Omagiu

Zilele Rezistentei Nationale: Omagiu adus LEGIONARILOR parasutati in Romania comunista (FOTO)

autor: FrontPress 23.07.2013

12Cea de-a patra ediţie a Zilelor Rezistenţei Naţionale adăpostite de Academia Ortodoxă de la Sâmbăta de Sus s-au desfăşurat în acest sfârşit de săptămână sub semnul împlinirii a 60 de ani de la paraşutarea de către aviaţia militară SUA a luptătorilor anticomunişti capturaţi de Securitate şi executaţi în 1953.
Sute de oameni din toate zonele ţării, în general tineri, dar şi puţinii foşti deţinuţi politici care se mai află printre noi, s-au adunat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus începând cu ziua de vineri 19 iulie 2013, zi în care s-a organizat o drumeţie la chilia Sfântului Ardealului, Pr. Arsenie Boca. După drumeţie, s-au proiectat filme documentare dar şi filmul artistic românesc “Drumul câinilor”, având ca subiect central drama unui legionar paraşutat de aviaţia americană în România comunistă a anilor 1950.
2Ziua de sâmbătă 20 iulie a concentrat grosul manifestărilor cultural-ştiinţifice, desfăşurate în aula Academiei Ortodoxe, care au debutat printr-o rugăciune rostită de părintele Andrei din Alexandria şi un moment de reculegere în memoria luptătorilor în rezistenţa naţională anticomunistă şi în special a celor plecaţi dintre noi în ultimile luni, printrencare arhimandritul Iustin Pârvu, Dumitru Comşa şi Traian Mitrofan.
3A urmat cuvântul conducerii Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, reprezentată de preşedintele Coriolan Baciu, care a făcut şi un bilanţ al activităţilor ultimului an, scurs de la întâlnirea de anul trecut. În continuare, Sorin Pura, reprezentantul Braşovului, a detaliat activităţile acestei filiale, după care Alexandru Costache, tot din Braşov, a făcut o prezentare asupra evoluţiilor în cazul de la Târgu Ocna, în care Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu a declanşat demersurile pentru contestarea în instanţă a deciziei Consiliului Local care, în mod abuziv şi la presiunile Institutului Elie Wiesel şi ale Guvernului a retras titlul de cetăţean de onoare fostului deţinut politic Valeriu Gafencu.
4A fost prezentat un impresionant material video realizat special pentru Zilele Rezistenţei Naţionale, cuprinzând mesajul reputatului istoric şi luptător în rezistenţa armată anticomunistă, profesorul Radu Ciuceanu, preşedintele Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, care nu a putut fi prezent la manifestări.
A vorbit de asemenea fostul deţinut politic Petre Petre, în vârstă de 93 de ani, luptător în rezistenţa armată din Munţii Buzăului, care a povestit impresionanta poveste a vieţii sale.
5A urmat mesajul unui al luptător, Aurel Vlad, venit tocmai de la New York, combatant în gruparea de rezistenţă armată Gheorghe Popşa din Munţii Maramureşului, fost deţinut politic şi fratele legionarului Mihai Vasile Vlad, executat de regimul comunist la 31 octombrie 1953 în lotul paraşutiştilor.
În fine, fostul deţinut politic Eliade Blănculescu din Târgovişte a depănate impresionante amintiri despre Valeriu Gafencu, pe care l-a cunoscut în penitenciarul de la Târgul Ocna, părintele Arsenie Boca, pe care l-a cunoscut în arestul Securităţii din Braşov şi despre Ion Samoilă, cu care a fost prieten şi colaborator.
După o scurtă pauză în care participanţii au putut viziona expoziţia documentară “Mesagerii Libertăţii”, cuprinzând documente referitoare la legionarii paraşutaţi de aviaţia militară americană în 1951-1953, fotografii ale acestora şi ale obiectelor lor personale, a urmat lansarea cărţii “Mesagerii Libertăţii – Paraşutările NATO în România comunistă”, realizată de Florin Dobrescu, care a încercat să reconstituie contextul politic internaţional în care a fost posibilă colaborarea la cel mai înalt nivel oficial dintre serviciile secrete americane şi franceze şi respectiv Mişcarea Legionară. El şi-a exprimat regretul că, la 60 de ani de la acest episod unic în istoria ţărilor din fostul lagăr comunist, autorităţile, istoricii şi mass-media continuă să menţină tăcerea asupra epopeei acelor tineri romîni care au renunţat la confortul şi posibilităţile oferite de viaţa în Occidentul liber, acceptând să vină în România ocupată de sovietici, într-o misiune cu şanse minime de reuşită. sacrificându-se pentru libertatea şi demnitatea poporului român.
6A fost prezent la manifestări şi dl Mircea Sevaciuc, reprezentantul organizaţiei “15 Noiembrie 1987″ din Braşov, unul din liderii mişcării antcomuniste din acele zile de pline de eroism, care au zguduit din temelii regimul de dictatură condus de sceleratul Nicolae Ceauşescu. D-sa a evocat întâlnirile cu Ion Gavrilă Ogoranu din primii ani de după Revoluţie.
Sorin Olaru, reprezentantul Fundaţiei Ogoranu în zona Sibiului, a susţinut o interesantă comunicare referitoare la liderii legionari din occident însărcinaţi de Horia Sima să colaboreze direct cu autorităţile franco-americane în recrutarea voluntarilor legionari, instruirea lor în bazele militare americane din Franţa şi Germania de Vest, şi respectiv paraşutarea lor în RPR. El a evocat figurile unor oameni pe care i-a cunoscut şi cu care a colaborat apropiat, precum Mircea Dimitriu, secretarul general al Mişcării Legionare din exil, Dumitru Creţu ori Nicolae Roşca.
Tinerii braşoveni Alexandru Belciu şi Mihai Diaconescu au susţinut apoi o analiză de cea mai înaltă calitate asupra organizaţiei Frăţia de Cruce, destinată educaţiei elevilor de liceu pe linia desăvârşirii în spiritul moralei creştine şi valorilor naţionale.
7Alexandru Costache a prezentat de asemenea romanul în 2 volume a fostului deţinut politic Ilie Tudor, carte editată de filiala Braşov a Fundaţiei Ogoranu sub egida editurii Sânziana.
Seara de sâmbătă a fost dedicată unei reuniuni de prietenie în cadrul căreia participanţi de toate vîrstele au putut schimba opinii şi purta diverse discuţii.
Duminică 21 iulie, a avut loc tradiţionala comemorare a luptătorilor în rezistenţa armată anticomunistă din Munţii Făgăraşului, manifestare care are loc de 18 ani în fiecare primă duminică de după Sf Ilie, conform dorinţei lui Ion Gavrilă Ogoranu, liderul partizanilor făgărăşeni.
Soborul de preoţi şi călugări al mănăstirii Sâmbăta de Sus a oficial serviciul religios al pomenirii celor morţi în munţi şi în închisori, după care a urmat cuvântul duhovnicesc al părintele Mihail Bobârnat care a subliniat semnificaţia creştină a sacrificiului pentru semeni şi pentru poporul lor, a celor comemoraţi.
8A urmat cuvântul secretarului Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, Florin Dobrescu, care a făcut o legătură între lupta partizanilor anticomunişti din Munţii Făgăraşului şi sacrificiul legionarilor paraşutaţi de aviaţia militară americană, şi respectiv provocările cu care se confruntă astăzi poporul român, umilit şi sărăcit, căruia i se pregăteşte în curând înstrăinarea terenurilor agricole, a aurului de la Roşia Montană şi a gazelor de şist, cu riscul periclitării calităţii mediului înconjurător şi sănătăţii oamenilor.
9A vorbit apoi dl Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, care a deplâns dispariţia majorităţii camarazilor săi, precum şi umilinţa la care politicienii supun pe foştii luptători şi pe familiil acestora, exprimându-şi totuşi speranţa că tineretul prezent la această manifestare în număr atât de mare va continua idealurile şi lupta generaţiei lor.
10Dl. Sorin Andrei, membru în conducerea Partidului “Totul pentru Ţară”, a îndemnat pe cei prezenţi la urmarea exemplului unor personalităţi ale demnităţii româneşti precum părintele Iustin Pârvu, Ion Gavrilă Ogoranu sau Valeriu Gafencu, şi a făcut un apel la unitatea tuturor adepţilor valorilor naţional-creştine sub drapelul acestei organizaţii întemeiate în 1993 de reprezentanţii legitimi ai Mişcării Legionare, mai ales în contextul de astăzi, când autorităţile au declanşat două acţiuni de dizolvare a organizaţiei şi au deschis dosare penale pe numele liderilor acesteia.
11Ceremonia s-a încheiat cu strigarea apelului celor morţi în rezistenţa anticomunistă, şi intonarea Imnului legionarilor căzuţi.
La manifestare au fost prezenţi reprezentanţii televiziunii 24 DIGI. Biroul de presă al Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu
1

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu