frumoase din Gradina Botanica si asa zisul Palat al Reginei Maria. (spun "asa zisul" pentru ca nu e un palat, e o casa, cel putin eu asa percep ceea ce am vazut acolo).

In aceste poze o sa se vada obsesia mea de a poza cerul, ferestrele, felinarele, copacii etc. etc. etc.
In unele poze se vede clar ca am fortat camera si functiile ei...asta e!!!

Bucati de istorie

Mereu am avut ceva special pentru Ardeal si oamenii de aici. Mi se par mult mai linistiti si mai ingaduitor decat restul lumii din alte parti ale tarii. In copilarie am tot umblat prin tara cand se faceau excursii cu scoala, dar nu tin minte locuri interesante decat vag, si nu am poze...

Daca unii dinre ardelenii pe care ii cunosc eu spun ca Moldova este frumoasa, eu spun ca Ardealul e minunat, fara sa mai pun ca accentul lor imi place la nebunie!!!:P

Orasele au tenta aceea de traditionalism. Simt ca acolo istoria e inca e vie!

Am fost, de curand, la munte (Busteni)si asa, am ajuns si la Brasov...M-am indragostit de orasul asta, incat ajunsesem sa spun ca ma mut aici sau in Sibiu:))

Acum gandesc tot mai serios la Cluj:))

Vom vedea ce o sa fie pe viitor. Lucrurile se vor aseza de la sine!!!

Cateva fotografii cu Brasov si Busteni:

Tu ce relatie ai?

Uneori ma inspaimanta, alteori ma simt ciudat, alte alteori nu gasesc un raspuns, iar in final imi dau seama ca totul tine de suflet, de interior, de tine ca om, de ceea ce esti, de cat de mult iti constinetizezi si mai ales recunosti dorintele tie insuti/insati si de multe alte lucruri...

Despre ce vreau sa vorbesc? Despre iubire.

Stiu, fiecare dintre noi are perceptia lui proprie asupra iubirii. Nimic de contestat. Toti ne spunem parerea in functie de trairile noastre, de experientele noastre, de credintele si convingerile pe care le avem. Si ar fi frumos ca fiecare sa respectam opinia celui de langa noi...

Imi indrept privirea, auzul, gandirea si ce mai vreti voia supra unei relatii. O relatie normala intre un baiat si o fata. Cu toate etapele ei...Apoi imi vine in cap ideea, de fapt nici nu e idee. Sunt cazuri reale, tot mai multe din pacate, pe care le aud daca nu zilnic, saptamanl - de iubire pe net?!

Nu il vezi pe celalat niciodata. Absolut niciodata, dar il iubesti de iti crapa oasele in tine de ce simti pentru el. Cum mama naibii vine asta?
Ok, inteleg faptul ca il cunosti pe net, dar nu inteleg deloc faptul cum il iubesti daca nu-l cunosti. Adica il cunosti virtual...

Nu stiu ce sa spun despre baieti in situatia asta pentru ca nu am vorbit cu niciunul care sa fie intr-o astfel de situatie, dar parerea mea (care nu e validata pentru ca nu are cum) este ca un baiat care nu te cunoaste decat virtual, care nu te-a vazut niciodata in viata lui iti poate fi fidel, te poate iubi. Cred ca vorbeste cu tine din plictiseala, pentru ca daca te-ar iubi de ce nu-ti cere sa va vedeti?

Stati in orase diferite? Ok, nu este imposibil. Nu are rost sa ne amagim cu ideea ca e distanta. Exista trenuri. Exista diverse posibilitati. Nu distanta e o problema...dupa parerea mea!

Daca despre baieti nu stiu nimic, pot spune despre fete. Fete care iubesc un baiat pe care nu l-au vazut decat prin intermediul prafuit si sec al monitorului. Fata care il imbratiseaza din semne ale tastaturii, fata care il saruta din doua puncte si o steluta. Fata care uita cine este pentru ca el ii cere sa se schimbe. Fete care isi schimba optiunile de viata pentru ca un "el" pe care il vede la web o "iubeste" si trebuie sa fie doar al lui. Fete care stau in casa mereu, care isi schimba vestimentatia, care nu se mai ingrijesc pentru ca "el" o "iubeste" maxim!

E trist ca am intalnit adolescente (15-16ani) care se lasa pacalite de astfel de situatii, dar e si mai grav cand vezi tinere (20 ani-20 ani si..) care fac asta. Nu stiu daca le inteleg?!

Din afara eu vad situatia intr-un fel, asta ma face sa nu pot intelege situatia. Cand stai de vorba cu ele iti dai seama ca sunt dezechilibrate. Ca au temeri. Ca au suferit enorm. Ca disperarea, teama, grija zilei de maine le fac sa uite de ele, sa se arunce in astfel de situatii...

Nu stiu ce sa spun despre fetele care nu au niciun fel de problema, cel putin aparent; arata bine si totul "iubesc" la nebunie pe net, asta mi-e greu sa inteleg!?

Apoi mai sunt relatiile acelea care se dezvolta pe net si cel mai adesea el este plecat in strainatate. Te vezi o data pe an. Barbatii isi descarca hormonii. Fetele fie ca simt sau nu se "adapteaza" la situatie. Apoi el pleaca sau ea - se iubesc... El detine controlul. Ea nu are voie sa faca nimic. Este distant. El trebuie sa stie totul despre ea, ea nu. Lucrurile negative continua si totusi fetele raman langa un astfel de barbat. De ce?

Raspunsul pe care il aud cel mai adesea este: "Pentru ca il iubesc!" Ok. Cum sa il iubesti cand vorbiti doar pe net. Odata pe an mai vine el in tara si in lipsa de altceva vine si te "iubeste" pe tine. Restul lucrurilor sunt VIATA LUI si atat. Tu nu face parte din viata lui!!!

Nu vorbesc aici de relatiile la distanta in care cei doi parteneri se vad constant si relatia functioneaza si in acest mod!

Vorbim de relatiile in care nimic nu se consuma. Nu se consuma nimic fizic. Nimic sufletesc. Nimic pe niciun plan. A da, se consuma mult timp pe mess unde se discuta totul felul de lucruri fie reale sau nu. Stie fiecare. In asemenea situatii se crede tot ceea ce celalalt spune si se iau toate lucrurile pe care el le spune ca fiind destule pentru a-l cunoaste.

Mama spune ca nu-l cunosti pe cel de langa tine nici dupa ce mananci cu el 100 de mamaligi si un sac de sare si are dreptate, pe undeva!

Eu personal recunosc cu mana pe inima ca nu pot avea o astfel de relatie. Pentru mine relatia sufleteasca, interioara, respectul, preocuparile comune pe care eu si el le avem si tot ceea ce facem impreuna sunt superbe. Sunt dependenta de momentele in care sunt lanaga el. In care ma saruta pe frunte. In care ma strange in barte. In care dimineata ma mangaie cu pleoapa lui somnoroasa ca sa ma trezeasca. Ador cand ii povestesc ceea ce citesc si vorbim despre astea. Cand punem filmul si apoi.........il derulam inapoi. Cand ne plimbam. Cand facem poze. Cand ma copilaresc. Cand ma simt adorata si respectata. Cand ii intalnesc privirea. Cand ma saruta. As putea continua la nesfarsit...

Fara astea pentru mine nu exista relatie. Nu pot iubi un om pe care nu l-am vazut niciodata. Pe care nu l-am vazut cum reactioneaza in anumite situatii. Nu l-am vazut cum este cand e trist, vesel si altele. Una e sa-mi scire pe mess "sunt trist. am patit..." si alta e sa te priveasca in ochi sa vina in bratele tae si sa-ti spuna ce simte.

Eu nu cred ca m-as simti bine daca as avea o problema si el ma strange in brate din tastatura.

Lucrurile iau o intorsatura negativa, trista si fara trairi. Pe mess nu traiesti nimic. Pe mess nu vezi decat cuvinte scrise. Multe cuvinte care au scopul de a te impresiona, de a te da pe spate, de a te minti, de a te face sa uiti cine esti. Messul e sec, daca e sa vobim de o relatie de iubire...

Iubeste cu totul. Cu sufletul. Cu trupul. Fii tu...
Simte-l pe cel de langa tine!
Priveste-l!
Lasa-te privita, admirata, respectata!
Nu imbratisa un monitor cand poti avea in bratele tale cel mai frumos om de pe planeta...

Educaţia copiilor

Copilăria este un tărâm magic. Nu ştim când şi unde începe şi nu ştim când şi unde se termină. Ne trezim doar că numai suntem copii, că am ieşit din copilărie. Copilăria este o lume fermecată, duioasa, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla. Este vârsta la care suntem cel mai aproape de toate tainele existenţei. Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete, cu zgripţuroaica cea haină, putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat...
Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate. În care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea. In toata copilaria noastra cine ne educa, ce ne dezvolta, ce ne face sa crestem?
Specialiştii în psihologia copilului au afirmat că parinţii nu acordă importanţa necesară educaţiei copilului. Prin înţelegerea exactă a elementelor care contribuie la dezvoltarea unui copil părintele poate să controleze modul în care acesta îşi formează personalitatea; personalitate definitorie pentru baza acţiunilor din viitor..

Părinţii trebuie să răspundă nevoilor copiilor, în special celor emoţionale, care se concretizează în dorinţa de a fi ascultaţi, ăngrijiţi şi apreciaţi. În funcţie de vârsta şi nivelul de dezvoltare al acestuia, atitudinea părinţilor trebuie să fie corespunzătoare, deoarece fiecare vârstă a unui copil are nevoile ei.
Pentru a putea percepe sentimentele copilului, părintele trebuie să fie capabil să transmită propriile lui emoţii. Uneori este greu să întelegem dorinţele celor mici si explicaţiile lor nu ne lamuresc. O analiză mai atentă a situaţiei, a mediului în care traiesc, a pasiunilor lui sau a persoanelor cu care interacţionează ne poate lamuri. Chiar dacă sunt sinceri, aceştia trebuie sa fie stimulati să-şi mărturisească gândurile, să-şi poată arăta sentimentele.
Educaţia copilului este o provocare pentru orice părinte. Dacă învăţăm să facem o reprezentare clară şi complexă a ţelului pe care vrem să îl atingem atunci situaţiile pot fi mai simplu de abordat. Greşelile nu trebuie să ne descurajeze. Mai devreme sau mai târziu vom ajunge să ne înţelegem copiii şi să le acordăm sprijinul necesar. Experienţa ne ajută să devenim părinţi mai buni şi să preluam exemple din propria educaţie.

Lumea nu este perfectă şi nici noi nu suntem părinţi perfecţi. Trebuie să avem grijă să nu transmitem frustrările şi nemulţumirile noastre. Defectele noastre trebuie să fie exemple negative pentru copil iar calitaţile noastre să constituie un model demn de urmat. Ideea principală este să determinăm sursa nemulţumirilor care ne afectează şi să ne controlam atitudinea. Echilibrul este trăsătura perfectă care defineşte educaţia copilului.
Dilema cu privire la cât de corect este realizată educaţia unui copil a fost dezbatută de foarte mulţi psihologi. Părerea comună este aceea că fiecare cuplu trebuie să aplice metodele care se potrivesc personalităţii copilului. Nu există o lege strictă ci doar sfaturi care trebuie mai intâi analizate şi apoi aplicate.
Copiii nu au nevoie de părinţi ideali; ei îşi doresc ca aceştia să le reflecte dorinţele şi să le înteleagă nemulţumirile, să îi ajute când sunt nelămuriţi şi să ăi aprecieze atunci când merită. Schimbul reciproc de opinii pune bazele unei legături sincere între părinţi şi copii şi îi ajută să se cunoască mai bine.
În ciuda eforturilor noastre, există situaţii care ne depaşesc dar care ne ajută să realizam că, uneori , dezamagirile ne transformă în oameni mai puternici. Mediul pe care il asiguram copiilor noştri este oglindirea dorintelor si aspiratiilor noastre.
Părintii trebuie să se concentreze asupra modului în care se desfaşoară comunicarea în familie, asupra felului în care copilul îşi manifestă interesul sau dezinteresul cu privire la propunerile sau regulile care se aplică în casa. Trebuie să îşi lase nemulţumirile deoparte atunci când discuta cu fiii lor şi să îşi canalizeze întreaga atenţie asupra lor. Orice cuvânt spus acestora transmite nu doar ideile părinţilor ci şi sentimentele lor.

Invitatie la film

De curand am vazut She's the man. Foarte tare!:)


Filmul este lansat in 2006 in regia lui Andy Fickman bazat pe piesa lui Shakespeare, “A douasprezecea noapte”. De fapt este o comedie romantica. Filmul are ca tema substitutia de persoane.
Viola, suparata ca scoala ei nu mai are echipa de fotbal, se da drept fratele ei geaman, Sebastian. Colegul ei de camera, Duke, este indragostit de Olivia, care se indragosteste de Viola, crezand ca e baiat, iar aceasta, la randul ei, se indragosteste de Duke. Lucrurile se complica definitiv cand Sebastian apare in peisaj.




Filmul are actiune, poveste, suspans, ironie.

VIZIONARE PLACUTA!

FEMEIA

FEMEIA din tine te reprezinta.
FEMEIA din tine zambeste plange, cere, crede, viseaza, urla, tipa, plange si iubeste...

Pentru ca FEMEIA ESTE:

Pentru ca TU ESTI :

Pentru ca FEMEILE.....

- sunt intotdeauna un subiect de discutie

- iubesc sincer, impulsiv, obsesiv si cu tot trupul si sufletul

- devin rele si intepatoare cand in viata lor apare un barbat care nu le da atentie

- vor sa para inaccesibile, dure, seci dar de fapt ele plang la un film care se termina intr-un mod trist

- sunt obsedate...nu, nu de curatenie, haine, farduri, pantofi pentru ca asta stim cu toti, sunt obsedate de lucruri care s-au intamplat acum 10 ani si asta le face sa existe pentru ca si pun intrebri si mai au ocupatie un timp:D


- sunt afuriste cu cei care le cer sa-si schimbe modul de a gandi sau atunci cand sunt contrazise

- gandesc si simt niste lucruri tare ciudate, chiar si pentru ele sunt ciudate pentru ca nici macar lor nu stiu sa si le explice

- fara ele nu ar exista muzica, cantec, flori si nebunie


- plang, se smiorcaie, se pisicesc in cele mai neasteptate momente

- se indragostesc de cine nu trebuie si exact cand nu au nevoie de asta

- se leaga la cap fara sa le doara, mai mereu

- oricat de suparata ar fi pe tine (baiatule) daca ii aduci o floare ii trece instantaneu totul

- sunt geloase si posesive, dar niciodata nu recunosc asta

- de ficare data cand se despart de un babrat, nu suna, nu il cauta, nu si cer iertare, cauta 1001 motive si situatii doar ca sa arate ca lor nu le pasa, desi ele plang mult pentru acel baiat pentru ca inima nu gandeste, doar simte

- prietenia pentru ele inseamna viata si echilibru

- oricat de dura ar fi o femeie, oricat de puternica ar fi o femeie, oricat de independenta, oricat de rece, de seaca,...orice femeie cand ajunge acasa, si vede totul gol si fara viata isi doreste ca lucrurile sa fi stat altfel, desi se chinuie sa se convinga ca un barbat nu ar face decat sa o distruga...

- sunt puternice, gandesc pozitiv si stiu sa ti transmita orice mesaj doar din priviri



LA MULTI ANI, DRAGELE MELE SA FITI FERICITE, IUBITE, PUTERNICE, LINISTITE SI MULTUMITE DE VOI!!!!

LA MULTI ANI, MAMA!!! TE IUBESC, IAR TU ESTI CEA MAI PUTERNICA FEMEIe CE MI-A TRECUT VREODATA PRIN FATA OCHILOR!:)

Primavara:)

*** Pozele sunt facute anul trecut:)


O astept de multa vreme.
Iarna lunga mi-a amortit sufletul si trairile
Hainele groase si bocnacii grei mi-au obosit trupul.
Parul ud si deseori rece mi-a inasprit tampletele.
A fost lunga, friguroasa, nervoasa, rea...
iarna de anul asta!
Dar...
Dar de maine...
Vine primavara:)
O astept de mult.
Mi- e dor de ea.
Parca acum, cand stiu ca vine
sigur maine
am un chef nebun sa fiu eu,
sa iubesc,
sa dansez,
sa visez,
sa vreau si mai ales
sa pot.
Maine ea vine.
Stiu ca o asteptati cu totii, stiu ca o vreti cu totii...

Primavara lunga, dulce, frumoasa si calda sa aveti:)

LA MULTI ANI!:)

Michael Bolton s-a născut într-o zi de 26 februarie 1953 în Connecticut – iar numele său adevărat este Michael Bolotin . El este cunoscut mai ales pentru baladele sale şi vocea lui distinctiă. El are la active 7 albume de top 10 – doua piese number one şi premii American Music Awards şi Grammy. Michael Bolton a avut cel mai mare succes din carieră abia la 30 şi ceva de ani cu toate că a început să cânte de la 15 ani. La sfârşitul anilor 70’ el a cântat într-o formatie de hard – rock – “Blackjak” – în care mai cânta şi chitaristul formatiei Kiss - Bruce Kulick. Trupa chiar a fost într-un turneu cu Ozzy Osbourn. Cu toate că în 1983 incepe să producă pentru alţi artişti, în mod ironic Bolton debutează cu un cover după Otis Redding - "(Sittin' On) The Dock Of The Bay”. Printre artiştii pentru care a produs cântece se numară: Barbra Streisand, KISS, Kenny Rogers sau Kenny G. Ca artist solo el a cântat impreuna cu Plácido Domingo, Luciano Pavarotti, Ray Charles şi BB King. De-a lungul carierei, Bolton a lansat 19 materiale discografice, a vândut peste 53 de milioane de unităţi în întreaga lume şi a câştigat două premii Grammy. Printre hiturile sale se numără “How Am I Suppose to Live Without You”, “When a Man Loves a Woman”, “Said I Loved You... But I Lied” sau “Can I Touch You There”. Pe 21 mai 2005 Michael Bolton a concertat şi în România - Bucureşti la Sala Palatului.

Asta e melodia care-mi place cel mai mult!:)

Cine esti CHIAR conteaza:)

Povestioara următoare deşi este un pic exagerata, o accept pentru că a făcut ceva în sufletul meu să vibreze atunci când o citeam! Mi-ar placea foarte mult sa placa si catorva dintre voi, dragii mei colegi!

Cine sunteti voi conteaza, face diferenta!

O profesoara din New York s-a hotarat sa-i onoreze pe toti absolventii liceului, spunandu-le insemnatatea pe care a avut-o fiecare dintre ei. Ea l-a chemat pe fiecare elev in fata clasei, pe rand. Intai, i-a spus fiecaruia ce insemnatate a avut pentru ea si pentru clasa. Apoi i-a dat fiecaruia o panglica albastra, imprimata cu litere aurii, pe care scria “Cine sunt eu conteaza (face diferenta)!” Dupa aceea, profesoara a decis sa realizeze un proiect al clasei, sa vada ce impact ar avea recunoasterea asupra unei comunitati. I-a dat fiecarui student inca trei panglici si i-a instruit sa mearga si sa continue aceasta ceremonie. Apoi trebuie ca ei sa urmareasca rezultatele, pentru a vedea cine a cinstit pe cine si sa comunice clasei peste o saptamana rezultatele. Unul dintre baietii din clasa s-a dus la un director junior dintr-o companie din apropiere si l-a “premiat” pentru ca l-a ajutat cu planificarea carierei. I-a dat o panglica si i-a pus-o pe camasa. Apoi i-a mai dat doua panglici si i-a spus: “Facem un proiect de clasa pe tema recunoasterii meritelor si ne-ar placea sa mergeti sa gasiti pe cineva pe care sa-l apreciati si sa-i dati o panglica albastra.” Mai tarzu in acea zi, directorul junior s-a dus la seful lui, care avea reputatia de a fi un tip morocanos. I-a spus ca il admira cu-adevarat pentru ca e un geniu creativ. Seful a parut foarte surprins. Directorul junior l-a intrebat daca ar accepta in dar panglica albastra si daca ii permite sa i-o puna in piept Seful lui a zis: “Ei bine, sigur.” Directorul junior a luat o panglica albastra si a pus-o chiar pe sacoul sefului sau, deasupra inimii. Apoi a intrebat, oferindu-i ultima panglica, “Vreti sa luati aceasta panglica si sa o dati altcuiva in semn de apreciere? Adolescentul care mi-a dat-o are un proiect la scoala si vrem sa ducem mai departe aceasta ceremonie a panglicilor albastre, sa vedem cum afecteaza ea oamenii.” In acea seara, seful a venit acasa si s-a asezat impreuna cu fiul sau de 14 ani. A spus: “Cel mai incredibil lucru mi s-a intamplat astazi.” “Eram in biroul meu si unul dintre angajatii mei a intrat si mi-a zis ca ma admira si mi-a dat o panglica albastra pentru ca sunt un geniu creativ. Imagineaza-ti! El crede ca sunt un geniu creativ! Apoi mi-a pus in piept o panglica albastra pe care scrie Cine sunt eu conteaza (face diferenta)! “Mi-a dat o alta panglica si mi-a cerut sa gasesc pe altcineva pe care il apreciez. In timp ce ma intorceam acasa, am inceput sa ma gandesc pe cine as putea aprecia si cui as putea oferi aceasta panglica si m-am gandit la tine. Vreau sa stii ca te apreciez pe tine. Zilele mele sunt confuze si cand vin acasa nu prea iti dau atentie. Tip la tine pentru ca nu iei note suficient de bune la scoala si pentru dormitorul tau dezordonat. In seara asta, am vrut doar sa ma asez aici si, ei bine, doar sa te fac sa stii ca tu chiar contezi pentru mine. Alaturi de mama ta, tu esti cea mai importanta persoana din viata mea. Esti un pusti minunat si te iubesc!” Emotionat, baiatul a izbucnit in hohote de plans si nu se mai putea opri. Intregul corp ii tremura. S-a uitat la tatal sau si i-a zis printre lacrimi: “Tata, asta-seara, mai devreme, stateam in camera mea si am scris o scrisoare pentru tine si mama, explicandu-va de ce a trebuit sa imi iau viata si va rugam sa ma iertati. Aveam de gand sa ma sinucid in noaptea asta, dupa ce voi veti fi adormit. Chiar am crezut ca nu iti pasa deloc, de nimic. Scrisoarea e sus. Nu cred ca voi mai avea nevoie de ea.” Tatal sau a urcat in camera baiatului si a gasit o scrisoare sincera plina de suferinta si durere. Seful s-a intors la lucru un om schimbat. Nu mai era un morocanos si s-a asigurat ca toti angajatii lui afla ca intr-adevar conteaza (fac diferenta). Directorul junior a ajutat multi alti oameni in planificarea carierei, unul fiind chiar fiul sefului sau si nu a uitat sa le spuna ca fac diferenta in viata lui. In plus, tanarul si colegii sai de clasa au invatat o lectie valoroasa: “Cine esti CHIAR conteaza (face diferenta).”
Te rog sa nu uiti ca te consider o persoana importanta pentru mine, altfel nu ai fi primit acest mesaj in primul rand.

Cine esti chiar conteaza (face diferenta) si am vrut sa stii asta. Iti predau panglica albastra.Sa ai o zi minunata si sa sti ca cineva s-a gandit la tine astazi!
Nu ai nici o obligatie sa trimiti acaest mesaj la nimeni. Nu la doua si nici la doua sute. In ceea ce ma priveste, poti sa il stergi sau sa treci la urmatorul mesaj. Dar daca ai pe cineva care inseamna mult pentru tine, te incurajez sa ii trimiti acest mesaj si sa-i dai de stire. Nu stii niciodata cat poate conta o apreciere pentru o persoana.

CINE ESTI FACE DIFERENTA! :)

Stereotipurile au consecinte dure. Uitam cine suntem!

Stereotipurile continua sa fie boala sociala in cresterea cea mai rapida din toate timpurile. De fapt, se raspandeste asa de repede incat poate fi clasificat ca o epidemie. Stereotipurile nu sunt numai promovate, dar si incurajate de societatea noastra si sunt folosite de guvern, mas-media, de angajati, de politie, mai exact de toti membri comunitatii. Fiecare, prin propria experienta si prejudecati, creeaza categorii de oameni. De fapt, experienta sau parerile personale ale unora despre diferite lucruri devin un mod de a judeca pentru tot grupul.

Cele mai cunoscute stereotipuri sunt cele cu referire la rasa, (culoarea pielii), religie, varsta, gen, orientare sexuala, aspectul fizic, cultura, statutul financiar, deficiente mentale sau fizice, gradul de inteligenta, limba, starea sociala, regiune, tara, cartier, tentatii criminale, comportament.
Din nefericire, exista mult mai multe astfel de stereotipuri, dar acestea par a fi cele mai folosite. Stereotipurile se gasesc in mai toate mediile de viata. Se pare ca noi le folosim ca model pentru aproape orice. Bazandu-ne pe aceste stereotipuri, decidem cine merita respect, drepturi, minimul necesar pentru a duce o viata normala si chiar dreptul de a trai. Oare e corect sa facem asta?


Cel mai trist lucru despre stereotipuri este acela ca din cauza lor, noi ne departam de persoanele care sunt considerate diferite. Ar fi mai usor daca am accepta efectele negative ale stereotipurilor, decat sa-i criticam pe cei din jur. Cat timp, noi excludem faptului ca suntem influentati de efectele negative ale stereotipurilor, tot noi excludem faptul ca am putea fi mai toleranti si mai prietenosi. Deci, persoanele complexate isi fac rau fara a-si da seama de acest lucru. In primul rand, se exclud prieteniile si relatiile sentimentale cu persoane dintr-un alt grup, adapostind un sentiment de insecuritate. Cel mai grav este ca acuzam unele persoane fara a le cunoaste macar. Se poate spune ca cei care “sufera de complexe” ar fi din cauza insecuritatii emotionale. Mai poate insemna ca noi nu gandim liber, deoarece ceilalti ne spun ce sa gandim si cum sa ne comportam cu persoanele din diferite grupuri. Din nefericire, suntem atat de obisnuiti cu faptul ca ni se spune cum sa gandim incat efectiv nu stim cum sa identificam propriile noastre procese de gandire. Daca esti fericit si sigur pe tine, atunci poti accepta si intelege diferentele dintre oameni.

In timpul vietii, suntem victimile atitudinilor negative ale unor grupuri de oameni. Suntem astfel de victime fiecare dintre noi. tot asa suntem la un moment dat, coluntar sau nu calaii acesto victime.
Aceste atitudini cladesc in timp sentimentul de ura intre oameni. Folosind aceste calitati superficiale, unii isi permit sa-i judece pe ceilalti. Este periculos atunci cand cei cu sentimente similare despre ceilalti se intalnesc si se hotarasc sa se ghideze dupa sentimentele lor de ura. Oricine are prejudecati, are tendinta de a depasi limita dintre sentimentul de ura si de a deveni violent.
Acelasi ciclu de ignoranta si antipatie se intalnesc si la efectele negative ale stereotipurilor. Aceste atitudini incurajeaza ura rasiala si din cauza acestor atitudini s-a ajuns la evenimente rusinoase si genocid cum ar fi Holocaustul.

Unii percep categorisirea oamenilor dupa stereotipuri ca un lucru folositor. Din pacate si cei cu un handicap au parte de stereotipuri. Din aceasta cauza, ei nu-si gasesc un servici si de aceea nici viata lor nu este prea usoara. Nici macar nu le dam sansa de a face ceva, atat cat pot, deoarece ii marginalizam. Nu numai pe plan profesional si social, dar si in familie, parinti procedeaza asa.

Multi oameni accepta stereotipurile ca realitati. In unele timpuri, realitatea era combinata cu stereotipuri, totul devenind confuz. De exemplu, in Statele Unite, un traficant de droguri in opinia politistilor, ar fi un tanar afro-american care conduce o masina de ultima ora. Nu numai ca aceasta este rezultantul ignorantei, dar presupunerea nu are fundamente.

Un tanar alb conducand o masina ultimul model nu va fi verificat de droguri la fel de des ca un tanar negru. Atat timp cat este posibil ca un tanar de culoare sa fie traficant, este un efect negativ al stereotipurilor de a-i clasifica pe toti ca fiind traficanti. Este pacat ca nu putem avea incredere in autoritatile care sunt platite sa ne protejeze.


Solutia acestor probleme este simpla. Trateaza fiecare persoana cu respect si compasiune, deoarece nu se stie niciodata cand viata ta va depinde de acea persoana.

Imortalizare

Invitatie

Mi s a facut un dor nebun de Barcelona. Am trait acolo unele momente exceptionale. Apoi pozele imi hranesc multe amintiri.

Una dintre fotografiile care mi place cea mai mult este cea pe care tocmai a-ti vazut-o.

Vicky Cristina Bacelona

Am vazut noaptea trecuta acest film. Mi-a placut mult.

Informatii despre film:

Vicky Cristina Barcelona este un film lansat în 2008, scris şi regizat de Woody Allen. Protagoniştii filmului sunt Javier Bardem, Penélope Cruz, Scarlett Johansson şi Rebecca Hall. Filmul a rulat pe data de 23 martie 2009 în cadrul Festivalului Internaţional de Film B-Est din România, în premieră internaţională. După lansarea oficială, pe 17 mai 2009 în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, filmul s-a bucurat de aprecieri pozitive din partea criticilor şi a câştigat numeroase premii, printre care şi Premiul Oscar pentru "Cea mai bună actriţă într-un rol secundar" (Penélope Cruz).


Daca v-as spune mai multe, v-as sterge curiozitatea...astfel mai spun doar urmatoarele cuvinte: prin intermediul filmului, Woody Allen (regizorul) reuşeşte să evidenţieze iubirea în toate formele ei, într-un mod pe cât de nostim şi lipsit de inhibiţii, pe atât de realist.

VIZIONARE PLACUTA!


PS. Imagini superbe din Barcelona, imagini pe care le-am vazut vara trecuta. E atat de placut sentimentul cand vezi ca si tu ai fost acolo unde actiunea unui film ia viata.

Introspectie

Imi dau seama ca pana acum am invatat, ca doar noi avem puterea de a ne crea viata pe care ne-o dorim, absolut nimeni nu e responsabil pentru ceea ce ni se intampla.

Totul depinde doar de mine!

Pot sa spun ca mi-am pierdut multe vise, ca deseori am uitat unde vreau sa ajung. Ca uneori am uitat de mine. Ca uneori am uitat cine sunt. Ca uneori mi-am batut cuie in talpa si mi-am taiat craca de sub picioare...

In urma acestor "evenimente" cautam solutii, cerem pareri, intrebam in dreapta si in stanga ce e de facut??? Ni se pare ca nu intelegem unde gresim...cautam, cautam...si mereu cautam raspunsuri la ceilalti fiind atat de convinsi ca ei sunt cei care ne pot da raspunsuriile nelamuririlor noastre!

Rezultatul:

- un milion se solutii
- un milion de pareri
- o minte confuza
- nestiinta de a sti pe ce drum sa apuci

Imi dau seama ca am nevoie de anumite lucruri, cel putin pentru catva timp.

Am nevoie:

- sa port discutii, nu sa cer sfaturi


Cred ca mintea si sufletul meu are nevoie de o vacanta. Vacanta asta consta in a sta cu mine , doar cu mine si atat.

Mereu ma gandesc ca ii ranaesc pe ceilalti. Mereu ma gandesc ca cineva ar suferi din cauza mea. Mereu ma gandesc ca uneori raul facut e ireparabil.

Am tendinta de a lua decizii pripite, deoarece sunt genul de persoana care isi doreste sa fie bine "acum". Daca eu acum simt ceva, oamenii de langa mine trebuie sa simta la fel!!!. PUERIL!!!

Prin acest aspect comit o greseala grava!

Imi dau seama ca vreau sa incep sa gandesc mult si bine mai ales, inainte de a lua o hotarare importanta, pentru ca in urma unor hotariri luate in graba nu au fost decat lacrimi si regrete.

Da, am puterea sa-mi rastorn modul de alege in viata si spun asta deoarece am avut puterea de a rasturna vietile unor oameni fericiti...nu mai vreau sa fac asta doar pentru "a trai clipa", sau a-mi arata cat de incaptanata sunt si sa fac alegerile pentru a-mi demonstra "ca se poate"...PUERIL????? NUUUUUUUU!!! PROSTESC de-a dreptul.

Constat de la un timp, ca e foarte greu sa stau de vorba cu mintea si sufletul meu. Ca acolo in sufletul meu se afala o multime de sertare pline de praf. Au nevoie sa fie sterse. Daca fug de existenta lor, nu fac decat sa sufar sau mai ales sa hranesc aceasta suferinta intr-un mod inconstient. E greu sa stai cu tine...

Mi-as dori ca lucrurile cu mintea si sufletul oamenilor sa fie mai simple!!! Daca ar fi asa, cine ar mai avea nevoie de psiholog? Spre ce ma indrept eu ca om?



Ma intreb: sunt fericita?

Intrebarea asta ia doua directii, eu ii creez doua raspunsuri, pentru ca asta simte sufletul meu - si anume:

1) o parte din mine este extrem de fericita ( asta pentru ca sunt iubita de niste oameni minunati, iar oamenii astia cu simpla lor existenta ma aduc pe linia de plutire, fara ca ei sa stie acest lucru; aici ma refer la familie si prieteni)

2) o parte din mine este in stand - by ( nu stiu exact ce simt, uneori simt o nemultumire, alteori o ceata, alteori ma simt in vacanta totala, iar uneori, rar de tot ma simt in nefunctionalitate sufleteasca - aici ma simt cel mai rau)

In urma acestei analize am ajuns la concluzia ca eu am doua variante de a-mi fi bine:

1) este asteptarea si sa merg inainte

2) pur si simplu sa nu mai astept nimic si doar sa las lucrurile sa fie (in asta nu ma vad, deoarece sunt genul care analizez totul)


Nu stiu ce sa zic acum. Important este ca am putut sa fac analiza asta. Daca acum mintea si sufletul meu sunt in vacanta??? Daca sunt in vacanta, le dau voie sa fie...va veni si agitatia!!!

TU CUM STAI CU TINE INSUTI?

Revenire

Mi-a fost dor de voi;))
Mi-a lipsit ca am stat putin pe aici, am lasat putine urme, ca sa stiti ca inca ma gandeam la voi. Am terminat sesiunea. Sper sa mi intru repejor in normalitate si sa revin aici cu voi, desi se anunta cateva luni de groaza pentru mine, pentru ca va trebui sa ma transform intr un soarece de biblioteca...se apropie finalul:((:(( Nu vreau sa termin facultate. Inca de pe acum am incearca nostalgia. Stundetia pentru mine a insemnat cei mai frumosi ani de asta imi pare rau ca termin. Dar ma si bucur...:) pentru ca sutn atat de altfel din toate punctele de vedere!

O sa scriu...o sa povestim...

Dar....

mi-ati lipsit cu totii:)

...........

Imi amintesc ca anul acesta, la un moment dat la unul dintre seminarii, profa de psihoterapie ne da o tema. Ea suna cam asa: : Ce anume din tine te-ar face si ce nu te-ar face sa intelegi o mama care tocmai si-a abandonat noul-nascut?

Initial cand am primit tema, nu mi se parea greu sa rapsund la acest lucru, mai ales ca profa ne-a specificat faptul ca trebuie sa raspundem la intrebarea asta ca si cum am fi psihoterapeuti, si asta nu implica niciun sentiment fata de persoana respectiva.

Cand m-am apucat de tema asta imi era fosrte greu, efectiv nu putem porni de la nimic. Imi dadeam seama ca nu pot intelege o astfel de femeie. Ca mi-e prea greu. Ca o astfel de situatie naste revolta in mine ca om.

Pana la urma am scris in lucrarea aceea ca ceea ce m-ar face sa o inteleg ar fi faptul ca sunt sociabila, as lasa-o sa si povesteasca situatia pana la capat cu detalii si poate asta m ar ajuta sa vad altfel situatia, ca am puterea sa nu acuz pe cineva indiferent de faptele sale si ca pe undeva as fi ingaduitoare daca as vedea ca-i pasa.

Cea ce ma facea sa nu pot sa o inteleg erau urmatoare chestii: ca nu as putea sa o inteleg sub nicio forma daca as vedea ca e prosta si ca incerca sa acuze pe altcineva pentru fapta ei, gen el nu a fost langa mine sau nu mi dadeau parintii bani. Pardon, tu ai facut copilul nu parintii tai. Apoi nu o sa spun niciodata ca mai bine il avortai la o luna de zile decat sa-l chinuiesti, pentru ca nu pot sa fiu de acord cu asa ceva. Pentru mine ca-l avortezi la o luna de zile de cand e conceput sau la o luna de zile dupa ce i-ai dat viata e exact acelsi lucru. Mi-ar fi prea mila de copilul respectiv ca sa o pot intelege, toata situatia ei oricat de dramatica ar fi mi-ar demonstra ca este egoista si asta nu as accepta niciodata, iar apoi nu as putea sa o inteleg absolut niciodata daca ea imi spunea ca si-a ratat viata cu copilul asta. La faza asta cadea oricata psihologie sau psihoterapie am citi sau am invatat eu.

Nu stiu exact ce-am mai scris eu in lucrarea aceea, stiu daor ca acum mi-ar fi greu sa raspund la o astfel de intrebare. De ce? Pentru ca eu ador copii. Pentru ca abia astept sa vina momentul ala cand o sa-l pot avea pe al meu sau ai mei. Trecem peste faptul ca vreau gemeni:P. Niciodata eu nu as putea sa dau copilul meu de langa mine, nu pot. Imi imaginez o multime de situatii urate, ingrozitoare care m-ar determina sa pot sa-l abandonez, niciuna nu ma face sa vreau asta. Nu pot. Efectiv nu pot. Cat despre avort. Niciodata. Daca eu as ramane insarcinata acum, ar insemna o tragedie pentru ai mei, dar eu nu as avorta. Nici nu stiu cum m-as descurca dar nu l-as avorta sub nicio forma...

Am vorbit depsre asta pentru ca vroiam sa ajung la ceea ce urmeaza, si anume ca nu inteleg tinerele care avorteaza fara inima. Care iti spun asta in fata fara nicio remuscare. Mi se face atat de mila de ele si in acelsi timp mi se face scarba si nu pot sa le inteleg. Sunt atat de multe situatii pe care ar trebui sa le inteleg, prin prisma domeniului meu, asta nu pot. Nu stiu cum as putea sa ajut o femeie care vine si mi zice "am facut 10 avorturi, dar altfel nu aveam cum." Ma femeie, dar de ce esti tu atat de proasta oare? Cum dracu stii sa stai cu picioarlee desfacute, de ce naiba nu stii ca trebuie sa te si protejezi pentru chestia asta, ca sa nu fii nevoita sa te duci sa faci avort?

Daca ma leg de arbatul care nu vrea un copil, ar fi mai bine sa ma abtin. Ma omule daca nu vrei copil si a fost un accident de ce nu esti tu matur sa stii ca inainte de ea, tu ar trebui sa te gandesti la protectie...ca pana la urma ea ramane gravida dar acest act il creati amandoi...nu doar ea. Iar barbatii aceia care o parasesc pentru ca a ramas insarcinata, desi o iubeste de nu mai poate...NU VA PUTETI NUMI BARBATI...SUNTETI MULT MAI JOS DECAT O FEMEIE...

Acum imi veti spune ca toate metodele sunt o forma de avort, ca toate sunt un pacat etc. etc. etc. Stiu aceste lucruri. Dar mi se pare traumatizant si prostesc de-a dreptul sa nu te protejezi ca oricum poti face avort. Insasi actiunea aceea chirurgicala e mai dureroasa si mai truamtizanta decat un simplu prezervativ sau o pastila.

Spun asta pentru ca o amica de-a mea, dupa 4 luni de dupa un avort s-a sinucis. Bineinteles, psihic lucruile cu ea erau grave mai demult, nu avortul le-a nascut el doar le-a declansat. Ar fi multe de spus aici...

Nu as vrea ca cineva care a facut acest lucru sa se simta vizat de articolul asta, eu vorbesc doar din prisma personala si atat. In acelasi timp, raman socata cand mamele isi duc copilele de 13 sau 14 la avort, pardon intrerupere de sarcina...asa se spune acum. Nu le inteleg. Cum le pot duce la avort, dar nu le pot da o educatie, nu pot vorbi cu ele despre asa ceva??? Cum??? In acelasi timp, eu nu inteleg cum poate o copila sa ajunga sa intretina relatii sexuale cu un baiat? Pe unde umbla? Nu concep chestia asta? Am ramas in urma rau....:(

As vrea sa am puterea aceea sa nu-mi pese de aspectul asta, dar nu pot. Mi-e mila. Sunt atat de multi copii abandonati si in acelasi timp sunt atat de multe familii care vor copii... Ma gandeam odata cum ar fi sa aflu ca eu nu pot avea copii???? Nu pot sa ma gandesc la situatia asta, deci nu am cum...pentru ca eu voi avea copii:). Apoi nu el inteleg pe tinerele care cand aud de copii spun ca le sperie ideea. Cum naiba sa te sperie ideea de copil la 24 sau 25 de ani? Habar nu am!!!

As vrea din suflet ca fiecare dintre noi sa fie responsabil de ceea ce face, mai ales ca acum noi avem toate metodele posibile...sa stim ca un copil care creste in noi din prima clipa e al nostru, e din prima clipa suflet, din prima clipa suntem mama lui si are nevoie de protectie...:)

Ieri...:)

Azi...a fost o zi frumoasa! Dupa examen George a iesit cu mine afara. Ne-am dus intr-un parc in care eu nu am fost pana acum. In Crangasi. Acolo era un lac superb, lacul era ingheatat...era superb...

O sa va arat cateva poze..:)
























asta e catelul care a mers cu noi mereu...era tare scump:)



...si acum NOI:)