Dragobete

Mai este putin pana la ziua Dragobetelui, care marcheaza inceputul primaverii in calendarul vechilor sarbatori romanesti, fiind ziua traditionala a dragostei pe meleagurile noastre. Tinerii de altadata “faceau de dragobete”, tinerii moderni isi fac pur si simplu de cap. Fara traditii, fara rabdare, fara vreo semnificatie.
Poate ca nu stiti legenda Dragobetelui, dar cu siguranta ati experimentat fiorii care ne dezmortesc din hibernare, sangele care curge navalnic prin vene, dand ghes catre cautarea perechii. Numele sau are rezonanta comuna cu “dragoste”. Dragobetele, fiul Dochiei, era cunoscut drept protectorul indragostitilor. El nu venea singur, ci insotit de un soi de zane, Dragostele, care sopteau vorbe dulci tinerilor.
Tinerii de la sate asteptau cu emotie zilele Dragobetelui. In functie de vreme, se putea sarbatori mai devreme sau mai tarziu de 24 februarie. Cand vremea era frumoasa, porneau dis-de-dimineata, cu cantece si voie-buna, spre padure. Fetele sa culeaga anumite plante pentru farmece, baietii sa taie lemne- oficial vorbind.
La pranz, fetele porneau in goana catre sat, sperand ca vor fi urmarite de cei care le erau dragi. Daca erau norocoase, acest lucru chiar se intampla, premiul celui care isi prindea iubita din urma fiind un sarut, caci se stia: “"Dragobetele saruta fetele". Ce-i intr-un sarut, ati putea spune. In cadrul acestui ritual, acel sarut semnifica o logodna simbolica de un an, mai in joaca mai in serios, nu o data logodnicii de Dragobete ramanand impreuna.
Dupa-masa incepea petrecerea, nu doar pentru cei tineri, ci pentru intreaga comunitate. Fiind o zi dedicata zeului iubirii, Navalnicul, impetuosul Dragobete, oamenii se straduiau sa nu-l supere cumva. Femeile maritate trebuiau sa atinga un barbat strain, ca sa fie dragastoase tot anul. Nu era zi de munca, insa casa trebuia sa fie curatata din ajun. Fetele care voiau dinadins sa fie “pedepsite” de Dragobete erau singurele care dereticau prin casa in zi de sarbatoare.
Ce va fi insemnat insa pedeapsa asta, numai batranii ar putea sa ne-o mai spuna. Vremurile cand fetele strangeau ultimul omat denumindu-l "zapada zanelor" au apus. Obiceiurile rurale au fost tragic desfigurate odata cu procesul comunizarii, in care satenii au inceput sa populeze masiv zona urbana.
Cei care se revolta steril impotriva Valentine’s Day, ridica in slavi Dragobetele. “Sa iubim romaneste!”. Nici in ziua de azi nu ne putem lauda ca avem o sarbatoare a noastra, a romanilor. O aveam, dar i-am uitat sensul.
Ce s-a pastrat din acest obicei (pagan, ce-i drept, dar autentic in alte vremuri) este instinctul de imperechere. Despuiat de fiorii asteptarii, arzand toate etapele pudorii, ritualurile de curtare sunt mult mai seci pentru cei care traiesc povestile de dragoste moderne. Ringul de dans al hormonilor incinsi este in discoteca, un sarut este o banalitate, iar fluturasii in stomac- un cliseu.
Sa celebram iubirea, forta care perpetueaza viata. Cu flori, zambete, emotii, sa iubim.