Corlatean da apa la moara secesionismului maghiar pe model kosovar
Titus Corlatean a anunţat că România, care deţine președinţia Procesului de Cooperare in Europa de Sud-Est (SEECP), va invita Kosovo la reuniunile SEECP, precizând că „România a avut o poziţie constructivă adoptată în ultimele luni de către actualul Guvern“. Poziţia constructivă adoptată de Ponta și guvernul de maimuţici ale lui Iliescu și Voiculescu este de tip capră. Capră pentru extremismul maghiar, pentru secesesionismul și irededentismul promovate pe toate căile posibile, atât de liderii maghiari din România cât și de autorităţile de la Budapesta.
În data de 4 iunie 2013, premierul Victor Ponta s-a pronunţat, „în nume propriu“, pentru recunoașterea independenței provinciei Kosovo, dând apă la moară secesioniștilor din Scoția, Catalonia, Flandra, Corsica, Italia, Taiwan sau Republica Turcă a Ciprului de Nord și, desigur, UDMR-ului și formațiunilor conexe.
Este de neînțeles atitudinea penibilă a lui Titus Corlățean, în contextul în care se știe că reprezentarea României și asumarea pozițiilor oficiale ale țării noastre pe teme de politică internațională sunt atribute ale președinției.
Președintele României s-a exprimat deseori foarte clar pe tema nerecunoașterii regimului criminal din Kosovo care și-a arogat calitatea de stat mafiot independent, în pofida Rezoluției 1244 a Consiliului de Securitate, document ce garanta integritatea și suveranitatea Serbiei, ciuntită acum.
Spre exemplificare, iată câteva declarații recente:
„Un lucru extrem de important pentru noi în relația bilaterală, și nu numai în relația bilaterală, este legat de evoluția situației din provincia sârbă Kosovo. România nu a recunoscut și nu recunoaște independența Kosovo, și credem că o soluție negociată, în care sârbii din Kosovo, în orice caz, trebuie să aibă sentimentul că instituțiile sârbești îi servesc și îi protejează, trebuie să existe.“ – Declarația de presă a președintelui României, Traian Băsescu, la finalul convorbirilor oficiale cu președintele Republicii Serbia, Boris Tadić (Belgrad, 01 noiembrie 2011).
Sau: „principiile pe care România le-a utilizat atunci când susține soluțiile pentru conflictele înghețate, și anume: respectarea integrității teritoriale a statelor, fie că vorbim de Republica Moldova, de Georgia, de Azerbaidjan sau de Armenia. Nu în ultimul rând, la art.12, se menționează problema Kosovo și, deși cea mai mare parte a statelor membre NATO au recunoscut Kosovo, modul de rezolvare a soluției Kosovo este menționat a fi cu respectarea Rezoluției 1244 a Consiliului de Securitate, ceea ce corespunde integral politicii externe a României“.- Declarația de presă a președintelui României, domnul Traian Băsescu, după participarea la Summitul NATO desfășurat la Chicago (Aeroportul Internațional Henri Coandă, 22 mai 2012).
Ameninţarea „modelului“ Kosovo este o temă predilectă a iredentiștilor maghiari: „România nu va putea câștiga sufletește Transilvania – care, din acest punct de vedere, nu i-a aparținut niciodată, decât dacă îi va reda maghiarimii, cea mai mare etnie minoritară din Europa, drepturile pe care să și le poată exercita liber. (…) Fără aceste drepturi, această țară nu ar putea fi reprezentată pe hartă ca stat unitar, în nici un caz. Dacă maghiarimea își va primi toate drepturile sale, dacă schimbarea compoziției etnice a zonelor locuite de maghiari și promisiunile false vor înceta, atunci România nu va avea un Kosovo, nu va fi amenințată de intenții de deznaționalizare“. (SYLVESZTER LAJOS, Fiecare stat are un Kosovo, „Haromsek“ nr. 2663/6.06.1999)
Așa zisul model al autonomiei de tip Kosovo este invocat din ce în ce mai frecvent de extermiștii maghiari dar și de oficiali ai Budapestei. Zilele trecute am scris despre indicațiile prețioase pe tema autonomiei așa zisului Ținut Secuiesc, trasate României de Nemeth Zsolt, un „musafir“ de la Budapesta prezent toată ziua bună ziua pe teritoriul unei țări pe care o urăște din răsputeri. Tot zilele acestea, un alt oficial maghiar prezent tot pe teritoriul României, vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a ținut să precizeze că „Ungaria, cu toată greutatea sa, se află lângă ungurii din Ardeal“, în contextul solicitării autonomiei, o formă de străpungere a frontierei interne a statului român. Oficialul maghiar s-a căinat pe tema Trianonului și a pretins cu incredibil tupeu că ungurii au fost supuși unor procese de asimilare, când de fapt sistemul forțat al asimilării și ștergerii identității etnice este un brevet marca Budapesta, aplicat nu doar românilor. „Cea mai mare tragedie a națiunii maghiare este că, în urma celor două Războaie Mondiale și a dictaturilor, marea parte a națiunii maghiare nu trăiește în interiorul Ungariei, ci în Bazinul carpatic. Și, bineânțeles, că asimilarea s-a accentuat“, a precizat Semjen Zsolt.
A venit „Timpul lor“?
Întâlnirea unde a grăit atât de elocvent vicepremierul maghiar s-a desfășurat sub motto-ul slogan de luptă: A venit „Timpul nostru!“, la așa zisa Universitatea de vară și tabăra „Balvanyos“, de fapt Băile Tușnad, ajunsă la a 24-a ediție unde pe lângă vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, s-a aflat și lunaticul de la MAE al Ungariei care ne dădea indicații prețioase, Nemeth Zsolt plus premierul Ungariei, Orban Viktor, plus europarlamentarii Sogor Csaba și Tokes Laszlo, și vicepreședintele Camerei Deputaților Viorel Hrebenciuc, guzganul etern al cavernelor pline de jeguri antiromânești.
Dezideratul autonomiei pe criterii etnice a maghiarimii a fost formulat prima dată în 1922, în programul Partidului Maghiar, care prevedea că, „acolo unde nu era posibilă autonomia teritorială să se acorde autonomie administrativă“ (Edroiu, Pușcaș, 1995) și a constituit o preocupare constantă a liderilor maghiari, în toți anii care au urmat.
După adevăratul genocid etnic de care au avut parte românii din Transilvania de Nord, în anii care au urmat Dictatului de la Viena (1940-1944), minoritatea maghiară a beneficiat în continuare de noi privilegii, într-o Transilvanie ocupată de sovietici și administrată de foști funcționari horthyiști maghiari, deveniți proaspeți comuniști (1944-1945).
Visul autonomiei teritoriale a „Secuimii“ a fost realizat în 1952 când, sub presiunea URSS, a fost înființată Regiunea Autonomă Maghiară. Creată după modelul regiunilor autonome sovietice, această formă de organizare administrativ-teritorială a creat și perpetuat privilegii populației maghiare în raport cu cea românească. În timpul Regiunii Autonome Maghiare, românilor băștinași li se solicita cunoașterea limbii maghiare în relațiile cu administrația publică locală. Ca și acum.
Demersurile pentru realizarea unei autonomii pe criterii etnice în sud-estul Transilvaniei au început practic, imediat după decembrie 1989. La început, ele au fost formulate mai voalat, apoi din ce în ce mai explicit. Înfăptuirea autonomiei „Secuimii“ bazată pe criterii etnice a debutat în 1990 cu domeniile învățământului, culturii și administrației publice locale și a continuat în anii următori cu realizarea „bazei economice“ a autonomiei atât prin retrocedarea imobilelor, terenurilor agricole și a pădurilor – inclusiv proprietățile composesorale, cât și prin privatizarea societăților comerciale de stat și înființarea unor noi societăți private, cu capital maghiar, în domeniile industriei, turismului, comerțului, agriculturii ș.a. Prin separarea școlilor pe criterii etnice, acțiune realizată în timpul anului școlar 1989/1990, cu efecte dramatice asupra profesorilor și elevilor deopotrivă („it es most – aici și acum“), s-a pus bazele unei rețele de învățământ în limba maghiară, de la grădiniță până la facultate și la învățământul postuniversitar.
De fapt, prin proiectul de autonomie a Ținutului Secuiesc, nu se dorește obținerea unor noi drepturi pentru maghiari ci, „se urmărește crearea bazei teritoriale pentru grupul etnic maghiar“.
Tema secesionist-autonomista apare explicit încă iulie 1992, în Memorandumul lui Csapo Jozsef, autorul proiectului autodeterminării, la definiția grupului etnic maghiar se precizează: „grupul etnic maghiar din România reprezintă o parte a națiunii maghiare și, în calitate de subiect politic, este un factor constitutiv al statului, care dispune de autonomie“.
În februarie 1993, guvernul maghiar declara că sprijină punctul de vedere al UDMR, iar în mai 1995, congresul al IV-lea al UDMR întărește și completează astfel definiția minorității maghiare: „Maghiarii, constituind o minoritate autohtonă, se consideră factor constitutiv în stat, subiect politic de sine stătător, și ca atare, partener egal al națiunii române. În ceea ce privește limba, etnia, conștiința identității, cultura și tradițiile proprii, comunitatea maghiară este parte organică a națiunii maghiare“. Din această dublă ipostază – pe de o parte minoritatea maghiară este factor constitutiv al statului român și pe de altă parte ea este parte organică a națiunii maghiare – rezultă indirect că România este parte a Ungariei!
Structura etnică a consilierilor, primarilor și viceprimarilor majorității localităților din cele două județe arată faptul că deținătorii efectivi ai puterii locale sunt maghiarii, românii nefiind reprezentați în Consiliile locale din localitățile etnic mixte, și astfel neavând posibilitatea de a-și susține și promova interesele și valorile identitare proprii.
Pentru atingerea scopurilor vizând autonomia pe criterii etnice, în județele Harghita și Covasna s-au distins prin frecvență și incisivitate, demersurile întreprinse de UDMR pentru instituționalizarea colaborării dintre instituții ale administrației publice din cele două unități administrativ-teritoriale (consiliile județene, primării), în perspectiva înființării, cu sprijin financiar și logistic ungar, a „Regiunii de Dezvoltare de pe Pământul Secuiesc“. Astfel, factori de decizie de etnie maghiară din instituțiile administrației publice locale din cele două județe participă activ la constituirea în zonă a unui sistem de tip „microregiune-regiune“, care, prin diminuarea rolului statului român, să faciliteze realizarea obiectivelor autonomist-separatiste și să ducă la crearea unor „zone maghiare autoguvernabile“.
Miza Kosovo este mai activă ca oricând astăzi
Iar trădătorii de țară crescuți de cârpa kaghebistă Ion Ilici Iliescu, fondator al UDMR, contribuie la amplificarea acestei mize, în beneficiul Budapestei, pe același tipar binecunoscut deja, al cedărilor succesive. Corlățan, Ponta etc fac parte din același grup ideologic străin de România, de care aparțin personaje de teapa șpăgarului Adrian Severin cel care, din poziția similară cu accea de azi a lui Corlățean, de ministru de externe, a oferit Ucrainei Insula Șerpilor dar și drepturi depline asupra teritoriilor românești și a populației de origine română captivă încă în urma odiosului Acord Hitler Stalin din 1939. De George Roncea – Curentul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu