Alege-ma !

Alege-ma, sunt fierbinte!

autor: FrontPress 24.07.2013

omarOmar Hayssam, implicat în criza jurnaliştilor români răpiţi în Irak în aprilie-mai 2005, revine în vogă. Naiba ştie ce legătură are el cu scăderea drastică a nivelului de trai al românului sau cu aberanta regionalizare, dar ca mijloc de publicitate pentru Putere este excelent. Reuşita show-ului va aduce satisfacţii şi cîştig celor care l-au conceput.
Altfel cum ar fi reuşit cel mai mare terorist din România să fugă în Siria înainte de a fi judecat? Nu prin stîngăcia serviciilor secrete sau a procurorilor, ci cu concursul lor. Nu ascuns printre berbecuţii de pe un vapor, ci îmbrăcat la patru ace, la bordul unui avion. După plecarea lui, procurorul general al României a fost demis, iar medicul închisorii, care l-a ajutat cu acte medicale, anchetat. Rezultatul final al anchetei numai Dumnezeu îl ştie. Revenind în actualitate, Guvernul a cerut D.N.A. să ancheteze afacerea cardurilor de sănătate. Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate fiind acuzat că nu a respectat memorandumul privind implementarea acestui sistem şi ar fi prejudiciat statul cu aproximativ 1,2 milioane de euro. De parcă ar fi singurul. Amînat pentru al şaselea an consecutiv, proiectul cardului de sănătate va fi cercetat (sau nu) de către procurorii anticorupţie. Nu toţi românii vor card, lăsaţi-i în pace să aleagă!
Specialiştii aruncă periodic cîte un os de comentat presei de scandal, noi ne agităm în funcţie de afinităţi, ei se amuză şi îşi văd în continuare de jaf. Hoţii miliardari de tipul lui nea Nae (supranumit regele imobiliarelor din Ilfov), care şi-au crescut veniturile din pix, sînt înmormîntaţi cu toate televiziunile naţionale la cap pe post de lumînare, în timp ce adevăratele probleme naţionale rămîn tot probleme, iar căruţa noastră se rostogoleşte aiurea în valea plîngerii. Dumnezeu să-i judece pe toţi magnaţii din sicriele cu vizor de milioane de euro, al căror spectacol de îngropăciune e demn de milă. Să faci din moartea unui rechin mobiliar neplătitor de taxe, cea mai importantă ştire naţională în mass-media, pe parcursul mai multor zile şi să blochezi circulaţia ca să treacă alaiul mortuar, e de-a dreptul aberant! Prin tot felul de ştiri scandaloase, alambicate de analiştii şi transmisioniştii dresaţi, sîntem lucraţi artistic şi manipulaţi cu mare artă de distragere a atenţiei, pe toate canalele de scurgere din mahalaua politică. În 23 de ani s-a epuizat rîsul hîrbului de oala spartă. Acum se joacă piese tari, de rămîi tablou. Mîine-poimîine vom auzi în campania electorală sloganul „alege-mă, sînt fierbinte!”
Ei, da! Dulce ca mierea e bugetul Patriei pentru super-funcţionarii guvernamentali, aşa-zişii inspectori care numără găurile făcute de rozătoare în diverse locuri, făcînd, la rîndul lor, alte găuri în buget, pentru că statul risipeşte cu salariile lor cam un milion de euro pe an. Găurile lor cine le inspectează? Şi nu sînt singurii tăietori de frunze la cîini ce mănîncă banul public de pomană. Ca ei sînt ale mii de necalificaţi cu înaltă calificare la inspectat şi dat găuri. În instituţiile statului sînt persoane care merg doar la bancomat să-şi ridice sumele fabuloase. E greu acum să mai faci ordine şi să scuturi neamurile de molii din încrengăturile Puterii. Nici cu miniştrii nu mi-e ruşine! Habar n-au ce înseamnă administrarea Ţării. Toate ministerele sînt varză cu ciolan. În sistemul bugetar mişună zeci de mii de şoferi şi secretare, care „servesc” în ministere, consilii, deconcentrate şi tot felul de agenţii şi agenturi mai mult sau mai puţin străine. Sute de milioane de lei se duc pe salariile acestora, pe întreţinerea maşinilor, pe combustibil şi pe alte năzbîtii. N-ar trebui să calce picior de om politic cu dosare penale în parlament sau în funcţii publice. Ar trebui interzişi pe viaţă! Jalnica situaţie în care ne aflăm acum seamănă nespus de mult cu situaţia în care se afla România înainte de război, în anii marii crize interbelice. Şi atunci ca şi acum, marii escroci îşi ascundeau banii în băncile străine, îşi trimeteau odraslele neputincioase la studii în străinătate. Şi atunci ca şi acum politicienii erau corupţi, iar românii sclavi în ţara lor. Şi atunci ca şi acum, corupţia era apanajul clasei politice, poporul suferea de foame, de lipsă de bani, de medicamente şi asistenţă socială.
Sînt un om care, ca voi toţi, a avut aşteptări prea mari de la clasa politică democrată de după 1990. În mod catastrofal şi fără discernămînt, noua clasă politică a malaxat şi digerat totul, făcînd funcţional doar sistemul corupţiei. Dacă unii sînt satisfăcuţi de invazia corupţiei în toate ungherele societăţii, eu cred că astfel de manifestări au fertilizat terenul extremismului politic. Sau etica supunerii prin somaţie, ca ultim trend pe piaţa de fashion-politic. Făţărnicie şi falsitate în toate! Lipsa sentimentului naţional şi recrudescenţa unor false formaţiuni politice, create ad-hoc, se răsfrîng numai asupra poporului. Era să uit! Băncile din Ţară sînt aproape de faliment! Dragi români, ca să nu rămînţei fără micile economii, ce-ar fi să vă scoateţi banii din bănci, spre marea fericire a sistemului bancar, aflat la limita supravieţuirii? Le ajunge! Au huzurit destul pe pămînt românesc, recurgînd la meschinării şi escrocherie, sprijinite de strategul şef benere, cel care a pus pe butuci sistemul financiar românesc. Nu uitaţi că mafia din bănci v-a mai golit conturile, iar directorii unor sucursale au fugit cu banii deponenţilor. Acum, băncile din Ţară sînt în faza concedierilor colective. Încă puţin şi vom asista la prohodul lor.
Şi o veste „bună” la închidere: din 20 iulie, întră pe piaţă o nouă mega-afacere ce va aduce bani buni celor implicaţi în implementarea şmecheriei, în jurul căreia se va crea o altă mafie: casele nu se vor mai putea vinde sau închiria fără certificat energetic. Încă o taxă în plus. Mirosind cîştigul, unii s-au şcolit în secret, primind atestate care le conferă posibilitatea de a elibera astfel de certificate. Noi trebuie să aflăm necunoscuta ecuaţiei: ce legătură există între politicienii care au propus legea şi companiile de audit energetic, între politicieni şi asociaţii din spatele lor. Pentru că există. De Maria Diana Popescu – Agero

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu