Politician francez dat in judecata pentru ca i-a numit pe tigani “puturosi”
Jean-Marie Le Pen, un veteran al naţionalismului francez şi fondator al partidului Frontul Naţional, a fost dat în judecată de trei organizaţii neguvernamentale pentru că i-a numit pe ţigani “puturoşi” şi pentru că a spus că aceştia îi provoacă “mâncărimi”.
Cele trei organizaţii ţigăneşti şi “antifasciste” l-au dat în judecată miercuri pe bătrânul politician, în vârstă de 85 de ani, acesta fiind acuzat de “incitare la ură rasială” pentru comentariile făcute în 4 iulie la Nice. Atunci el i-a numit pe ţiganii din oraş ca fiind “puturoşi” şi că prezenţa lor în localitate îi provoacă “mâncărimi” din cauza mirosului. Comentariile lui Jean-Marie Le Pen au fost imediat catalogate ca fiind “dăunătoare, insensibile, scandaloase şi xenofobe”.
În plângerea făcută de cele trei ONG-uri este acuzat şi primarul conservator din Nice, Christian Estrosi, care i-a numit la rândul lui “criminali” pe ţigani şi a cerut măsuri dure împotriva şatrelor amplasate ilegal în oraşul din sudul Franţei.
Şi fata lui Jean-Marie Le Pen, actualmente lidera Frontului Naţional, ar putea fi la rândul ei judecată pentru “declaraţii rasiste” după ce a Parlamentul European i-a ridicat imunitatea. Marine Le Pen este acuzată de presă şi de organizaţiile stângiste pentru comentariile pe care le-a făcut în timpul unui discurs în faţa susţinătorilor săi, în decembrie 2010, când a criticat organizarea de rugăciuni musulmane pe străzile din Franţa în zonele în care nu există moschei. Rugăciunile publice ale islamiştilor sunt o problemă reală în unele cartiere din marile oraşe, în timpul acestor evenimente religioase accesul femeilor şi al locuitorilor nativi pe spaţiul public fiind blocat ilegal de către musulmani. “Pentru cei cărora le place să vorbească despre al Doilea Război Mondial, putem vorbi, de exemplu, despre ocupaţia teritoriului nostru. Nu există vehicule blindate, nici soldaţi, însă este tot o ocupaţie şi reprezintă o povară pentru populaţie”, a afirmat la vremea respectivă europarlamentara. Procurorii investighează în acest moment incidentul de acum doi ani.
Jean-Marie Le Pen a condus Frontul Naţional din 1972 şi nu de puţine ori a spus că va ceda locul de preşedinte doar “cu picioarele înainte”. Însă acesta s-a retras la începutul anului 2011, fiica lui preluând conducerea formaţiunii. Le Pen, un orator desăvârşit, a provocat un cutremur politic în 2002 atunci când l-a înfrânt pe primul ministru socialist Linel Jospin în primul tur de scrutin, ajungând să concureze direct cu Jaques Chirac pentru funcţia de preşedinte al republicii. Socialiştii şi dreapta moderată şi-au unit atunci forţele împotriva liderului naţionalist, portetrizându-l drept o figură extremistă a scenei politice şi determinând victoria lui Chirac cu peste 80 la sută din voturi. Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu