Ungaria

Gura lui Tokes adevar graieste: UNGARIA vrea preluarea TRANSILVANIEI

autor: FrontPress 29.07.2013

erdelyLaszlo Tokes a anunţat public la Băile Tușnad propunerea de preluare a Transilvaniei de către Ungaria sub forma iniţială de ”protectorat”. Totul, în aplauzele audienţei și în zâmbetele lui Viktor Orban care nu putea lansa el o asemenea provocare, dar a lăsat să-i fie propusă pentru că extremismul maghiar merge până la capăt. Declararea membrilor Guvernului maghiar drept persona non grata în România ar fi o reacţie prea blândă în faţa unui asemenea atac la integritatea teritorială a României.
Întâi de toate, să-i mulțumim lui Traian Băsescu și PDL-ului pentru prietenia lor cu Viktor Orban și pentru susținerea acordată lui Laszlo Tokes pe care l-au promovat, la un moment dat, până la poziția de vicepreședinte al PE, ca să aibă și mai mare influență în lupta împotriva României. Apoi, să remarcăm tăcerea suspectă a lui Băsescu, care îi este dator lui Viktor Orban atât de mult încât din președintele-jucător căruia nu-i scapă nicio privatizare, niciun articol de presă, din apărătorul Constituției României care se jura cu mâna pe Carte, a amuțit în fața atacurilor la statul român. De altfel, Tokes a regretat lipsa bunului tovarăș Băsescu, atât de prezent în mijlocul dușmanilor României în alți ani.
Apoi să ne gândim cum am ajuns să fim reprezentați la Bruxelles de un europarlamentar cică român care face propuneri de cedare din teritoriul național fără să i se întâmple nimic. Tokes nu ar mai fi trebuit să fie cetățean român de mult, dar nu avem o lege a retragerii cetățeniei. Trebuie făcută. Dar el nu este doar cetățean român, ci reprezentant al României la Bruxelles. E ca și cum l-ai pune pe Osama bin Laden să fie ambasadorul SUA. Pentru că Tokes este un terorist ideologic care atacă fundamentele statului român de mulți ani încoace.
Cât despre pleiada miniștrilor maghiari care au venit până în România să ne spună cât de mult îi iubesc ei pe etnicii maghiari, cred că declararea lor ca persona non grata pentru felul cum atacă statul român ar fi o pedeapsă firească, chiar dacă prea blândă. România ar trebui să procedeze în aceste cazuri ca și Slovacia cu fostul președinte maghiar Laszlo Solyom în august 2009, când i s-a interzis accesul pe pământul slovac pentru fapte mult mai puțin grave.
Protectorat al Transilvaniei din partea Ungariei am mai avut, sub formă de ocupație horthystă și știm ce înseamnă acest lucru: decimare, crime, alungarea românilor și toate ororile nazismului. Nu vrem să revedem istoria anilor ’40, deși înspre acel loc ne împing Laszlo Tokes și Guvernul extremist de la Budapesta. Ce s-a întâmplat la Băile Tușnad nu este campanie electorală, este un atac programatic la suveranitatea și integritatea României. Statul român nu are voie să rămână fără răspuns!
Iată ce au pățit românii sub ultimul ”protectorat” al Ungariei, în anii ’40:
masacrul-de-la-ipOrban face, Băsescu tace
Președintele Traian Băsescu ar trebui să ia atitudine împotriva acțiunilor anti-românești ale reprezentanților Guvernului de la Budapesta pe teritoriul României. În calitatea sa de garant al independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării, de supraveghetor al respectării Constituției (art. 80 din legea fundamentală), de șef al diplomației românești, dar și de președinte al CSAT (art. 92), Traian Băsescu are obligația să-și îndeplinească prerogativele constituționale și să sancționeze amestecul Guvernului Ungariei în decizii care privesc strict statul român, precum și să găsească soluția de a opri presiunile pe care Budapesta le face în țara noastră pentru a obține autonomia etnicilor maghiari, într-un total dispreț față de legile internaționale.
Traian Băsescu este foarte activ și vocal atunci când are un interes personal sau politic, dar nu are nicio reacție când e în joc respectarea Constituției statului român. Sprijinul acordat de premierul Ungariei Viktor Orban lui Traian Băsescu pentru a nu fi demis prin referendumul de anul trecut nu ar trebui plătit prin tăcerea președintelui în chestiuni de securitate națională (art. 119 din Constituție). De aceea, ar fi normal ca instituția prezidențială să se manifeste public și instituțional împotriva atacurilor deschise la adresa României din partea reprezentanților unui guvern străin.
Chiar dacă Traian Băsescu a fost un obișnuit al școlilor de vară de la Băile Tușnad, alături de Viktor Orban și de alți contestatari ai Constituției României, acest lucru nu-i dă dreptul să abdice de la obligațiile constituționale și nici nu ar trebui să-l împiedice să apere statul român în fața încălcării suveranității statale. Pericolul tăcerii prezidențiale este cu atât mai mare cu cât ofensiva Budapestei nu se va opri aici, oficialii maghiari fiind dispuși să încalce orice uzanțe diplomatice și orice legi ale României de dragul voturilor din Transilvania. De Bogdan Diaconu
orban-basescu-tokes-tusnad-2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu