Ma gandesc de ceva timp la cat de multe vreme pierd ingrijorandu-ma de lucuruile care nu au gravitatea pe care le o dau eu.
Mi-am dat seama ca in drumul spre mine ma impiedic de nimicuri, ca de fapt eu fac sa se produca caderea! Ma impiedic de lucruri care nu merita efortul meu de gandire si perceptie. Vad acest lucru mai ales atunci cand ma regasesc in reactiile oamenilor cu care imi petrec cel mai mult timp. Ma regasesc repede in enervarile fara substanta si fara un motiv aparent mai mult decat este cazul. Ma regasesc in gandurile triste pe care le nutresc deseori, ganduri negative ce nu sunt stiute, poate nici macar de cei apropiati.
Imi dau seama ca imi este greu sa arat totdeauna ce mi se intampla chiar si celor apropiati. Imi este greu sa ma arat si in adancul sufletului meu voi ramane doar eu cu mine mereu. Voi ramane cu temerile si frustrarile mele, cu ganduri ce le visez implinite si care ma indeamana sa ma incapatansez sa cred ca tot ceea ce avem in jururl nostru merita bucuria de a trai, cu amintirile mele, cu bucuriile dragi, frumoase si neasteptate ca si un gand bun care vine peste tine intr-o seara ploioasa cu tunete.
Am invatat sa ma ascund. De mine. De tine. De ei. Am invatat sa ma postez in spatele unor ziduri si sa inchid usi celor care vor sa ajunga la mine, sau celor care cred ca au dreptul sa intre si sa ajunga la mine. Abia acum imi dau seama ca imi este greu sa deschid porti stiute doar de mine si sa las pe altcineva sa mearga pe potecile ce eu le-am batatorit strabatandu-le singura in plimbari nocturne.
Cu tristete si uimire constat ca m-am reinventat. Pentru tine. Pentru ei. Si mai ales pentru mine. Am creat personaje, mimi care imi joaca rolul vietii in toate ipostazele posibile. De ce am facut asta? Sperand ca ceilalti nu ma vor vedea asa cum sunt si ca nu vor calca in picioare farame de ganduri, sclipiri de gesturi ce abia se pot insira pe o ata. M-am "introdus" in mijlocul oamenilor, crezand, ca avandu-ma mereu printre ei, nu vor trece peste ceea ce doar eu le permit sa observe si sa ia din mine insami!
Cu surprindere constat ca imi reuseste. Da, imi reuseste sa fiu altcineva. Pentru tine. Pentru ei. Dar niciodata pentru mine, deoarece ma regsesc in tot, in fiecare personaj nascut din inima mea, in fiecare mim schitat de gandurile mele, de fiecare gest luat tot din ceilalti. Mi-am dat seama ca in spatele fiecarei masti, fiecarui personaj, fiecarui mim sunt tot eu. Ma recunosc si regasesc in tot ceea ce am bun si rau in mine; in tot ceea ce vreau sa pun in lumina sau in intuneric; sa-ti descopar sau sa-ti ascund!...Si cred ca tot ceea ce trebuie sa fac este sa ma accept pe si sa merg mai departe - eu cu mine!
Haideti sa nu ne mai fim noi insine obstacole, peste care nu se mai poate trece.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu