Gânduri din „Gândul” on line

M-am gândit că v-ar putea interesa o măsură de curățare a societății umane. Se pare că primăvara vine cu izuri de ordine.
Îndrăznesc să încalc o regulă a blogului care ne îmbie la originalitate, astfel vă copiez articolul în post.
INTERNAŢIONAL - 03 februarie 2010, 12:42

DECIZIE După o serie de incidente, Sarkozy dă unda verde Franţa se pregăteşte să castreze agresorii sexuali periculoşi. Măsura e în discuţie şi în alte ţări. Cum comentaţi?
19 OCTOMBRIE 2009

Castrarea, obligatorie pentru pedofili în Polonia, posibilă în Marea Britanie, Suedia şi Danemarca

Agresorii sexuali periculoşi nu vor mai ieşi din închisorile franceze decât dacă vor accepta să fie castraţi chimic, după ce şi-au terminat de ispăşit pedeapsa. Propunerea a fost făcută de preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, într-un interviu pentru Le Figaro. Această obligaţie va figura în proiectul de lege destinat să limiteze recidiva unor delincvenţi sexuali. Proiectul va fi examinat de parlament la solicitarea liderului de la Elysée "începând din luna noiembrie". Câţiva lideri socialişti însă, precum Ségolène Royal şi Jean-Marie Le Guen au declarat că sunt de acord cu propunerea. În plus, 88% dintre francezi sunt de acord cu această măsură, a relevat un sondaj făcut de Le Figaro în urma interviului."Este profund anormal să se lase să iasă din închisoare bolnavi fără să li se impună reguli foarte stricte, în primul rând un tratament medical", a explicat Sarkozy.
Acest text va avea ca bază un proiect de lege prezentat în Consiliul de miniştri în noiembrie 2008 dar care de atunci nu a fost examinat. Şeful statului a cerut până acum guvernului doar să ia măsuri pentru a întări supravegherea criminalilor consideraţi periculoşi care ies din închisoare.

Tratament ireversibil
Dezbaterea asupra castrării chimice a delincvenţilor sexuali a fost relansată de cazul Marie-Christine Hodeau, o femeie asasinată în regiunea pariziană de un bărbat deja condamnat pentru viol şi care a beneficiat de o eliberare condiţionată. Ministrul Justiţiei, Michèle Alliot-Marie, a propus încă din octombrie, imediat după ce s-a aflat de crimă, recurgerea la castrarea chimică pentru delincvenţii sexuali. "Va fi castrarea chimică sau închisoarea. Vor putea alege între una şi cealaltă", a explicat ministrul. Însă unda verde a fost dată de Nicolas Sarkozy, după ce a primit în audienţă la începutul lunii familia victimei. Castrarea chimică se referă la un tratament medicamentos care inhibă în mod ireversibil dorinţa sexuală. Ca urmare a discursului şefului statului, un cunoscut delincvent sexual, Francis Evrard, i-a transmis lui Sarkozy prin care îi solicită să autorizeze castrarea sa chimică. Evrard riscă să rămână toată viaţa în închisoare, după ce în 2007, abia ieşit de la închisoare (pentru violul a doi băieţi), a recidivat şi a răpit şi violat un alt băiat de cinci ani.
Castrarea chimică - posibilă în mai multe state europene
"Războiul" declarat de Executivul de la Varşovia pedofililor a transformat Polonia în primul stat din UE unde violatorii vor fi obligaţi să se supună castrării chimice. Judecătorii vor putea să ordone procedura de castrare, decizie ce a fost luată după un scandal care a indignat întreaga opinie publică poloneză (un polonez ce şi-a violat fiica pe parcursul celor şase ani în care a ţinut-o captivă - incest din care s-au născut doi copii).Şi autorităţile din Marea Britanie le-au oferit posibilitatea pedofililor să recurgă la o astfel de procedură, numai că măsura nu are un caracter obligatoriu, consimţământul violatorilor fiind necesar. Şi Spania intenţionează să introducă sterilizarea chimică, după ce, din neglijenţa unui judecător, un violator a rămas în libertate şi a omorât un copil. În Suedia, Danemarca, castrarea voluntară (cu acordul molestatorilor) este, de asemenea, posibilă. (E.F.)

Un comentariu:

  1. Mie mi se pare mai degraba o pedeapsa pentru ei! Poate cea mai potrivita si este bine meritata! Din nefericire, nu are cum sa fie o masura de curatare a societatii, decat partial, intuind ca oamenii astia, in atacurile lor, insarcinau femei!

    RăspundețiȘtergere