a)
După primul articol ca "Autor 100 Ro" (bun sau rău ... decid "alţii", este ŞTACHETA mea, nu a altuia), deja mă gândeam pentru "de acum încolo" (?) şi primul impuls a fost către: UN Articol compus din trei părţi. Bine, bine ... dar cum ? Şi ce voi "face" când voi fi ridicat "ştacheta" prea sus ..., sau, (dacă vor fi) când cititorii interesaţi de "postările mele" se vor trezi în faţa unui "colaps de idei ... prelungit", sau, când vor constata ... că ... am dărâmat "ştacheta" demult timp ? Sau, când "spiritul LOR critic" va fi doar la VÂNARE de Greşeli ? Cum vor arăta (aspectul) aceste postări ? Cui mă voi adresa (şi ... "chiar" ... DE CE să mă adresez cuiva ?), pe cine voi supăra (fără voia mea ~ desigur) ? ... ? ... Gânduri !
b)
Pentru că întotdeauna este bine "să faci" prezentările:
... eu sunt OM, apoi sunt român ... mai târziu (din păcate, sau dimpotrivă, din fericire !) am devenit CREDINCIOS (creştin ortodox). Asta e ! Apoi, vin multe altele ...
M-am obişnuit, ca atunci când conştientizez "trezirea mea ... de dimineaţă", primul gând să fie către Dumnezeu:
- Mulţumesc Doamne Dumnezeule că mi-ai mai adăugat o zi la viaţa mea ! Ajută-mi Doamne să pot îndeplini TOATE faptele BUNE hărăzite mie pentru această zi minunată !
Fie Doamne după Voia TA !
După ce mă spăl pe ochi cu apă RECE, încep seriile mele (deocamdată doar ... de dimineaţă).
Iată ce este o serie:
î = închinare în picioare
ÎP = închinare prin plecăciune
m = metanie
Fiecare serie, o fac pe rugăciunea Tatăl nostru, astfel:
î ~ Tatăl nostru, care eşti în ceruri,
ÎP~ Sfinţească-se Numele Tău !
ÎP~ Vie Împărăţia Ta !
ÎP~ Facă-se Voia TA !
m ~ precum în Cer, aşa şi pe Pământ !
î ~
ÎP~ Pâinea noastră cea spre Fiinţă
ÎP~ dăne-o nouă astăzi
ÎP~ şi ne iartă nouă greşelile noastre
m ~ precum şi noi iertăm greşiţilor noştri
î ~
ÎP~ şi nu ne duce pe noi în ispită
ÎP~ ci ne izbăveşte
ÎP~ de cel viclean !
m ~
î ~
IP~ Căci a Ta este Impărăţia,
IP~ şi Puterea,
IP~ şi Slava,
m ~ şi Slava
î ~ şi Slava
ÎP~ a Tatălui,
ÎP~ şi a Fiului,
ÎP~ şi a Sfântului Duh,
m ~ şi a Sfântului Duh,
î ~ şi a Sfântului Duh
ÎP~ şi acum,
ÎP~ şi pururea,
ÎP~ şi în vecii vecilor,
m ~ amin.
î ~
î ~ Doamne ajută, Doamne ajută, Doamne ajută, Doamne ajută,
ÎP~ Doamne ajută, Doamne ajută, Doamne ajută, Doamne ajută,
ÎP~ Doamne ajută, Doamne ajută, Doamne ajută, Doamne ajută,
ÎP~ Doamne ajută, Doamne ajută, Doamne ajută, Doamne ajută,
m ~ Doamne ajută, Doamne ajută, Doamne ajută, Doamne ajută,
î ~ Doamne ajută, Doamne ajută, Doamne ajută, Doamne ajută,
Asta e ! Cine doreşte să facă "serii", le recomand să le grupeze câte 3 ! Mai târziu, când ajung să facă 12 serii, le pot grupa câte 4 ! Să fie atenţi la "concentrarea" atenţiei ... spre Dumnezeu ! ... TIMPUL de execuţie, mai puţin contează !
Eu acord 30 de minute acum (21 de serii), dar, am început cu 3 serii făcute în 7 minute !
De ce am insistat să vă prezint ... "seriile mele" ?
Eu ... am probleme la coloana vertebrală. Timp de peste 30 de ani (mă obişnuisem) AVEAM o durere continuă (NON STOP ... adică) în "zona ... lombară", care uneori se accentua, până mă "blocam".
În ianuarie, anul acesta, citind în "reţele Ning" (Dieu ou rien), sfaturile unei doamne (susana) ... referitoare la metanii, m-am hotărât să încerc. Nu credeam că voi fi în stare, fiind într-o fază de "blocare" !!! Dar eu credeam în spusele doamnei susana !
Şi am început (pur şi simplu) să fac ... nevenindu-mi să cred ... că sunt în stare să fac ... deşi TOCMAI făceam !!!
De atunci ... mi-a dispărut DUREREA ! (Mulţumesc Doamne Dumnezeule !)
În vreo două rânduri ... NU am făcut ... o zi, două (nu mai ştiu). Imediat Durerea A ÎNCEPUT să se insinueze !
Acum fac zilnic. Slavă Domnului !
c)
Ieri, a fost ziua mea. Am "făcut" 54 ... încheiaţi. Astăzi VA FI Prima ZI din anul 55.
Mulţumesc lui Dumnezeu !
Eu ... NU sunt mulţumit cu realizările mele ... care, de fapt ... NICI nu sunt !
Doar că am o Familie (recent), doar că am o fetiţă (şi mai recent).
Eu regret ... că NU am dat satisfacţie Părinţilor mei, care ... au fost "chemaţi" ! Şi plâng ! Mămica mereu mă întreba CÂND o să mă căsătoresc ? Să-i fac nepoţi pe care "să apuce să-i crească" ? (... şi plâng ...). A avut cancer operat. 11 ani. 11 ani m-a "aşteptat" ... degeaba ! (şi plâng !).
Apoi taticul meu. După mămica, m-a aşteptat ... în tăcere ... alţi 9 ani ! Amândoi "au apucat" ... "Revoluţia". Dar "revoluţia" mea personală ... NU au mai "prins-o" (uneori mă întreb ... dacă eu însumi ... "o voi prinde" ? !!!).
Acum, ei desigur Mă VĂD ! ... Dar eu nu îi văd ! Nici pe la Cimitir nu prea merg ! (dar ... plâng !).
Acum ... îmi dau seama ... CE Târziu ! Unde sunteţi ... să vă spun că VĂ IUBESC !
Unde sunteţi ... să las fetiţa ... la voi ? (... şi plâng ... şi-mi vine să URLU !)... Şi Mă DOARE !
Pentru că AM Lipsit-o pe fetiţa mea ... de bunicii din partea Tatălui.
Şi pentru că ... în curând ... o voi lipsi ... chiar de Tatăl ei !
Nimeni nu ştie ... când Va FI Chemat !
... şi a fost ... ziua mea ...
Am Prieteni ... virtuali ! Mai ales în "reţelele Ning" ! Şi nu numai !
Ieri de dimineaţă ... am primit o dedicaţie din partea doamnei Mariana Rogoz Stratulat , pe
Radio Universul Prieteniei poate fi accesat la link-ul:
M-a emoţionat ... pe bune ! Astăzi ... am "degustat-o" ... din NOU :
http://www.youtube.com/watch?v=lRijgRZmqvI
ESTE ... MINUNATĂ ! Vă rog ... vizionaţi-o cu mare atenţie !
O Voce Minunată ! (nu înţeleg "textul" ... probabil ... evrei). Timp de circa un minut ... povesteşte "ceva" ... ! Este o "solistă" pe o SCENĂ ... închipuită ca O Cetate ! În jurul ei, publicul ! (Adică ... NOI !!!).
Acest public ... începe Să Se Implice ... Să Participe ... SĂ SE Roage ... Să Facă Mătănii ... transformându-se într-o undă ... ca UN VAL URIAŞ ... care cuprinde întreg Pământul !
Şi ... SE DESCHID Cerurile ... rămânând deschise până LA Sfârşit !
Sfârşitul ... nu este apoteotic ... este pur şi simplu ... finalul cântecului minunat !
Cerurile ... AU RĂMAS Deschise !
MINUNAT!
Vă mulţumesc stimată doamnă Mariana Stratulat ... pentru acest DAR de Suflet !
Slăvit ESTE Domnul DUMNEZEU !
~
îmi pare rău, deşi promisesem ... IERI Seară ... NU am mai intrat pe Net !
Asta e !
~
Doamne ajută !
Vă Iubesc !
Cornelius,
la 24.02.2010.3 ~ 9:32 AM
~,
Mă bucur că ţi-e bine.:)
RăspundețiȘtergereÎmi place familia ta, am scris asta şi pe unul din blogurile tale...n-ai răspuns.:(
Să fiţi sănătoşi, să vă bucuraţi de fetiţă!
Bună Ziua !
RăspundețiȘtergereSunt ... mulţumit că am restabilit ... un pic ŞI AICI (pe Blogurile "clasice" !) ... legătura "întreruptă" !
Dincolo, pe Ning (cam 1o ... nici nu mai ştiu)... am foarte mulţi prieteni !
Se poate comunica "un gând" instantaneu ... la toţi ... care "sunt pe fază" ! (adică , DACĂ ajung să citească ... mesajul "tău" !)
Se COMUNICĂ ENORM ... în NING ... şi este ACTIVITATE ... IMENSĂ ... NU poţi să treci pe la toţi !
~
Voi caută ... să găsesc ... comentariul dumneavoastră ! (în caz că ... NU A FOST ... redirecţionat !).
Eu TOT timpul ... am anunţat ŞI faptul că NIMENI NU "comentează" ... la MINE ! ... probabil, comentariile ajungeau (EU NU VĂD NIMIC !) ... la "mine" !
~
Vă mulţumesc pentru apreciere ! O să încerc SĂ TREC şi eu în Vizită ... la dvs. pe Blog(bloguri), nu v-am uitat ... am "văzut" că v-aţi implicat(aici pe 1oo Ro) ... fără Să VĂ CER acest lucru ! Vă Mulţumesc ! (chiar ... în aceste momente ... PC-ul meu SFORRRAIE ... cam TARE !)
De două ore trebuia să fiu ... la servici !
Asta spune CLAR (nu este prima oară ... dar SPER să fie ultima !- când NU mă încadrez ÎN PROGRAM) Câtă ... IMPORTANTĂ am acordat (şi voi continua) COMUNICĂRII (din Virtual !).
~
Mulţumesc încă o dată LA TOŢI care s-au implicat ... Sper SĂ MERITE !
ACUM ... ESTE Rândul meu ! Să MĂ Implic !
~
gata ... fug !
Cornelius,
Foarte frumoasa postarea ta. La multi ani! Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si ganduri bune si frumoase, ca cele pe care ni le induci tu noua.
RăspundețiȘtergereAm apreciat entuziasmul tau pentru matanii dar cu rugamintea ca sa nu mi-o iei in nume de rau, eu nu le vad mai mult decat simple exercitii gimnastice. Nu cred ca lui Dumnezeu ii place in mod deosebit sa ne vada dandu-ne cu capul de podele.
Bună Ziua !
RăspundețiȘtergereVă mulţumesc domnule Dan Ioaniţescu !
Aveţi dreptate ... ŞI pentru mine, deocamdată ... NU sunt DECÂT ... exerciţii gimnastice, trebuie să recunosc cu ruşine !
În Fapt DIVERS (2), pe care tocmai l-am publicat ... ve-ţi "regăsi" O Parte din MOTIVAŢIE !
NU am vrut să fiu mai explicit (acolo !) ... din dorinţa de a reveni mai rapid, la GÂND CONCIS (laconic).
A un prieten MARE (mi-a împrumutat ieri ... un aparat foto ... cam scump, la cât mă pricep eu), cu care mai "pălăvrăgesc" după servici ! Este ANTICAR ... şi este Minunat !
Am multe de învăţat de la el. De la toată "lumea". Voi toţi ... sunteţi OGLINDA Mea, aşa cum şi eu, fac parte din OGLINDA fiecăruia !
Dumneavoastră sunteţi minunat !
Îmi pare rău ... că NE Cunoaştem AŞA DE Puţin !
doar în VIRTUAL ... şi doar ... tangenţial !
Pentru mine ESTE suficient ! (deşi ...)
~
Internetul ... micşorează distanţele, mărind "cunoaşterea", dar, crează şi dependenţă !
Singura "măsură", sau "ocazie" ... de MICŞORARE a dependenţei, ar fi ... prin ÎNTÂLNIRI Reale (eu am avut parte de una ... acum vreo 11 luni)!
~
Vă rog să luaţi seamă ... EU Sunt un mare LENEŞ ! (sau ... am fost...).
Dar când spun, NU POT să spun ... decât din ce EU ÎNSUMI ... AM TRĂIT !
Am MULTE de învăţat, de Făcut, de împărtăşit !
~
Dar ... E Minunat !
Vă Iubesc !
BINE că EXISTĂM ! (putem să mai RECUPERĂM ... ceva, orice ... CONŞTIENT, deci ATENT !
Cornelius,
Bună Ziua !
RăspundețiȘtergereDomnului Dan Ioaniţescu !
(Erată: Am un prieten MARE ... în loc de "A un prieten MARE")
Vă mulţumesc ! Dumnezeu Să Vă Binecuvânteze ! Pe dumneavoastră şi Familia Dvs. !
Vă rog să accesaţi www.alianţa-familiilor.ro (prin "comentarii" ... nu se păstrează ADRESA !), un articol (mai mult decât) interesant:
"Februarie 25, 2010
A DOUA REVOLUŢIE AMERICANĂ a€“ REVOLUŢIA VALORILOR".
Vă mulţumesc pentru încrederea acordată !
~
(Deoarece am deschis Messenger ... pentru a "prelua" adresa de mai sus ...) Mai am un "mass" de la Prieteni care mă anunţă:
"Radio Universul Prieteniei (2/26/2010 8:36:42 AM): ASTĂZI DE LA 10,30 VOM DIFUZA ÎN RELUARE O EMISIUNE CUTREMURĂTOARE DESPRE PRIGOANA ÎMPOTRIVA PREOŢILOR GRECO CATOLICI. EMISIUNEA SE DIFUZEAZĂ LA CEREREA A PESTE DOUĂ TREIMI DINTRE ASCULTĂTORI."
Eu ... de O oră şi 30 de minute ... trebuia să fiu la servici. Nu pot să urmăresc această emisiune !
Dacă aveţi timp şi sunteţi interesat:
Radio Universul Prieteniei:
http://radiouniversulprieteniei.xplor.ro:8000/listen.pls
... gata ... vă mulţumesc,
Cornelius,