Nostalgie.

Razele soarelui isi fac aparitia in primele ore ale diminetii de toamna.Odata cu ele furnicarul orasului prinde culoare.Oameni grabiti,agitati,femei elegante mai mult sau mai putin,copii ce merg la scoala cu un kilometru la ora,toate se repeta in fiecare dimineata,de parca ar fi ieri si totusi este azi.Timpul se scurge prin venele noastre secunda cu secunda,ne uitam in pozele vechi si nu ne mai recunoastem,ce frumosi eram la 10 ani,apoi la 20,revedem prima dragoste,ne aducem aminte de naivitatile tineretii,de poznele care le-am facut in copilarie,uneori nostalgia ne apasa pe fiecare din noi,simtim ca nu suntem ceia ce suntem,ca suntem mai mult decat un bulgare de pamant,si totusi nu avem nici o putere care sa ne faca divini,suntem in mana destinului,unii au un destin mai bun altii mai putin bun,depinde de Dumnezeul fiecaruia...Clopotele catedralei zangane chemand enoriasii la slujba de dimineata,dar nimeni nu se inghesuie sa vina,oamenii au prea multe probleme ca sa mai aiba timp de Dumnezeu.La slujba sunt prezenti doar cativa calugari care se inchina cu darnicie dar care uneori au si ei indoieli.Pescarusii de pe faleza ingana cantarea preotilor batrani,cu barba lunga si cu privire agera...Acordeonul unui om napastuit de soarta incepe sa se auda pe malul marii pe faleza de langa casino:Sa-mi cinti cobzar batrin ceva Sa-mi cinti ce stii mai bine Ca vin ti-oi da, si bani ti-oi da Si haina de pe mine Ca vin ti-oi da, si bani ti-oi da Si haina ...Fiecare din muritorii acestui secol prind ritmul acestei zile,si fiecare pare sa nu mai aiba timp de nimic,constat ca nu mai este timp nici pentru a muri in acest oras,sunt mult prea multe probleme de rezolvat ca sa mai avem timp sa ne gandim si la altceva.Imi iau de mana nostalgia si ma car catre civilizatie,catre responsabilitati,obligatii si virtuti.Va mai povestesc altadata ! O zi frumoasa !